G4Media.ro

Vicepremierul Spînu: Pentru prima dată în istorie, Republica Moldova nu va consuma…

Sursa foto: Moldovagaz Facebook

Vicepremierul Spînu: Pentru prima dată în istorie, Republica Moldova nu va consuma gaze livrate de Gazprom

Republica Moldova s-ar putea apropia de ieşirea din dependenţa de gazul rusesc, scrie Reuters, care citează un anunţ făcut sâmbătă de vicepremierul Andrei Spînu, care a transmis că pentru prima dată în istorie, locuitorii din dreapta Nistrului nu vor mai consuma gaze livrate de Gazprom, transmite News.ro

„Pentru prima dată în istoria ţării noastre, malul drept nu va consuma gaze livrate de Gazprom. Încă de anul trecut, am promis că vom face rezerve şi vom găsi alternative pentru a nu mai fi dependenţi de o singură sursă. Am reuşit acest lucru”, a declarat vicepremierul Andrei Spînu, citat de presa locală.

Moldova a ajuns la un acord energetic pe termen scurt cu o companie locală, Energocom, pentru a cumpăra în această lună 100 de milioane de metri cubi de gaz, astfel încât, pentru prima dată, nu ar mai fi nevoie să consume nimic din gazul cumpărat de la Gazprom.

Comisia pentru Situaţii Excepţionale a decis, vineri, ca pentru luna decembrie, MoldovaGaz să cumpere 100 de milioane de metri cubi de gaze naturale de la societetatea Energocom, un furnizor intern, la preţul mediu de 1108,61 de dolari pentru mia de metri cubi.

Aceeaşi Comisie pentru Situaţii Excepţionale a mai decis, vineri, să suspende licenţele a şase posturi tv pro-ruse, având legături cu omul de afaceri Ilan Şor.

Moscova acuză autorităţile din Republica Moldova de cenzură, după decizia de a suspenda licenţa a şase posturi de televiziune

După înţelegerea cu Energocom, gazul cumpărat de Republica Moldova de la gigantul rus de stat Gazprom va fi furnizat regiunii separatiste transnistrene, loială Kremlinului, situată pe malul stâng al Nistrului, care, în schimb, va furniza Chişinăului energie electrică.

Energocom stochează gazele achiziţionate în instalaţii din Ucraina şi România, dar, notează Reuters, nu este clar de unde cumpără, la rândul său, gazul.

Moldovagaz a anunţat vineri că a achitat integral gigantului rus Gazprom consumul de gaze naturale pentru luna noiembrie. Mai mult, compania de stat a achitat şi avansul furnizărilor pentru luna decembrie.

„Moldovagaz a plătit consumul de gaze naturale furnizate în noiembrie şi decembrie, achitând Gazpromului 47,64 milioane dolari sau echivalentul a peste 923 milioane lei”, a anunţat directorul Moldovagaz, Vadim Ceban. El a explicat că acest lucru a fost posibil graţie unui ajutor care a venit din partea statului, în valoare de circa 363,46 milioane lei (moldoveneşti – n.r.).

Consumul de gaze naturale în Republica Moldova, în perioada ianuarie–noiembrie 2022, a fost de 745,4 milioane de metri cubi, în valoare totală de 12,416 miliarde lei. Consumul din luna noiembrie a fost de 63 milioane de metri cubi, în valoare de 1,78 miliarde lei, scrie agora.md.

Republica Moldova cumpără gaze naturale de la Gazprom la un preţ de 1.031 dolari pentru o mie de metri cubi. Însă, în luna octombrie, Gazprom a redus livrările spre Republica Moldova cu 30 la sută, ameninţând că va reduce şi mai mult volumul acestora. Tot din octombrie, preţul gazului pentru consumatorii casnici a fost majorat cu aproape 30 la sută, ajungând la circa 30 de lei moldoveneşti pentru un metru cub.

O analiză publicată de portalul unimedia.md a arătat că, din 1995, preţul unui metru cub de gaze a crescut în Republica Moldova de la 30 de bani la aproape 30 de lei moldoveneşti.

În factura totală pe care Chişinăul o plăteşte Gazpromului este inclus însă şi consumul de gaze din Transnistria, iar regiunea separatistă are datorii istorice faţă de furnizor.

Vicepremierul Andrei Spînu a precizat sâmbătă că deşi preţul pentru gazele cumpărate de la Energocom este mai mare decât cel al Gazpromului, tariful pentru populaţie nu se va schimba, urmând să fie compensat de stat.
„Acest preţ include toate costurile: costul de achiziţie a gazului, costurile de transport şi costurile de depozitare pe care le-a suportat Energocom. Suplimentar, Guvernul continuă să crească stocurile de gaz şi pentru lunile următoare. Important, în urma acestei decizii, tariful nu se va schimba. Cetăţenii vor primi în continuare suport în factură şi vom trece cu bine de această iarnă”, a dat asigurări vicepremierul Andrei Spînu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. Cine da gazul?

  2. LOL, nu mai cumparam de la Gazprom gaz, dar curentul electric e produs tot cu gazul de la Gazprom :))))))))))

    • Cozile de topor rusesti au mentinut o dependenta 100% fata de gazul si curentul rusesc. Dar acum se fac primii pasi pentru diversificarea aprovizionarii. Cand si ultima parghie de santaj rusesc va fi inlaturata, zilele Transnistriei vor fi numarate, cu ajutorul Ucrainei si al UE.

    • Ilan = troll rus, 🎺🇷🇺

  3. de la 1 decembrie am avut parte de o scumpire la engie cu 14% pana la plafonul penelist. basarabia nu e romania! rachetii moldoveni oricum voteaza moscoviti cu 2 maini, nu vor aprecia oricum ca romanii platesc si pentru ei, ei tot cu moscova in suflet sunt!

  4. Cât entuziasm, wow… Stați liniștiți, cum se face pace, cum se întorc toți la afacerile curente. Ați văzut ce ușor au îngenuncheat în fața Transnistriei? Nu au pus nici cea mai mică condiție, nimic. La câți bani se fac acolo… Ați mai auzit ceva despre publicarea unor noi extrase din convorbirile de pe Telegram, piratate din telefoanele oficialilor? Nu? Oare de ce ? Au renunțat pirații sau, mai degrabă, au căzut la pace cu „păgubiții„ și au obținut ce voiau? Amuzant cum deja văd unii unirea la orizont…

    • 🎺🇷🇺 Stai mah pěnibìlulě linistit, de undlire doar se vorbeste, pana acolo mai este mult, tu crezi ca marea majoritate a romanilor vor unirea cu Rep Moldova? NU, deocamdata!

      Romania in acest moment nu are nevoie de alti pāduchiosi pro rusi ca si tine!

  5. TO ALX@gagauzia. de unde crezi tu ca au moldovenii gaz? daca ai avea ceva in tartacuta aia goala ai fi aflat ca au pus m3 peste m3 din ce au trimis rusii tot anul si l-au depozitat, la ucrainieni, la noi – pe unde au putut. si acuma au nevoie de ceva curent, asa ca l-au lasat in transnistria pt curent. ceea ce e nostim ca Gazprom trimite pe gratis gaz ca sa aiba Transnistria sa vanda curent ieftin (vorba vine) moldovenilor. NU stau ei in banii astia, dar orisicat Putin s-a basicat putin. De la Romania, moldova a primit foarte pe sponci curent si gaz spre deloc – pt ca aici totul e pe bani si bani multi. eu nu intlegeg comentatori ca tine sau alti abonati, voi chiar alte treburi nu aveti p’acasa?