Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Rafael Nadal a pierdut partida jucată împotriva lui Botic van de Zandschulp (4-6, 4-6), ocupant al locului 80 în clasamentul ATP. Duelul a contat pentru Cupa Davis, faza sferturilor, acolo unde Spania întâlnește Olanda.
Vizibil emoționat, Nadal (38 de ani și jumătate) a lăcrimat în momentul intonării imnului Spaniei.
Din păcate pentru spectatorii de la Malaga, dar și pentru fanii ibericului din fața televizoarelor, Rafa nu a avut o zi fantastică pe teren.
Lunile de absență s-au simțit din plin la capitolul deplasare, Nadal fiind greoi în destule situații. Spaniolul a fost vulnerabil și cu serviciul, iar olandezul a simțit slăbiciunile și a accelerat cu returul.
Batavul a avut câștig de cauză în două seturi, scor 6-4, 6-4, iar dacă Olanda va trece de Spania (va urma meciul de simplu dintre Carlos Alcaraz și Tallon Griekspoor, iar apoi dacă va mai fi cazul meciul de dublu) acesta a fost ultimul meci din cariera fabuloasă a lui Nadal.
Rafael Nadal, cu ochii în lacrimi la intonarea imnului Spaniei
Momentul în care Nadal le mulțumește fanilor din sala de la Malaga pentru susținerea necondiționată
To the athlete of my lifetime, Rafael Nadal, THANK YOU. ❤️ pic.twitter.com/OzIPgxS3pv
— Zain | Gracias Rafael ❤️ (@ItzzZain10) November 19, 2024
Cariera lui Rafael Nadal, în cifre
Componența celor două echipe
Spania: Rafael Nadal, Carlos Alcaraz, Roberto Bautista Agut, Pedro Martinez, Marcel Granollers, David Ferrer (căpitan nejucător)
Olanda: Tallon Griekspoor, Botic van de Zandschulp, Jesper de Jong, Wesley Koohlof, Paul Haarhuis (căpitan nejucător).
Cupa Davis 2024, program
Semifinale
Finala de la Malaga (hard indoor) va avea loc în data de 24 noiembrie.