
Vlad Gheorghe, fondatorul partidului DREPT, cere Guvernului Bolojan să verifice fundațiile de utilitate publică și beneficiile acestora de la stat, după ce Adrian Năstase s-a afișat cu dictatorii Kim Jong Un și Xi Jiping și criminalului de război Vladimir Putin / Fostul premier are o astfel de fundație
Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, fondatorul partidului DREPT, a transmis vineri că a cerut Guvernului condus de Ilie Bolojan să verifice fundațiile de utilitate publică și beneficiile acestora de la stat.
Demersul acestuia vine după ce Adrian Năstase s-a afișat cu dictatorii nord-coreean Kim Jong Un și chinez Xi Jiping, dar și alături de criminalul de război Vladimir Putin, la summitul care a avut loc în urmă cu câteva zile la Beijing.
Fostul premier Adrian Năstase are o astfel de fundație, ”Nicolae Titulescu”, caz considerat ”emblematic” de Gheorghe pentru ”bani de la buget, sediu de la RAPPS și alte beneficii, deși acțiunile sale nu sunt compatibile cu valorile europene declarate în acte”, transmite fostul europarlamentar într-un mesaj pe Facebook.
În contraexemplu, Vlad Gheorghe amintește de activitatea Asociației Salvați Bucureștiul, unde a activat și el, și care nu are statut de utilitate publică:
- ”Prea mulți politicieni beneficiază de bani publici, sedii ieftine și alte facilități de la stat pentru entitățile patronate de ei direct sau indirect. Cazul fundației lui Adrian Năstase este emblematic: statutul de utilitate publică îi aduce bani de la buget, sediu de la RAPPS și alte beneficii, deși acțiunile sale nu sunt compatibile cu valorile europene declarate în acte. Dar mai sunt și altele, tot din zona ex pesedistă. De aceea am cerut Cabinetului Primului Ministru să înceapă verificarea entităților cu statut de utilitate publică și inventarierea costurilor pe care acestea le generează bugetului de stat. Într-o perioadă în care ni se cer sacrificii financiare e nevoie să se taie beneficiile „specialilor” pe care tot noi le decontăm ! Și un exemplu pozitiv: Asociația Salvați Bucureștiul, alături de care am activat și eu, NU are statut de utilitate publică. Pentru că nu e nevoie de beneficii de la stat pentru a face lucruri utile societății”.
Susține-ne activitatea
Donație Paypal recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donație Paypal singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
Donează prin Transfer Bancar
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon
Citește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.