Uneori îmi pare rău că nu am o relație cu părinții mei. Ar trebui să reiau legătura și să încerc din nou?

Avem doar o singură familie, scrie editorialista de sfaturi Eleanor Gordon-Smith pentru The Guardian, dar dacă te apropii de ei dorind ceva de la ei s-ar putea să fii dezamăgită.

Am aproape 30 de ani și am încetat să mai comunic cu părinții mei în urmă cu câțiva ani. Aceștia fuseseră manipulatori și exigenți și, în ciuda faptului că am încercat să impun niște limite sănătoase, nu mă respectau, așa că am decis să încetez contactul cu ei.

În perioada în care nu am mai vorbit cu ei, am înflorit și mă simt eu însămi, încrederea și stima de sine îmi merg bine și nu am avut probleme cu anxietatea sau depresia.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Cum eviți mirosul neplăcut la pornirea aerului condiționat în mașină

1:39

Sfaturi despre cum să faci față meselor de Paște ca să nu îți afecteze dieta

4:31

Din scaunul rulant, campion național la raliu intrat în Cartea Recordurilor

4:58

Sfaturi pentru a evita să te simți prea plin după o masă

05:35

Dispozitivul care va fi obligatoriu pe mașinile înmatriculate începând cu 6 iulie 2024

2:50

Uneori mă simt prost că nu avem o relație și mă întreb dacă nu ar trebui să iau legătura pentru a încerca din nou, cu limite mult mai stricte pe care, dacă nu le respectă, ar însemna să întrerup contactul. Dar sunt îngrijorată că ar continua din nou comportamentul lor narcisist și exigent. Nu știu dacă restabilirea contactului este o idee bună sau dacă nu cumva romanționez ideea de a avea o relație cu ei.

Prietenii mei au fost sceptici cu privire la faptul că s-ar schimba. Ce mi-ați recomanda?

Eleanor spune: Unul dintre cele mai grele lucruri când ne îndepărtăm de familie este faptul că știm că nu mai avem parte de alta. Cu atât de multe alte relații – partenerul romantic, prietenul, mentorul – ne îndepărtăm în parte pentru că sperăm că ar putea face loc pentru ceva mai bun care să apară. Dar nu primim părinți în plus. Atunci când renunțăm, știm că nu vor apărea alții mai buni în locul lor.

Pe de o parte, aș vrea să pot să spun că „familia” nu trebuie să conteze mai presus de modul în care vă tratează acești oameni. Dacă te tratează cu cruzime sau te fac să te simți prost, ai voie să îi judeci exact ca pe oricine altcineva și să decizi că ai terminat cu ei pentru totdeauna.

Această idee poate să răsară greu. Suntem atât de obișnuiți cu ideea că sângele este mai gros decât apa, iar oamenii se raportează atât de des la clișee despre familie de genul „Ei bine, sunt sigur că te iubesc” ca și cum ar fi un truism. Nu este așa. Unele familii nu se iubesc între ele. Iar tu ai dreptul să decizi că nu vei accepta un comportament de doi bani doar pentru că vine de la cineva cu care ai ADN comun. Poate dura zeci de ani pentru a realiza acest lucru.

Pe de altă parte, vreau, de asemenea, să pot să spun că familiile pot rezista la o mulțime de lucruri. Unele dintre cele mai apropiate familii pe care le veți întâlni vreodată au avut și sute de certuri strigătoare la cer sau au încetat să mai vorbească ani la rând. Ceva ciudat se poate întâmpla în cuptorul unei istorii comune care produce o conexiune mai puternică decât o simplă evaluare pozitivă reciprocă.

Poate dura zeci de ani pentru a realiza și acest lucru.

Există ambele tipuri de familii în întreaga lume. Dar o mare parte din problema în care te afli acum este că nu poți spune întotdeauna din interior în ce versiune te afli – și, fără detalii, nici eu nu pot.

Așadar, singurul lucru pe care îl poți face este să te împrietenești cu această incertitudine și să acționezi într-un mod în care să fii fericit, indiferent de ce versiune se dovedește a fi a ta.

Ar putea fi de ajutor să te întrebi: ce anume te face să vrei să te apropii? Poate încerci să creezi o motivație pe care părinții nu o pot distruge. De exemplu, dacă decizi să ajungi la ei dintr-un punct de vedere al curiozității – „Mă întreb dacă este posibilă o relație mai bună?” – atunci, indiferent de modul în care se vor comporta, vei obține ceea ce ți-ai dorit: claritate în orice caz. Dar dacă întinzi mâna pentru că vrei ceva de la ei – „Sper să îmi arate că mă prețuiesc” – vei fi lăsat deschis la durerea dezamăgirii.

În cazul în care te apropii, ar fi util să ții minte că îți păstrezi dreptul de a pleca din nou oricând dorești. Ai făcut deja partea cea mai grea – aceea de a renunța la orice contact, în primul rând. Poți relua acest lucru în orice moment. De asemenea, poți avea strategii provizorii în mânecă, cum ar fi să închizi conversația atunci când apare un anumit subiect sau să te asiguri că vă întâlniți într-un loc de unde puteți pleca rapid dacă depășesc o limită.

Nu este neapărat „romantizat” să te întrebi dacă este posibilă o relație mai bună. Dar, având în vedere cât de multe tipuri diferite de familie există, ar putea fi de ajutor dacă te-ai concentra asupra a ceva de care vei fi mândru; nu asupra modului în care ar putea răspunde ei.