
Fost consilier județean PSD din Alba, condamnat pentru obținere ilegală de fonduri nerambursabile
Un fost consilier județean PSD Alba a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de obținere ilegală de fonduri nerambursabile în formă continuată, scrie Alba24.ro. Este vorba despre un membru PSD din zona Munților Apuseni, Virgil Valentin Hanțiu. Acesta a fraudat bugetul național cu suma de 950.000 lei. Banii reprezentau o finanțare nerambursabilă într-un proiect finanțat de Agenția Națională a Zonei Montane.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Fostul consilierul județean a fost anchetat de procurorii DNA Alba Iulia pentru o serie de fapte comise în anul 2023. Deși Virgil Valentin Hanțiu a fost numit consilier județean, deci automat a devenit și persoană publică, cazul a fost comunicat de reprezentații DNA Alba Iulia, folosind inițialele inculpaților.
Acesta și-a recunoscut vina și a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorul de caz. În data de 14 august 2025, magistrații Tribunalului Alba au admis acordul de recunoaștere a vinovăției.
La scurt timp după apariția comunicatului de presă al DNA Alba Iulia, acesta și-a dat demisia din funcția de consilier județean.
Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba, a declarat pentru alba24.ro că: ”Virgil Hanțiu a renunțat, prin demisie, în urmă cu câteva luni, la funcția de consilier județean și la funcțiile din cadrul partidului, înțelegând că răspunderea penală are un caracter personal. Pe lângă aceasta, el nu mai are nici calitatea de membru de partid, alegând să se autosuspende, conform statutului, imediat ce a fost pusă în mișcare acțiunea penală”, a precizat acesta.
În același dosar inculpat este și soția sa, Narcisa Maria Hanțiu, consilier local al orașului Câmpeni, care se ocupă cu realizarea de proiecte finanțate prin fonduri europene sau fonduri de la bugetul de stat. Citește mai mult pe Alba24.ro
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.