G4Media.ro

Percheziții DNA la Primăria Galați / E cercetat modul în care au…

Foto: Inquam Photos/ Liviu Florin Albei

Percheziții DNA la Primăria Galați / E cercetat modul în care au fost acordate abonamente pentru parcări

Procurorii DNA au efectuat percheziții la Primăria Galați într-un dosar care vizează fapte de corupție care ar fi fost săvârșite între 2018 și 2022. Este vorba despre modul în care au fost acordate abonamente pentru parcări auto, anunță Agenția de presă Rador.

Procurorii DNA au descins miercuri dimineață la sediul Societății de Gospodărie Urbană din Galați și  efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2018 – 2022 în legătură cu acordarea presupus nelegală a unor carduri, legitimație, abonamente gratuite de parcare auto.

De asemenea, în această dimineață polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii DIICOT – serviciul teritorial Bacău, au efectuat 32 de percheziții domiciliare în mai multe județe, printre care și Galați, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și spălare de bani.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...