G4Media.ro

Jens Stoltenberg: Probabilitatea folosirii armelor nucleare în Ucraina rămâne scăzută

sursa foto: Nato.int

Jens Stoltenberg: Probabilitatea folosirii armelor nucleare în Ucraina rămâne scăzută

Şeful NATO, Jens Stoltenberg a declarat că, în opinia sa, „probabilitatea oricărei utilizări de arme nucleare în Ucraina de către Rusia rămâne scăzută”, potrivit AFP, citată de News.ro. Declarația liderului NATO vine la câteva zile după ce acesta a atras atenția în mai multe interviuri acordate presei internaționale cu privire la posibilitatea unui ”război total” și a unui ”război NATO-Rusia”.

Într-un interviu acordat FRANCE 24 de la Bruxelles, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că orice utilizare a armelor nucleare în Ucraina ar avea „consecinţe grave, dramatice pentru Rusia”, calificând retorica nucleară a preşedintelui rus Vladimir Putin drept „nesăbuită şi periculoasă”.

Cu toate acestea, şeful NATO a declarat că, în opinia sa, „probabilitatea oricărei utilizări de arme nucleare în Ucraina de către Rusia rămâne scăzută”.

Stoltenberg a calificat strategia rusă de a viza infrastructura energetică a Ucrainei drept „o formă brutală de război” şi „o modalitate de a transforma iarna în armă”, dar a declarat că este încrezător că ucrainenii vor continua să reziste.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...