G4Media.ro

Afaceri ilegale cu câini fără stăpân în Hunedoara și Iași /  Fals…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Afaceri ilegale cu câini fără stăpân în Hunedoara și Iași /  Fals în actele privind exportul câinilor în state UE

Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Hunedoara au deschis un dosar de cercetare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată fals în declarații, anunță NewsHd.ro.

S-au făcut cercetări, atât pe raza județul Hunedoara cât și pe raza județului Iași, cu privire la trasabilitatea a 18 animale din specia canină exportate în luna septembrie 2022, printr-un centru de colectare carnasiere din județul Hunedoara.

”În urma verificărilor, poliţiştii au constatat că un bărbat în vârstă de 37 de ani, în calitate de administrator al  unei societăţi comerciale care deține un adăpost de câini fără stăpân înregistrat sanitar veterinar, un centru de colectare carnasiere și un cabinet medical veterinar, în timp ce se afla la punctul de lucru al societății, în județul Iași, a consemnat în registrele adăpostului date neadevărate privind intrarea, ieșirea și cazarea a 18 animale din specia canină, pentru ca acestea să poată fi exportate în Uniunea Europeană”, precizează IPJ Hunedoara.

Din verificări, poliţiştii au mai stabilit că un bărbat în vârstă de 41 de ani din București, l-a determinat pe bărbatul de 37 de ani  să consemneze în registrele adăpostului de câini fără stăpân înregistrat sanitar veterinar aparținând societății comerciale date neadevărate privind intrarea, ieșirea și cazarea celor 18 animale din specia canină, motiv pentru care poliţiştii au extins cercetările şi sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De asemenea, poliţiştii au mai stabilit că un bărbat în vârstă de 27 de ani şi un altul, de 37 de ani, au declarat date necorespunzătoare adevărului cu privire la provenienţa şi transportul animalelor, motiv pentru care, poliţiştii vor efectua cercetări şi cu privire la săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Iar iubitorii de animale….

  2. Totusi e bine ca au plecat spre VEST,unde probabil vor avea o viata mai buna si nu spre ASIA !!

  3. Ar fi bine să meargă spre vest unde vor avea condiții „umane” de viață. În Austria sun multe persoane care se plimbă pe stradă cu câini „maidanezi” de la noi.
    Spre marea mea surprindere am constatat într-o cofetărie de lângă parlamentul austriac din Viena că se intră cu câinele.

  4. O adevărată mafie, „iubitori de animale”, veterinari, clinici, etc., ca-n orice domeniu de la noi