G4Media.ro

Vladimir Putin anunţă că va găzdui primul summit ruso-arab în luna octombrie

Sursa foto: Alexander Zemlianichenko / POOL / AFP

Vladimir Putin anunţă că va găzdui primul summit ruso-arab în luna octombrie

Preşedintele rus, Vladimir Putin, i-a invitat sâmbătă pe toţi liderii ţărilor care fac parte din Liga Statelor Arabe să participe la primul summit ruso-arab, pe care îl va găzdui pe 15 octombrie, informează EFE şi Reuters, preluate de Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media

- articolul continuă mai jos -

„Aş dori să invit toţi conducătorii statelor uniunii, împreună cu secretarul general al Ligii, să accepte să participe la primul summit ruso-arab, pe care planificăm să îl organizăm pe 15 octombrie”, a anunţat preşedintele rus, conform unui comunicat al Kremlinului.

Preşedintele rus a adăugat că are „intenţia de a continua să dezvolte un dialog constructiv cu Liga Arabă în toate modurile posibile, precum şi relaţii de prietenie cu toţi membrii săi”.

În opinia liderului de la Kremlin, acest lucru va contribui la consolidarea stabilităţii regionale şi a securităţii în nordul Africii şi în Orientul Mijlociu.

Cu ocazia celui de-al 34-lea summit al Ligii Arabe, care are loc sâmbătă, la Bagdad, Vladimir Putin şi-a exprima susţinerea pentru eforturile diplomatice de a se pune capăt conflictelor regionale, pledând pentru „respectarea strictă a suveranităţii şi integrităţii ţărilor” din Liga Arabă.

Organizaţia, formată din 22 de ţări, a împlinit sâmbătă 80 de ani de existenţă, într-un context de provocări continue din cauza instabilităţii din Orientul Mijlociu, a lipsei unei soluţii pentru cauza palestiniană şi a unui viitor incert al Fâşiei Gaza, unde Israelul continuă să ducă un război soldat cu aproape 50.000 de morţi până în prezent.

Reuters aminteşte că în această săptămână a început la Kazan forumul Rusia-Lumea Islamică, care are ca scop întărirea legăturilor cu ţările care fac parte din Organizaţia pentru Cooperare Islamică şi dezvoltarea unui sistem financiar care să funcţioneze în conformitate cu legile sharia în Rusia.

Moscova continuă să se apropie de ţări din Africa, Asia şi America Latină după veto-ul primit din partea Occidentului pentru că nu doreşte să pună capăt războiului din Ucraina, pe care l-a început în 2022.

Anunţul preşedintelui rus a fost făcut şi în contextul recentului turneu de patru zile efectuat de preşedintele american Donald Trump în regiunea Golfului Persic în această săptămână, în urma căruia Washingtonul a declarat că a obţinut mai multe acorduri, inclusiv un angajament de 600 de miliarde de dolari din partea Arabiei Saudite pentru a investi în Statele Unite, 142 de miliarde de dolari în vânzări de arme către regat şi un parteneriat în domeniul inteligenţei artificiale cu Emiratele Arabe Unite.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.