G4Media.ro

Consorţiul Nord Stream a trimis o navă civilă sub pavilion rusesc pentru…

sursa foto: captura video

Consorţiul Nord Stream a trimis o navă civilă sub pavilion rusesc pentru a inspecta pagubele la gazoduct

Consorţiul Nord Stream AG a trimis o navă civilă sub pavilion rusesc pentru a proceda la o inspecţie în zona avariată a gazoductului, a indicat joi marina suedeză, potrivit Agerpres.

„Este o navă civilă sub pavilion rusesc, închiriată de compania care deţine Nord Stream, pentru a proceda la o inspecţie”, a declarat pentru AFP şeful comunicării al marinei sudeze, Jimmie Adamsson.

‘Proprietarii Nord Stream 1 ne-a informat în urmă cu câteva săptămâni că vor să aibă propria lor inspecţie a pagubelor la gazoduct’, a adăugat el, afirmând că nu este necesară o autorizare din partea autorităţilor suedeze pentru a inspecta în zona economică suedeză.

Într-un comunicat separat, Nord Stream AG, având ca acţionat majoritar Gazprom, a indicat că, ‘după efectuarea lucrărilor de etalonare, specialiştii vor fi gata în termen de 24 de ore să înceapă inspectarea zonei avariate, ceea ce ar dura 3-5 zile, potrivit estimărilor noastre actuale’.

‘În cadrul inspecţiei tronsonului gazoductului în zona exclusivă daneză, Nord Stream AG aşteaptă în continuare decizia autorităţilor privind acordarea autorizaţiilor necesare pentru inspectarea pagubelor’, a adăugat consorţiul.

Miercuri, Ministerul suedez al Apărării a procedat de asemenea, din proprie iniţiativă, la o inspecţie a gazoductelor.

La 26 septembrie, patru scurgeri masive au fost detectate din gazoductele Nord Stream 1 şi 2 în largul insulei daneze Bornholm, două în zona economică suedeză şi două în cea daneză.

Inspecţiile preliminare submarine au întărit suspiciunile de sabotaj, scurgerile fiind precedate de explozii.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Că să afle ce,că a fost o explozie americană cu origini necunoscute?(!)