G4Media.ro

Rafila: Sunt convins că putem să găsim o soluţie pentru ca educaţia…

Sursa foto: Facebook / Gabriela Firea

Rafila: Sunt convins că putem să găsim o soluţie pentru ca educaţia pentru sănătate să devină o disciplină permanentă / Problema mamelor minore „este legată de un background cultural, aparţin de multe ori unor minorităţi care se căsătoresc la vârste extrem de tinere”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, luni, la lansarea raportului Organizației „Salvaţi Copiii” cu privire la situaţia mamelor şi gravidelor minore, că se poate găsi o soluţie pentru ca educaţia pentru sănătate să devină o disciplină permanentă în școli, adaptată fiecărei categorii de vârstă, însă acest lucru nu se poate face dacă copiii din anumite comunități nu merg la școală. Ministrul a susținut că problema mamelor minore „este legată de un background cultural, aparţin de multe ori unor minorităţi, unor grupuri vulnerabile care, în mod tradiţional, se căsătoresc la vârste extrem de tinere”.

„Sunt convins că o să putem să găsim o soluţie pentru ca educaţia pentru sănătate să devină o disciplină permanentă care să facă parte din curricula de învăţământ, adaptată fiecărei categorii de vârstă. Dar nu putem să facem educaţie pentru sănătate dacă aceşti copii, pentru că discutăm despre copii, nu merg la şcoală. Și este clar că problema este legată de un background cultural, ei aparţin de multe ori unor minorităţi, unor grupuri vulnerabile care, în mod tradiţional, se căsătoresc la vârste extrem de tinere, când sunt minori şi ca urmare au copii. Se căsătoresc ilegal, e o relație consensuală. Aceasta este pe partea de educație, care poate să genereze un proces care că schimbe lucrurile”, a afirmat Alexandru Rafila.

„În ceea ce priveşte celelalte servicii, acces la serviciile medicale şi cele sociale, aici putem să intervenim dacă suntem în partaneriat cu autoritarea locală. (…) Sunt foarte multe localităţi în care proporţia acestor mame tinere este mare, mult mai mare decât în altele şi focalizarea pe aceste localităţi (…) ar putea să fie una dintre soluţii”, a declarat ministrul Sănătății.

Rafila a a menționat că a înființat în cadrul ministerului o structură care să se ocupe de sănătatea mamei şi a copilului.

„Avem în derulare proiectele din PNRR şi aici sunt două axe”, a arătat Rafila, precizând că se referă la dezvoltarea centrelor comunitare integrate, 200 la nivel naţional care sunt plasate în zone vulnerabile și serviciile de planing familial şi consiliere, peste 100 de astfel de servicii urmând să se dezvolte la nivel naţional.

„Informaţia legată de contracepţie cred că este extrem de importantă. (…) Cred că putem să lucrăm în perioada următoare cu Salvaţi Copiii şi alte organizaţii care sunt implicate, dar trebuie să ne extindem şi să încercăm să integrăm politicile în acest domeniu”, a afirmat Rafila.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Lasati pretextele cu minoritatile. Ca nu suntem singura tara cu genul ala de minoritati. Nu doar acolo sunt probleme. E mentalitatea romanului cu erectie de a considera orice adolescenta cu tzitzi si fund drept „prada legitima”, femeie in toata firea. Combinat cu lipsa de masuri de precautie. Si lipsa oricarei educatii pe subiect, din pudoare sclifosita a unor habotnici.

  2. E mai usor sa dai vina pe etnie, cand Biserica se opune unor cursuri banale de educatie sexuala. Sigur noi putem fi altfel decat lumea civilizata.

  3. Poporul roman s a obișnuit sa nu se mai mire de nimic, mai ales de acest ministru cu background sovietic, instrument docil al PSD ului, plin de limbarita dar cu fapte zero. Vorbe goale de adormit lumea, doar constatări,fără proiecte,fără îmbunătățirea legislației,fără progres, cu un „dar” extraordinar de a ne manevra cum numai nomenclaturiștii comuniști o făceau prin ședințele de partid. Funcția contează, privilegiile, adunătura de gusati din jurul lui, care discuta dar la final rezultatele sunt nule, o minciuna perpetua inghitita zilnic de o tara întreaga.