
Vlad Gheorghe de la DREPT anunță că a cerut retragerea statutului de utilitate publică pentru fundația lui Adrian Năstase, după ce fostul premier s-a fotografiat la ”summitul dictatorilor” alături de criminalul de război Vladimir Putin
Fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, fondatorul partidului DREPT, anunță că a cerut retragerea statutului de utilitate publică pentru fundația lui Adrian Năstase, după ce fostul premier s-a fotografiat la ”summitul dictatorilor” alături de criminalul de război Vladimir Putin, dar și alături de dictatorii chinez Xi Jiping și nord-coreean Kim Jong Un.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
- ”Având în vedere prezența președintelui fundației la Beijing, alături de dictatori acuzați de crime împotriva umanității, tocmai am cerut Guvernului, respectiv miniștrilor de Externe și Justiție, să demareze procedurile pentru a retrage statutul de utilitate publică al fundației lui Adrian Năstase. Conform legii, statutul de utilitate publică poate fi retras de Guvern, la propunerea autorității administrative competente sau a Ministerului Justiției, dacă organizația nu îndeplinește condițiile și obligațiile prevăzute de lege. În cazul de față este evident că faptele conducerii organizației sunt în contradicție cu valorile europene și politica statului român, asocierea cu puteri ostile țării și cu persoane urmărite de instanțele penale internaționale fiind incompatibilă cu interesul public. Statul „de interes public” oferă beneficii organizației, atât financiare cât și de imagine, așa că mesajul meu este unul singur: NU DIN BANII ROMÂNILOR !”, a transmis Vlad Gheorghe, pe Facebook.
Foștii premieri PSD Adrian Năstase și Viorica Dăncilă au fost prezenți la Beijing, la așa numitul „summit al dictatorilor”. Cei doi apar în imagini alături de lideri precum Vladimir Putin (Rusia), Kim Jong Un (Coreea de Nord) sau Xi Jinping (China).
„Sunt invitat, in aceste zile, la Beijing, in calitate de fost demnitar, pentru a participa la un mare eveniment ocazionat de comemorarea a 80 de ani de la victoria Chinei impotriva Japoniei si a fascismului in al Doilea Razboi Mondial. Astazi, am fost invitat la sediul departamentului international al CC, al PCC, unde am avut o lunga discutie cu doamna ministru adjunct Sun Haiyan, in legatura cu teme sensibile de politica internationala, inclusiv despre razboiul din Ucraina si despre relatia dintre China, Rusia si India”, a scris Adrian Năstase, marți, pe blogul său.
De altfel, foștii premieri social-democrați nu și-au ascuns niciodată aprecierile pentru China comunistă, pe care o consideră o „țară prietenă”.
Liderul chinez Xi Jinping a găzduit miercuri cea mai mare paradă militară din istoria Chinei, pentru a marca 80 de ani de la capitularea oficială a Japoniei la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Zeci de mii de militari au mărşăluit în formaţie prin istorica Piaţă Tiananmen din Beijing în ziua paradei, care marchează cea de-a 80-a aniversare a capitulării oficiale a Japoniei în cel de-al Doilea Război Mondial şi sfârşitul conflictului.
Doar un singur lider al UE a participat la eveniment – prim-ministrul slovac Robert Fico – în timp ce Bulgaria şi Ungaria au trimis reprezentanţi.
Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că omologul său chinez, Xi Jinping, „conspiră” cu liderii rus, Vladimir Putin, şi nord-coreean, Kim Jong Un, pe care i-a primit la Beijing pentru o uriaşă paradă militară care comemorează sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.