Unde greșește ministrul Stelian Ion în lupta pentru reformarea Justiției

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a transmis acum două săptămâni la Consiliul Superior al Magistraturii noile legi ale Justiției și a explicat, pe data de 29 martie, într-o conferință de presă, principalele modificări. Câteva zile mai târziu, liberalii s-au indignat că n-au fost consultați, iar Ludovic Orban a ridicat problema în ședința de luni a coaliției, criticându-l pe ministrul Stelian Ion pentru lipsa unor minime dilegențe în a-și informa colegii de coaliție.

USR-iștii le-au răspuns public că noile legi ale Justiției, care repară stricăciunile făcute sub regimul Dragnea de PSD, sunt moștenite în proporție de 80% de la fostul ministru liberal Cătălin Predoiu și că au stat luni de zile în consultare publică.

”Da, dragii noștri colegi, lucrurile acelea erau la îndemână, le aveați, dar nu am venit să vă și spun vă rog frumos să vă uitați în ele”, a declarat vicepremierul Dan Barna într-o intervenție televizată. Totuși, parcă nu așa funcționează o coaliție. Ce i-a împiedicat pe cei de la USR să le comunice și liberalilor proiectele înainte de fi transmise la CSM? Ce-i costa un dialog firesc cu partenerii de coaliție mai ales pe modificările sensibile?

Aflăm totuși că Palatul Cotroceni a fost informat (deci aici s-a putut) și că experții președintelui Klaus Iohannis și-ar fi dat ok-ul pe modificări, mai ales că unele îl vizează direct pe șeful statului, cum ar fi introducerea avizului conform al CSM la numirea procurorilor șefi. Acest aviz este în prezent facultativ.

Altfel spus, acele propuneri care nu vor trece de CSM nu vor mai ajunge pe masa președintelui. În prezent, șeful statului poate numi un procuror șef chiar dacă acesta a primit aviz negativ, cum s-a întâplat cu Giorgiana Hosu la DIICOT. A întări rolul CSM în procesul de numire al procurorilor șefi, tăind puțin din puterile șefului statului, reprezintă o modificare, totuși, importantă, discutabilă, cu efecte de rumegat pe termen lung, despre care liberalii au aflat din presă.

În cele din urmă, PNL și USR au făcut pace, convenind formarea unui grup de lucru format din specialiști în drept, care vor analiza în săptămânile care urmează modificările propuse și impactul acestora asupra sistemului de Justiție. Ajunși în acest punct, câteva observații:

• Este pentru a doua oară când ministrul Justiției, Stelian Ion, forțează inutil nota, trimițând la CSM proiecte de legi importante, anunțându-și viziuinea sa de ministru al Justiției înainte de a o comunica partenerilor de coaliție, adică PNL și UDMR. A procedat la fel cu desființarea Secției Speciale.
• Sigur că reforma Justiției este atributul ministrului Justiției, dar acest stil de a forța reforme importante fără minime consultări cu partenerii de coaliție este păgubos, riscant și ineficient. Pentru a deveni legi, proiectele ministrului Justiției mai trebuie să treacă și de Parlament. Or, acolo depinde total de votul PNL și UDMR. Oricât i-ar ignora, tot la mâna lor ajunge în cele din urmă. Lucrurile sunt și mai complicate în Senat, unde UDMR are votul de aur în Comisia Juridică (PNL și USR PLUS au șase voturi, PSD și AUR tot șase, un vot UDMR).
• Prin urmare, ar fi mult mai înțelept și productiv ca procesul de consultare cu partenerii de coaliție să aibă loc ÎNAINTE de trimiterea legilor la CSM și Parlament. Pe circuitul legiferării trebuie să intre o formă deja negociată politic de toate cele trei părți, pentru a trece cu cât mai repede de votul parlamentarilor.
• Am văzut cu toții cum proiectul de desființare a Secției Speciale, cu care unii liberali și cei de la UDMR nu erau de acord în forma propusă de ministru, s-a blocat în Parlament. Astfel, Stelian Ion s-a văzut nevoit în cele din urmă să facă concesii importante celor de la UDMR, introducând în lege avizul CSM la trimiterea în judecată a magistrațiilor, pe post de garanții.
• Consultarea Cotroceniului nu este suficientă și nu reprezintă o garanție că unda verde dată de șeful statului asigură trecerea unui proiect prin Parlament. Klaus Iohannis nu este Traian Băsescu, capacitatea sa de a impune partidului o anumită linie politică este mai mică.
• Ministrul Justiției mai trebuie să țină cont de faptul că în PNL s-a dat startul competiției interne pentru șefia partidului. Oricât de bune ar fi relațiile sale cu premierul Florin Cîțu și cu președintele Klaus Iohannis, are nevoie totuși de Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, pentru a-și trece proiectele prin Parlament. Nu-l poate sări. Nu este nici înțelept, nici nu obține rezultate.
• Liderul liberalilor vrea să le transmită baronilor liberali că încă deține un control politic important asupra Guvernului și că pe o temă atât de sensibilă cum este Justiția nu se pot întâmpla lucruri fără aprobarea lui. Acesta este principalul motiv pentru care Orban a pus frână elanului reformist al ministrului Stelian Ion, dar acesta din urmă i-a furnizat la rândul său suficiente motive să-l caroteze.
• În consecință, ministrul Justiției va trebuie să schimbe complet strategia și abordarea în interiorul coaliției, dacă dorește ca reformele gândite de el să ajungă vreodată legi publicate în Monitorul Oficial. Altfel, nu va obține prea multe rezultate în afară de un plus de imagine, dar parcă este cam puțin dacă tot a ajuns într-o poziție executivă atât de importantă după ani de luptă pentru reforme în Justiție din băncile opoziției.

Nu există până în acest moment motive să punem la îndoială buna credință a ministrului Justiției, Stelian Ion, atunci când forțează reforme în Justiție. Cu puțină maturizare politică, are o bună șasă de a repara sistemul. Dorința sa de a mișca lucrurile mai repede este de înțeles, având în vedere promisiunile făcute în campanie, așteptările alegătorilor săi și presiunea partenerilor externi. Bruxelles-ul va ridica poate anul acesta Mecanismul de Verificare și Cooperare, dar România nu va scăpa de monitorizare prin intermediul celuilalt mecanism, care leagă fondurile europene de respectarea statului de drept.

Bunele intenții pot fi însă dinamitate de soluții greșite, de strategii eronate. Fermitatea e bună, până la un punct, de unde începe negocierea și compromisul politic.

Ministrul Justiției a ajuns în situația paradoxală de a cere avizul Comisiei de la Veneția pentru o soluție legislativă pe care tot el a propus-o ca variantă de compromis la proiectul de lege privind desființarea Secției Speciale, și anume introducerea avizului CSM la trimiterea în judecată a magistraților. Soluția a fost criticată de asociațiile de magistrați, pe motiv că le oferă o super-imunitate și riscă să pice la Curtea Constituțională. Or, dacă proiectul de lege privind desființarea Secției Speciale pică la Curte, ministrul Justiției va trebui să o ia de la capăt cu acest proiect, făcut pe repede înainte.

În treacăt fie spus, și sesizarea Comisiei de la Veneția, ministrul Justiției a făcut-o tot de unul singur, fără a fi discutată sau măcar notificată în prealabil partenerilor de coaliție. Stelian Ion a anunțat public sesizarea Comisiei în ziua în care i se adresat, liberalii s-au trezit puși din nou în fața faptului împlinit.

Cu acest tip de comportament politic egoist, ministrul Justiției va puncta mai mult ca sigur la capitolul imagine, va ridica tribunele în picioare, dar va fi mai dificil să obțină rezultatele dorite. Își va frustra partenerii de guvernare în fața cărora oricum va trebui să facă mici concesii, cum am văzut cu toții că s-a întâmplat. Toate aceste episoade conflictuale vor putea fi ușor evitate prin stabilirea unui mecanism de consultare menit să prevină noi blocaje sau soluții adoptate pe genunchi, insuficient gândite. Altfel, la finalul mandatului, Stelian Ion se va vedea nevoit să constate resemnat că ”eu am vrut, dar n-am fost lăsat”. Nu avem ce face cu asta.

Forța unui ministru e dată de rezultatele pe care le obține, de legile care ajung publicate în MOF, nu de exerciții de imagine.

Să nu uite apoi că PSD, chiar dacă nu mai poate pune piedici majore în Parlament, îl așteaptă zâmbind larg la capătul procesului legislativ, cu sesizări la Curtea Constituțională. Din cauza asta legile trebuie să fie bec.

Nu Guvernul Cîțu, ci actuala majoritate din CCR contină să ”reformeze” justiția cu decizii controversate, cum ar fi motivarea deciziilor pronunțate de instanțele din penal în aceeași zi cu pronunțarea lor. Decizia sună bine într-un sistem de justiție ideal, dar poate produce efecte letale într-unul sufocat de cauze cum este cel din România. (Detalii aici)

Iar această majoritate cel puțin dubioasă de la CCR va mai funcționa până în iunie 2022, când se vor schimba trei din cei nouă judecători.