G4Media.ro

LIVE Ziua 296 de război. Avioane rusești văzute pe „cerul Belarusului” în…

sursa foto: Telegram/ SPRAVDI

LIVE Ziua 296 de război. Avioane rusești văzute pe „cerul Belarusului” în timpul atacurilor masive asupra Ucrainei – Kiev / Rusia a lansat aproape 80 de rachete / Sistemul energetic al Ucrainei a pierdut peste 50% din capacitate / Nouă instalații electrice avariate / Pagube „colosale” în Harkov

Alerte de raid aerian au fost emise vineri dimineață în Kiev și în mai multe regiuni din Ucraina. Administrația orașului Kiev a cerut locuitorilor din capitala ucraineană să se îndrepte spre adăposturi. O înregistrare video care circula joi seara pe reţelele sociale arată o explozie de proporţii care luminează cerul nopţii în zona Irmino, un oraş din regiunea Lugansk ocupată de Rusia, iar americanii anunță extinderea programului de pregătire a militarilor ucraineni în Germania.

Principalele evenimente ale zilei de vineri, 16 decembrie:

Ora 17:49 Legislatorii croați au respins vineri, la limită, o propunere ca țara balcanică să se alăture unei misiuni UE de sprijinire a armatei ucrainene, după ore de dezbateri aprinse care au reflectat diviziunile profunde dintre premier și președintele țării, relatează Reuters. Detalii aici.

Ora 17:24 Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că salută acordul liderilor UE cu privire la cel de-al nouălea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Detalii aici.

Ora 17:16 Administrația Biden a condamnat vineri noul baraj de lovituri din partea Rusiei în Ucraina, coordonatorul Consiliului Național de Securitate pentru comunicare strategică, John Kirby, afirmând că atacurile au lovit „în mare parte infrastructura civilă”, relatează CNN. Detalii aici.

Ora 16:35 Casa Albă a anunțat vineri că următorul pachet de asistență pentru securitate pentru Ucraina va fi anunțat curând și este de așteptat ca acesta să includă mai multe capacități de apărare aeriană pentru Kiev, relatează Reuters. Detalii aici.

Ora 16:09 Armata ucraineană: Avioane ale forțelor aeriene rusești au fost văzute vineri pe „cerul Belarusului” în timpul atacurilor cu rachete asupra Ucrainei. Detalii aici.

Ora 15:15 VIDEO Experții ruși minimalizează livrările de sisteme americane Patriot către Ucraina: „Este o armă care arată bine în filmele de la Hollywood. Pentagonului îi place să o arate în documentare”

Ora 14:47 Ambasadorii Rusiei și Belarusului în Italia nu au fost invitați la o întâlnire prevăzută vineri între președintele Republicii și întregul corp diplomatic. Șeful statului, Sergio Mattarella, urmează să primească în cursul după-amiezii urări de Crăciun din partea diplomaților străini la Roma, potrivit Le Monde. Detalii aici

Ora 14:44 Rusia încearcă să forțeze Ucraina să negocieze – ministerul Apărării de la Kiev: „Acest lucru nu va funcționa”

Ora 14:38 Rusia a lansat peste 60 de rachete în ultimele sale atacuri asupra orașelor ucrainene, afirmă un consilier al ministrului ucrainean al apărării, relatează BBC. Detalii aici

Ora 14:27 Ungaria a blocat până la sfârşitul lunii noiembrie active ruse în valoare de 870 de milioane de euro, a informat vineri cotidianul independent Nepszava, care a citat surse ale Uniunii Europene, transmite EFE, preluată de Agerpres. Detalii aici

Ora 14:12 O cerere a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a transmite un mesaj de pace înainte de startul finalei Cupei Mondiale de duminică a fost respinsă de FIFA, a declarat o sursă pentru CNN. Detalii aici

Ora 14:01 Un colet capcană l-a rănit vineri pe șeful unui centru cultural rusesc din Republica Centrafricană, a anunțat un purtător de cuvânt al ambasadei. Detalii aici

Ora 13:47 Imagini extraordinare arată coloane uriașe de fum de la exploziile de pe teritoriul ucrainean, văzute dintr-un avion care zbura deasupra Republicii Moldovei, potrivit Sky News. Detalii aici

Ora 13:31 Atacurile masive cu rachete în Ucraina au făcut ca sistemul energetic al țării să piardă mai mult de jumătate din capacitate, potrivit operatorului Ukrenergo. Detalii aici

Ora 13:12 Primarul din Harkov a emis o actualizare a situației din orașul ucrainean, care a rămas fără energie electrică din cauza unui atac uriaș cu rachete rusești în dimineața de vineri, transmite Sky News. Detalii aici

Ora 12:52 Reprezentantul Forțelor Aeriene ale Forțelor Armate Ucrainene, Iuri Ignat, a declarat că, potrivit estimărilor preliminare, vineri, Rusia a tras peste 60 de rachete asupra Ucrainei. Potrivit acestuia, un atac masiv cu rachete a fost efectuat de la sol, din aer și de pe mare, relatează BBC. Detalii aici

Ora 12:31 Ministerul britanic al Apărării a afirmat vineri, în actualizarea sa zilnică, că Rusia pare să urmeze „planurile militare tradiționale pentru organizarea tranșeelor, în mare parte neschimbate de la cel de-al Doilea Război Mondial”, relatează BBC. Detalii aici

Ora 12:06 Atacurile Rusiei asupra rețelei electrice din Ucraina vizează întreaga populație, aruncând oamenii în întuneric și frig, și împingând SUA mai aproape de a trimite sistemul de apărare antirachetă Patriot, mult dorit de guvernul ucrainean, relatează CNN. Detalii aici

Ora 11:45 Autoritățile instalate de ruși în regiunea ocupată Lugansk afirmă că opt persoane au murit în urma bombardamentelor ucrainene

Ora 11:02 Autoritățile ucrainene au raportat explozii în capitala Kiev, precum și în sudul orașului Krivoi Rog și în nord-estul orașului Harkov. Sirenele de raid aerian au răsunat în toată Ucraina în această dimineață, iar civilii au fost sfătuiți să se îndrepte spre adăposturi, semnalând un alt atac major cu rachete din partea Rusiei, potrivit Sky News. Detalii aici

Ora 10:48 În contextul în care războiul din Ucraina se transformă într-un dezastru pentru Rusia, președintele Vladimir Putin face tot posibilul să se țină departe de ochii publicului, ceea ce a alimentat zvonurile privind starea sa de sănătate și de spirit, precum și zvonuri conform cărora ar putea plănui să fugă în America de Sud, scrie publicația britanică The Times. Detalii aici

Ora 10:29 Serviciile de metrou din Kiev au fost suspendate, iar stațiile sunt folosite ca adăposturi pentru locuitori, afirmă primarul orașului, citat de AFP

Ora 09:44 Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să efectueze luni o vizită în Belarus – aliatul său în Războiul rus din Ucraina -, anunţă vineri serviciul de presă al preşedinţiei belaruse, relatează AFP, citată de News.ro.

Ora 08:48 După refuzul Elveţiei de a autoriza Germania să livreze muniţii Ucrainei pentru tancurile Gepard, Rheinmetall a decis să construiască o nouă uzină în Germania. Scopul este de a asigura independent aprovizionarea armatei germane cu sisteme importante de arme, transmite publicația elvețiană Le Temps, citată de Rador. (detalii aici)

Ora 08:16 Alerte de raid aerian emise pentru mai multe regiuni din Ucraina. Ucrainenii se trezesc din nou la sunetul sirenelor de raid aerian și se grăbesc să se adăpostească în adăposturi, întrucât au fost emise alerte de raid aerian pentru regiuni precum Kiev, Harkov, Zhytomyr și Vinnytsia, Cernihiv, Mykolaiv și Kirovohrad, transmite The Guardian.

Administrația orașului Kiev a cerut locuitorilor din capitala ucraineană să se îndrepte spre adăposturi, pe fondul alertelor de raid aerian. „A fost anunțată o alertă de raid aerian în capitală! Vă rugăm să mergeți la adăpost!”, a postat administrația pe Telegram vineri dimineață.

Ora 08:01 O înregistrare video care circula joi seara pe reţelele sociale arată o explozie de proporţii care luminează cerul nopţii în zona Irmino, un oraş din regiunea Lugansk ocupată de Rusia, relatează CNN, citată de News.ro. Cauza exploziei nu a putut fi confirmată, dar înregistrările video surprind cel puţin două detonări şi arată o minge de foc ce se înalţă sute de metri în aer. Un canal Telegram al unei comunităţi locale susţine că au avut loc mai multe explozii în zonă şi sugerează că a fost lovit un depozit de muniţie. (detalii aici)

Ora 07:30 Armata americană își va extinde pregătirea militarilor ucraineni în Germania, a anunțat Pentagonul. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul de brigadă Patrick Ryder, a declarat astăzi că noua instruire va implica aproximativ 500 de ucraineni pe lună și nu va necesita o creștere a desfășurării de trupe americane în Europa, potrivit Sky News. Detalii aici

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Rachete vechi care s-au terminat de doua luni deja. Traiasca presa din vest care relateaza povesti de adormit postacii pro okraeena.

  2. . Cică rusii au prastii mai tari! Dar la cum suntcde lași,arunca din Rusia! .. și trotineta a fost mic,dar n a avut trotineta! Și volodea a avut plasa de pescuit,dar n a iesitvpe balta! Nici Eugen n a mâncat eugenie! Gicu de la scularie cu 8 clase,deja e disperat!…

  3. Always breaking niuz by uber specialists of UK ministry of defence: „Ghinion”.
    (Băse)