
Volodimir Zelenski merge miercuri în Turcia, pentru reluarea negocierilor de pace
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat marţi că se va deplasa miercuri în Turcia pentru a încerca să „resusciteze” negocierile de pace şi să reia schimburile de prizonieri cu Rusia, informează AFP, citată de Agerpres.
Liderul ucrainean nu a precizat cu ce responsabili are programate întrevederi în Turcia, dar un responsabil ucrainean sub acoperirea anonimatului a declarat că „obiectivul principal este ca americanii să se reangajeze” în eforturile de pace.
Mai multe cicluri de negocieri au avut loc la Istanbul în încercarea de a găsi o soluţie la invazia rusă împotriva Ucrainei, lansată în 2022, însă discuţiile nu au dus deocamdată la niciun progres major.
Schimburile de prizonieri de război şi repatrierea trupurilor au fost singurele rezultate concrete ale acestor discuţii.
Cel mai recent schimb de prizonieri s-a desfăşurat în octombrie.
Poziţiile celor două tabere asupra condiţiilor pentru pace, pentru instaurarea unui armistiţiu sau chiar o întrevedere între liderii lor continuă să fie diametral opuse.
Kremlinul a transmis că niciun emisar rus nu se va deplasa în Turcia în timpul vizitei preşedintelui ucrainean.
Susține-ne activitatea
Donație Paypal recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donație Paypal singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
Donează prin Transfer Bancar
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon
Citește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.