G4Media.ro

Peru: Parlamentul a refuzat să voteze organizarea de alegerile generale anticipate, în…

sursa foto: captura video

Peru: Parlamentul a refuzat să voteze organizarea de alegerile generale anticipate, în timp ce țara e zguduită de o criză politică gravă, cu manifestaţii aspru reprimate

Parlamentul peruan, care şi-a pierdut credibilitatea în ochii opiniei publice, a refuzat vineri să voteze organizarea de alegerile generale anticipate, în timp ce ţara este zguduită de o criză politică gravă, cu manifestaţii aspru reprimate, soldate cu 18 morţi, şi 5.000 de turişti blocaţi în celebra regiune Machu Picchu, relatează Agerpres.

Ministrul Educaţiei, Patricia Correa, şi ministrul Culturii, Jair Perez, şi-au anunţat demisia pe Twitter, invocând decesele unor persoane în timpul manifestaţiilor.

Eşecul proiectului de lege, introdus de un partid aflat în trecut în opoziţie faţă de preşedintele demis pe 7 decembrie, Pedro Castillo, o pune pe noua preşedintă Dina Boluarte într-o situaţie dificilă şi riscă să sporească mânia manifestanţilor, ale căror două principale revendicări sunt alegeri generale imediate şi dizolvarea Parlamentului.

Propunerea de a avansa scrutinul în decembrie 2023 din aprilie 2026 a primit doar 49 de voturi (era nevoie de 87 pentru o majoritate de 2/3 din cei 130 de deputaţi). Aprobarea acesteia ar fi scurtat mandatul deputaţilor.

Dina Boluarte, fosta vicepreşedintă care i-a succedat lui Pedro Castillo la conducerea statului, se angajase să avanseze alegerile pentru a încerca să pună capăt demonstraţiilor.

În cazul demisiei preşedintei, succesorul constituţional al acesteia este preşedintele Parlamentului, Jose Williams. Dacă acesta ar renunţa, preşedinţia ar reveni preşedintelui Curţii Supreme care ar trebui să organizeze noi alegeri.

Manifestaţiile au continuat vineri în special în Arequipa (sud), Huancayo (centru), Cuzco (sud-est), Ayacucho (sud) şi Puno (la graniţa cu Bolivia). Pe lângă dizolvarea Parlamentului şi alegeri, manifestanţii cer eliberarea lui Pedro Castillo şi demisia Dinei Boluarte.

Numărul morţilor a ajuns în prezent la 18, potrivit Ministerului Sănătăţii. Mai multe victime au fost ucise de gloanţe trase de poliţie şi armată. 147 de persoane au fost arestate, potrivit unui ONG pentru apărarea drepturile omului. Aproximativ 500 de persoane au fost rănite. Potrivit Ministerului Apărării, peste 300 dintre ei sunt membri ai forţelor de ordine.

„Acest lucru trebuie să înceteze”, a declarat vineri preşedinta Boluarte.”Să ne gândim la familiile noastre, la copiii noştri, la toţi peruvienii care au nevoie să trăiască în pace”.

Pe 7 decembrie, preşedintele Pedro Castillo (53 de ani) a ordonat dizolvarea Parlamentului, care la scurt timp după aceea a votat, cu o mare majoritate, demiterea sa pentru „incapacitate morală”. Castillo a fost arestat în timp ce încerca să se refugieze la ambasada Mexicului. Detenţia sa preventivă de şapte zile a fost prelungită la 18 luni de către Curtea Supremă.

Miercuri, guvernul a declarat stare de urgenţă pe întreg teritoriul ţării, ceea ce autorizează intervenţia armatei. Joi, demonstranţii au încercat să preia controlul asupra aeroportului, dar au fost respinşi de armată.

Cinci aeroporturi au fost închise vineri dimineaţă în sudul ţării – Andahuaylas, Arequipa, Puno, Ayacucho şi Cuzco, capitala turistică a ţării. Cel din Cuzco s-a redeschis la începutul după-amiezii, ceea ce a permis începerea evacuării turiştilor blocaţi de criză, potrivit imaginilor difuzate de Ministerul Apărării.

Vineri dimineaţa, primarul oraşului Machu Picchu Darwin Baca a declarat pentru AFP că „5.000 de turişti” erau blocaţi în Cuzco.

În apropierea renumitei citadele incaşe, aproximativ 200 de turişti, în majoritate nord-americani şi europeni, au fost nevoiţi să părăsească zona pe jos, urmând linia de cale ferată pentru a ajunge la Ollantaytambo, la 30 km distanţă, unde îi aşteptau autocarele. Trenul care leagă Machu Picchu de Cuzco, vechea capitală a Imperiului Incaş aflat la 110 km distanţă, este singura modalitate modernă de a ajunge la bijuteria turismului peruan.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...