
6 persoane reţinute după un conflict violent la ştrandul din Reghin / Printre cei reținuți sunt și 3 minori
Poliţiştii mureşeni au reţinut, marţi, în urma unei acţiuni cu efective mărite în municipiul Reghin, şase persoane, dintre care trei minori cu vârste de 15 şi 16 ani, într-un dosar vizând infracţiunile de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe, după un conflict care a izbucnit în incinta ştrandului din localitate, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„La data de 8 iulie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Reghin, cu sprijinul Serviciului de Investigaţii Criminale, au organizat, în municipiul Reghin, o acţiune cu efective mărite, fiind puse în executare patru mandate de percheziţie domiciliară. Activităţile au avut loc în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice şi lovire sau alte violenţe. La percheziţii, au fost descoperite şi ridicate mijloace materiale de probă (articole de îmbrăcăminte şi obiecte de interes), fiind conduse la sediul poliţiei, cu mandat de aducere, şase persoane”, a informat, marţi seara, Poliţia Română.
În urma probatoriului administrat, faţă de trei tineri, dintre care unul de 15 ani şi doi de 16 ani, respectiv trei bărbaţi, de 21, 24 şi 44 de ani, din Reghin, a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, a precizat sursa citată.
Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mureş şi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Târgu Mureş.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu