G4Media.ro

15 de noi stații electrice, la intrările în Braşov:  proiect de 2,2…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

15 de noi stații electrice, la intrările în Braşov:  proiect de 2,2 milioane de lei / Orașul are acum montate 12 stații / În județ sunt înmatriculate 480 de autoturisme electrice

Primăria Braşov a semnat miercuri  contractul pentru amplasarea a 15 staţii de încărcare pentru maşini electrice. Pentru achiziţionarea şi montarea echipamentelor, a căror valoare se ridică la 2.260.131 lei, cu tot TVA, municipalitatea a obţinut o finanţare nerambursabilă de la bugetul de stat, prin Administraţia Fondului de Mediu, anunță Bună Ziua Brașov.

Noile staţii vor permite atât încărcarea la curent continuu (cum este cazul autovehiculelor Tesla) cât şi la curent alternativ (cum este cazul autoturismelor Dacia Spring) şi, conform contractului încheiat cu SC Evgo Green Motion SRL (cu subcontractant SC Electroechipament Industrial SRL), sistemele de încărcare vor fi funcţionale peste 9 luni.

În prezent, în municipiul Braşov sunt 480 de autoturisme electrice şi 3.299 de autoturisme hibrid, dintre care o parte semnificativă sunt cu sistem plug-in (acumulatorii se încarcă de la staţiile electrice).

În ceea ce priveşte staţiile de încărcare, până acum, Primăria instalat 14 dispozitive, toate în centrul oraşului (pe strada Nicolae Iorga, pe Bulevardul Eroilor şi la Parcarea Regina Maria).

Pe de altă parte, Primăria Braşov are în diferite stadii proiecte ce vizează instalarea a încă 162 de staţii de încărcare.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Din donatiile alea ar trebui trimis la scoala ala care a scris 15 de noi. Fiindca de la 20 in sus, cu unele exceptii, se adauga de.

  2. Cine a plătit articolul?…firma.sau primăria salvatorului Coliban?….Cine a pus botul la propaganda si a cumpărat electrică, are stație de încărcare lenta acasa….cei in tranzit le folosesc, la pretul actual al energiei, pentru că la stații nu e subvenționat, benzina e cu 30% mai ieftin pe km. Cine are un pic de creier să calculeze…info despre consum luati de pe situl vânzătorilor de mașini…dar consumul și autonomia sunt la jumate, mai ai nevoie si de încălzire sau răcire, depinde de anotimp. Cu o dacia spring sau echivalent, nu ajungi de la bucurești la Brașov.

    • Ia prezintă tu un calcul în care sa vedem că este mai scump pe electric.

    • Sunt doar 480 de autovehicule in Bv pentru ca electirca e foarte ieftina si o folosesc doar saracii. Aia 480 sunt cei mai saraci brasoveni. Ar fi fost mai multi saraci in Bv, nu doar 480, dar acum traim decenii de impliniri marete si nu mai exista saraci.

    • @ 010 producția bateriilor ptr mașini electrice este mult mai poluantă decât circulatul cu mașini cu benzină sau diesel.

    • @Dani. 🤣🤣🤣
      Cat poti sa poluezi cand produci o baterie?! Fa tu o estimare.
      Si apoi calculeaza cat polueaza o masina care arde 1 litru de benzina si produce 14KG de CO2.
      Spune care polueaza mai mult intr-un mod inteligent!
      Tesla model S are deja 10 ani si inca functioneaza cu bateria originala.
      Bateriile se recicleaza in proportie de 95%, este deja mai rentabil sa recuperezi materialele dintr-o baterie pentru ca deja sunt in stare pura.
      Costul unei baterii este sub 100$ pe kw. Sa zicem ca arzi gaze pentru furnal ca sa torni otel, tot nu poti sa arzi mai mult de 20$ gaz o data pentru acel kw de baterie pe care il produci!
      Poluarea unei masini electrice sau a unei masini normale este aceeasi in productie!
      O baterie de masina are 20kg litiu. Ce imi este ca extragi litiu sau extragi fier.
      Apropo bateriile de masini electrice sunt la mare cautare pentru ca sunt bagate in sisteme solare unde mai sunt folosite inca 10 ani cel putin.
      Si dupa ce terminam discutia cu productia de masina intram in discutia cu productia de curent electric. Tot poluam ca producem curent cu gaze. Da producem curent cu gaze dar in centrale termice unde producem caldura si curent in eficienta de 80% si tot este mai eficienta o masina electrica cu 90% eficienta decat ce arzi tu cu 35% eficienta in masina ICE.