
UPDATE O mașină a intrat în mulțime pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, lângă o sală de concerte – cel puțin 30 de răniți
Cel puțin 30 de persoane au fost rănite – dintre care șapte în stare critică – după ce un „vehicul necunoscut” a intrat într-o mulțime în East Hollywood, sâmbătă dimineață devreme, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles (LAFD), citat de CNN.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Locația indicată de LAFD, pe bulevardul West Santa Monica, se află în apropierea unei săli de concerte.
Șapte victime au fost transportate în stare critică, șase în stare gravă, iar zece cu răni ușoare, a precizat departamentul. Alte șapte persoane au refuzat transportul la spital după ce au fost evaluate la fața locului.
Imagini video de la incident arată mai mulți răniți pe stradă și pe trotuar, primind îngrijiri medicale. Unele persoane au fost văzute fiind transportate pe targă, în timp ce poliția a izolat zona.
Departamentul de pompieri a coordonat triajul și transportul pacienților de la fața locului, incidentul având loc în jurul orei 2 dimineața, ora locală. Potrivit autorităților, 124 de pompieri au intervenit la fața locului.
CNN a contactat Departamentul de Poliție din Los Angeles pentru mai multe informații.
Știre actualizată față de varianta inițială
BREAKING: More than 20 injured after vehicle strikes crowd in Los Angeles overnight
Several people have been critically injured and many are in a serious condition.
The incident occurred on Santa Monica Boulevard. pic.twitter.com/l6E5xoyw8g
— Amy Mek (@AmyMek) July 19, 2025
Deocamdată nu au fost publicate informații cu privire la identitatea șoferului sau la motivul acțiunilor sale.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.