Va deveni Găgăuzia a doua regiune separatistă a Moldovei?

Analiză Carnegie Politika, preluată de Rador Radio România:

Regiunea estică separatistă a Moldovei, Transnistria, nu e singura parte a țării care se află sub influența Rusiei. O alta e Găgăuzia, care își proclamase și ea independența în urma colapsului URSS, dar ulterior a revenit la Moldova sub forma de teritoriu autonom – deși cu un bagaj de divergențe persistente. Acele tensiuni au fost exacerbate de invadarea deplină a Ucrainei de către Rusia: Chișinăul a condamnat agresiunea rusă, în vreme ce autoritățile de la Comrat, principalul oraș găgăuz, îi iau apărarea din interiorul Moldovei „lumii ruse”. Găgăuzia amenință acum să devină a doua regiune separatistă rusofilă a Moldovei.

Deși a revenit în 1994 între granițele Moldovei, regiunea sudică autonomă acuză mereu Chișinăul că nu-i respectă drepturile și libertățile conferite de autonomie și că le încalcă localnicilor vorbitori de rusă din Găgăuzia drepturile prin măsuri cum ar fi interzicerea posturilor TV în limba rusă și forțarea unei tranziții de la rusă la română în administrație. Rusa este prima limbă în regiunea autonomă, inclusiv în școli, iar 68,2% din găgăuzi – un grup etnic turcic de religie preponderent creștin-ortodoxă – nu cunosc româna, care e limba de stat.

Găgăuzia se ciocnește cu Moldova și în privința politicii externe. Chișinăul obișnuia cândva să practice o echilibristică abilă între Moscova și Occident, chiar dacă la putere era un guvern rusofil. Comratul, pe de altă parte, a fost dintotdeauna tranșant rusofil. În 2014, când Moldova a semnat un acord de asociere cu UE, Găgăuzia a organizat un referendum privind aderarea la uniunea vamală a Rusiei. Alegătorii ei au aprobat de asemenea într-o proporție covârșitoare o lege „privind suveranitatea amânată” care îi permite Găgăuziei să se separe iar de Moldova în cazul în care aceasta și-ar pierde „statutul de stat independent”. Chișinăul n-a recunoscut acel referendum drept legitim, dar Moscova și-a exprimat susținerea pentru el: Kremlinul a exploatat mereu sentimentele rusofile din Găgăuzia și Transnistria pentru a menține Moldova în sfera sa de interes.

După invazia din Ucraina părea că Transnistria va fi cel mai vulnerabil punct al Moldovei vecine. Însă Tiraspolul a dovedit că e conștient de propria dependență de Chișinău și Kiev, căutând să se delimiteze cât mai mult cu putință de război. Comratul, din contră, a denunțat cotitura Moldovei spre UE, a cerut revigorarea cooperării cu Rusia și a amenințat iarăși cu secesiunea, dacă Moldova s-ar uni cu România sau dacă ar „adera la vreo organizație cu structuri supranaționale” [adică UE – n.a.], astfel „pierzându-și parțial suveranitatea”.

Tensiunile dintre Chișinău și Comrat au fost inflamate și mai mult de alegerea Evgheniei Guțul drept başcan (guvernator) al Găgăuziei în primăvara lui 2023. Novice în politică, Guțul a candidat din partea partidului unui oligarh fugar, Ilan Șor, condamnat în absență în Moldova la 15 ani de închisoare pentru furtul unui miliard de dolari din bugetul național.

La scurt timp după acele alegeri Chișinăul a declarat Partidul Șor anti-constituțional. Președinta moldoveană Maia Sandu a afirmat că Guțul face parte dintr-o „organizație criminală” și a refuzat să semneze un decret care s-o recunoască drept membră a guvernului moldovean, cum se proceda în mod normal cu bașcanii, în conformitate cu legea care definește statutul special la Găgăuziei.

Guțul – a cărei victorie electorală Șor a orchestrat-o cumpărând voturi, promițând lucrări majore de infrastructură și pledând pentru prietenie cu Rusia și împotriva aderării la UE – nu iese din cuvântul politic al sponsorului ei. Ea a vizitat Rusia, unde a fost primită cu onoruri și prezentată drept un personaj important al opoziției din Moldova, s-a fotografiat cu Vladimir Putin și a încheiat un acord cu Promsviazbank, principala bancă rusă implicată în domeniul militar, prin care a obținut suplimentarea cu echivalentul a vreo 100 de dolari a veniturilor angajaților administrației locale și pensionarilor din Găgăuzia, prin carduri bancare Mir.

Totuși, chiar și cu toate aceste tensiuni recente, Găgăuzia nu este încă pregătită s-o ia pe urmele Transnistriei, stricându-și cu adevărat grav relația cu Chișinăul. Poate că relația aceasta este complicată, dar Găgăuzia e profund integrată în viața politică și economică a Moldovei.

Găgăuzia are relief de stepă și penurie de apă, fiind cea mai subvenționată regiune a țării, cu 70% din buget acoperit de Chișinău și numai 30% din impozite și taxe locale. Găgăuzia mai are de profitat și de pe urma liberului schimb cu UE, iar volumul comerțului cu aceasta tot crește. În 2022 Găgăuzia își trimitea în UE 42% din marfa de export (în principal alcool și alte produse agricole), iar în Rusia doar 8%.

Și emigrația pentru muncă din Găgăuzia tot în UE ajunge în cea mai mare parte: găgăuzii, la fel ca alți moldoveni, obțin frecvent cetățenia română pentru a putea munci în UE. Pe de altă parte, numărul moldovenilor (inclusiv găgăuzi) care muncesc în Rusia scade constant.

Acum nu mai mult de doi ani părea că Comrat și Chișinău reușiseră să-și depășească divergențele și să pună bazele unui dialog constructiv. Însă invazia din Ucraina a readus în centrul dezbaterii politica externă. Ilan Șor vrea să se folosească de Găgăuzia pentru a destabiliza întreaga Moldovă. Același lucru îl vrea și Rusia, care a pierdut sprijinul multor moldoveni în urma agresiunii ei asupra Ucrainei.

Kremlinul e dispus să se alieze cu oricine îl poate ajuta să-și recâștige influența și s-o submineze pe Sandu – chiar și cu Șor, care până de curând avea interzis pe teritoriul Rusiei din cauza unor acuzații de fraudă.

Alegerile prezidențiale din Moldova din toamna aceasta aduc noi ocazii de escaladare. Șor, care va fi probabil principala marionetă a Kremlinului în Moldova, nu are cum să candideze, dar a promis că va găsi un candidat care să unească opoziția în jurul lui. Perspectivele electorale ale oricărui candidat filorus sunt slabe, însă obiectivele principale ale Moscovei sunt pur și simplu să perturbe consensul pro-european al Moldovei și să-i submineze popularitatea lui Sandu pentru a-și ameliora șansele de a readuce țara pe orbita Rusiei odată ce războiul ei din Ucraina se va fi încheiat.

Însă chiar și asemenea obiective limitate vor fi dificil de atins pentru Rusia. O majoritate a moldovenilor susțin integrarea europeană, iar Sandu e de așteptat să câștige alegerile. Chiar dacă în Găgăuzia sentimentele rusofile sunt puternice, populația autonomiei e de numai 150.000 – mai puțin de 5% din totalul național -, astfel că voturile ei nu pot influența un scrutin național. Mai mult chiar, în ciuda viziunilor lor politice, găgăuzii se consideră înainte de toate moldoveni și nu sunt interesați de o confruntare serioasă cu Chișinăul. Ei nu sunt capabili să supraviețuiască pe cont propriu și nici nu se așteaptă la ajutor concret din partea Rusiei, mai ales că nu au graniță comună cu ea.

Concomitent, și Chișinăul acționează pentru a flanca Rusia și pe Șor, dialogând direct cu primari din Găgăuzia, fără intermedierea bașcanului, ba chiar trimițând fonduri direct primăriilor, iar nu guvernului regional. Acestea o lasă pe Guțul și pe echipa ei fără mari realizări pe care să le poată arăta populației – cu excepția fotografiei ei alături de Putin. Comratul nu a reușit să se pună stavilă între administrația locală și Chișinău, iar Șor e improbabil să-și investească proprii bani în Găgăuzia. În consecință, dacă Guțul nu va reuși să redobândească controlul asupra fluxului de fonduri de la bugetul național, e improbabil ca ea să-și poată conserva popularitatea.

Pe de altă parte, neîncrederea găgăuzilor în Chișinău e mai profundă decât uneltirile de moment ale Kremlinului și ale lui Șor. Mai devreme sau mai târziu guvernul moldovean va trebui să conceapă un program clar pentru construcția relațiilor cu această autonomie încăpățânată, iar chiar acum nu există nici un indiciu că ar exista un asemenea plan.

Articol de Galiya Ibragimova. Carnegie Politika e publicația online a grupului de reflecție Carnegie Russia Eurasia Center cu sediul la Berlin – n.trad.

Sursa: CARNEGIE POLITIKA / Rador Radio România