G4Media.ro

Casa Albă atrage atenția asupra parteneriatului militar dintre Moscova și Teheran: Ajutorul…

Sursa foto: Wikimedia Commons / Mil.ru

Casa Albă atrage atenția asupra parteneriatului militar dintre Moscova și Teheran: Ajutorul fără precedent merge în ambele sensuri

Casa Albă a atras vineri atenţia în mod serios asupra „parteneriatului militar la scară largă” din ce în ce mai aprofundat dintre Moscova şi Teheran, anunţând cu aceeaşi ocazie noi sancţiuni împotriva Rusiei, transmite AFP, citată de Agerpres.ro.

În timp ce Iranul furnizează deja armatei ruse drone care sunt folosite în Ucraina, purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al executivului american, John Kirby, a indicat că, în schimb, Rusia „oferă Iranului sprijin militar şi tehnic la un nivel fără precedent”, ceea ce „le transformă relaţie într-un parteneriat complet de apărare”. Această evoluţie este dăunătoare pentru Ucraina, ţările vecine Iranului şi comunitatea internaţională, a adăugat el, anunţând sancţiuni împotriva a trei entităţi ruseşti deosebit de active în achiziţionarea de drone iraniene.

Potrivit serviciilor secrete americane, Moscova şi Teheranul intenţionează în special să lanseze o producţie comună de drone „ucigaşe” în Rusia, a spus John Kirby, fără a oferi mai multe detalii despre stadiul acestui proiect. A amintit, de asemenea, că Iranul se gândeşte să vândă Rusiei „sute” de rachete balistice, informaţii pe care americanii le-au făcut deja publice. „Ajutorul merge în ambele sensuri”, a asigurat John Kirby.

Moscova, la rândul ei, se pregăteşte, potrivit Statelor Unite, să ofere Iranului echipamente „sofisticate”, elicoptere, sisteme de apărare antiaeriană şi avioane de luptă, a mai spus Kirby.

Piloţii iranieni au început antrenamente în Rusia pe avioane de luptă ruseşti SU-35, iar „Iranul ar putea primi avioane anul viitor”, ceea ce „ar creşte semnificativ capacităţile aeriene ale Teheranului”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate.

În ceea ce priveşte noile sancţiuni anunţate vineri împotriva Rusiei, Departamentul de Stat a clarificat că acestea vizează trei entităţi însărcinate cu achiziţionarea de drone din Iran, transportarea acestora şi instruirea personalului rus pentru utilizarea lor, în special în Ucraina „în atacuri pe scară largă asupra infrastructurii civile”. Este vorba de Forţele Aerospaţiale Ruse (VKS), Centru de Stat pentru Aviaţie fără pilot 924 şi Comandamentul Transporturilor Militare (VTA), potrivit unui comunicat.

Statele Unite iau în considerare, de asemenea, potrivit lui John Kirby,”alte măsuri de control al exporturilor” menite să „restrângă accesul Iranului la tehnologii sensibile”.

sursa: Agerpres.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Rusia și Iran, best terrorist friends forever.

  2. America si Ieuropa trebuie sa inteleaga ca astia de genul rusnacilor, chinezoiulor, iranienilor, nord coreeni o sa fie mana in mana intotdeauna chiar daca mimeaza ca sunt dusmani…

    • China nu este la fel de salbatica ca cei enumerati de tine, clar e un dusman al occidentului dar e si o piata mare pentru ei . EI nu pot sa fie agresivi pentru ca ar insemna insasi prabusirea economiei chineze. Ei o joaca altfel.

    • Nu prea conteaza cum mori: inghetat, infometat, impuscat, sufocat,…
      Occidentul nu intelege ca nisipul curge in clepsidra si prieteni NU are.

  3. Iar SUA si NATO-OTAN cu Turcia.