G4Media.ro

Cum justifică Autoritatea Navală Română cumpărarea a cinci telefoane iPhone cu aproape…

Foto: Pixabay.com

Cum justifică Autoritatea Navală Română cumpărarea a cinci telefoane iPhone cu aproape 7.000 de euro: E proiect cu fonduri UE, telefoanele vor fi folosite pentru demonstrații tehnice fizice și virtuale

Autoritatea Navală Română (ANR) justifică într-un răspuns remis redacției G4Media achiziția cu aproape 7.000 de euro a cinci iPhone de ultimă generație prin participarea la un proiect finanțat de fonduri europe.

”Achiziția terminalelor amintite s-a făcut în cadrul unui proiect cu finanțare europeană implementat de un consorțiu alcătuit din 24 de parteneri din 9 state, la care și țara noastră a luat parte prin Autoritatea Navală Română, derulat în perioada iunie 2019- noiembrie 2022. Valoarea totală a proiectului se ridică la suma de 8.943.775,00 EUR, costurile fiind bugetate anterior demarării și implementării, moment la care s-a prevăzut și achiziționarea echipamentelor menționate în materialul de presă citat, acestea servind activităților din cadrul proiectului”, arată instituția în punctul de vedere remis redacției.

Autoritatea Navală Română susține că echipamentele vor fi folosite de către echipa de implementare a proiectului, pentru buna desfășurare a activităților: studiu și cercetare, elaborare documente, participare la teleconferințe, webinar, prezentări, participare la ședințe internaționale, demonstrații tehnice fizice și virtuale.

Obiectivul general al proiectului european este ”de creștere a siguranței transportului maritim prin dezvoltarea și evaluarea unui sistem centralizat de evacuare în masă a pasagerilor și echipajelor, bazat pe o regândirea sistemului de evacuare al navelor, combinată cu un sistem inteligent de componente, care furnizează în timp real acces și reprezentare de date ce permit stabilirea unei strategii adecvate, pentru optimizarea planificării operaționale a procesului de evacuare a navelor avariate sau inundate”.

ANR susține că achiziția telefoanelor iPhone a respectat Legea 98/2016 privind achizițiile publice. ”Achiziția s-a realizat în conformitate cu art.7 alin 7 litera c) din HG 395/2016 –”autoritatea contractantă are dreptul de a achiziționa pe baza unei singure oferte dacă valoarea estimată a achiziției este mai mică sau egală cu 140.000 lei, fără TVA”, potrivit ANR.

Prima achiziție a ANR a constat în două telefoane APPLE iPhone 14 Pro 5G, 128GB, Space Black, cu o valoare totală de 10.655,46 lei, fără TVA. Prin cea de-a doua achiziție, ANR a cumpărat alte trei telefoane APPLE iPhone 14 Pro Max 5G, 128GB, Space Black, cu o valoare totală de 17.823,54 lei fără TVA.

Nu este prima achiziție de telefoane scumpe care stârnește indignare în spațiul public. Pe 15 octombrie, Spitalul Municipal Câmpina a cumpărat cu peste 5000 de lei ultimul model de iPhone 14.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. nu e mult, de obicei se cumpara una de teren 4*4, una de oras (mai noun numai BMV ca sa ne punem bine cu sefu mare) dupa care instalatie de sonorizare boxe 100 w (sa se poata auzi vorbitorul) si bineinteles o plasma cind se face video conferinta pe whatsapp. Uneori se cumpara si mobilier nou ca ala era vechi iar asta nou merge si la noi in noua vila cind proiectul se va termina si contractul spatiului se termina

  2. Sigur, ca Samsung le putzea, scarbe ordinare

  3. Nu e vorba de marca. Puteau sa faca acelasi lucru cu ceva la jumatate de pret. Oricum precis asta e suma de scobitori la ce bani se sifoneaza cu achizitii inutile sau supraestimate.

  4. Pai daca ai 5 cercetatori la ANR cu doctorate, cum sa-i tii cu Samsung, cand poti cumpara Apple pentru domniile lor, ca doar se ocupa cu lucruri de securitate navala si nu mai vor sa scrie documente pe calculator, vor direct pe telefon. In plus sunt achizitionate legal. Aia, daca e legal, e legal, nu ai ce face. Si din fonduri din Europa, speranta lui Cozmin, UE care bineinteles ca va verifica de indata aceasta achizitie din bani publici europeni, ce ne batem noi capul cu asta?
    Trebuie sa scoatem asta in evidenta in caz ca Olanda ridica problema lipsei dotarilor, trebuie evidentiat in acest caz ca portul Constanta beneficiaza de tehnologie de ultima generatie.

  5. USR ar fi cumpărat Nokia 3310.

    • sucky dicky man? Pe ruble?