Home » Articole » 19 laureaţi Nobel îi cer lui Trump să menţină presiunea pentru eliberarea deţinuţilor politici din Belarus

19 laureaţi Nobel îi cer lui Trump să menţină presiunea pentru eliberarea deţinuţilor politici din Belarus

19 aug. 2025
19 laureaţi Nobel îi cer lui Trump să menţină presiunea pentru eliberarea deţinuţilor politici din Belarus
sursa foto: Viktoria Bank/TT / Shutterstock Editorial / Profimedia
Ascultă articolul

Nouăsprezece laureaţi ai premiului Nobel au semnat o scrisoare deschisă în care îi cer preşedintelui american Donald Trump să menţină presiunea pentru a asigura eliberarea celor 1.300 de persoane aflate în închisoare în Belarus din motive politice, transmite Reuters, transmite Agerpres.

Semnatarii îi mulţumesc lui Trump, care a ridicat această chestiune într-o convorbire telefonică săptămâna trecută cu preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, şi îi cer să continue eforturile pentru eliberarea deţinuţilor politici.

”Vă solicităm respectuos să vă continuaţi eforturile active pentru a asigura eliberarea imediată a tuturor deţinuţilor politici din Belarus. Libertatea lor nu doar va restabili dreptatea pentru oameni, dar va şi deschide calea către reconciliere şi dialog”, indică semnatarii scrisorii.

Printre aceştia se află laureaţii Nobel Oscar Arias (pace), Svetlana Aleksievici şi Herta Muller (literatură). Ceilalţi 16 semnatari sunt laureaţi Nobel pentru fizică, chimie, medicină şi economie.

- articolul continuă mai jos -

O altă cerere a semnatarilor scrisorii este renunţarea la acuzaţiile motivate politic astfel încât să fie facilitată revenirea belaruşilor care au plecat în masă din ţară atunci când Lukaşenko a înăbuşit violent protestele de stradă, după alegerile prezidenţiale din 2020, scrutin contestat puternic de opoziţie şi Occident.

Intervenţia surpriză a lui Trump, de vinerea trecută, a survenit la câteva ore după ce Dmitri Bolkuneţ, un activist din opoziţie belarus aflat în exil, i-a trimis un e-mail liderului de la Casa Albă, cerându-i să ridice problema deţinuţilor belaruşi la summitul pe care urma să îl aibă în Alaska cu preşedintele rus Vladimir Putin. Lukaşenko este un aliat apropiat al lui Putin.

”Intenţionăm să vă nominalizăm la premiul Nobel pentru pace dacă ajutaţi la garantarea eliberării deţinuţilor politici belaruşi”, a scris Bolkuneţ în mesajul trimis preşedintelui SUA.

Donald Trump, care susţine că a soluţionat şase războaie, nu a făcut un secret din dorinţa sa de a obţine Nobelul pentru pace. Ulterior în cursul zilei de vineri, în timp ce se îndrepta spre Alaska, a scris pe social media că a avut ”o discuţie minunată cu foarte respectatul preşedinte al Belarusului”, prilej cu care i-a mulţumit lui Lukaşenko pentru eliberarea a 16 persoane şi a discutat despre punerea în libertate a altor 1.300.

De la jumătatea anului trecut, Belarusul a eliberat câteva sute de persoane condamnate pentru ‘extremism’, într-o încercare a regimului Lukaşenko de a scădea izolarea faţă de Occident.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și