
12 poliţişti ucişi în Columbia, într-un atac în regiunea Medellin / Șase civili au fost ucişi şi alte zeci au fost răniţi într-un atentat cu camion-capcană
Cel puţin 12 poliţişti au murit joi în atacuri comise de o facţiune disidentă a gherilei FARC în nord-vestul Columbiei, a anunţat Andrés Julián Rendón, guvernatorul regiunii Antioquia, unde se află regiunea Medellin, potrivit unui nou bilanţ, relatează AFP, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Totodată, şase civili au fost ucişi şi alte zeci au fost răniţi într-un atentat cu camion-capcană la Cali (sud-vest), comis de un grup separat, crescând la 18 numărul total de morţi în atacurile care au avut loc joi în Columbia.
Primarul Alejandro Eder a denunţat un „atac narcoterorist” şi a cerut o „militarizare” a oraşului.
Columbia se confruntă cu cea mai gravă criză de securitate din ultimul deceniu, fiind principala sursă de cocaină din lume. Preşedintele Gustavo Petro a fost ales în 2022 după ce a promis că va încerca să dezamorseze conflictele armate din ţară printr-un dialog cu toate grupările – gherile, paramilitari şi narcotraficanţi. Anul acesta, armata a bombardat de mai multe ori situri ale celui mai mare cartel de traficanţi, Clan del Golfo.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.