
Un tribunal din Germania a dispus ca partidul extremist AfD să părăsească imobilul ce găzduieşte sediul său naţional
Justiţia germană a ordonat vineri partidului de dreapta radicală ‘Alternativa pentru Germania’ să părăsească în 2026 sediul său naţional, dând dreptate proprietarului imobilului, aflat în conflict cu principala formaţiune de opoziţie din Germania, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Tribunalul din Berlin a dat dreptate proprietarului austriac al imobilului, care îi ceruse partidului să părăsească imobilul.
Instanţa a estimat că AfD a încălcat condiţiile contractului de închiriere în timpul serii sale electorale din februarie 2025, când partidul extremist a sărbătorit scorul record obţinut în alegerile parlamentare.
Un sondaj YouGov publicat la jumătatea săptămânii trecute arăta că AfD a depăşit blocul conservator CDU/CSU, fiind pentru prima dată când partidul calificat de extremă dreaptă şi antiimigraţie se clasează pe primul loc într-un sondaj la nivel naţional.
AfD a câştigat două puncte procentuale comparativ cu un sondaj realizat în august, ajungând la 27% din intenţiile de vot, în timp ce creştin-democraţii (CDU) cancelarului Friedrich Merz şi aliaţii săi tradiţionali bavarezi, Uniunea Creştin-Socială (CSU), au scăzut cu un punct procentual, ajungând la 26%.
Dacă alegerile generale ar avea loc în prezent, social-democraţii de centru-stânga (SPD), partenerul minor la guvernare, ar primi 15% din voturi, în creştere cu un punct procentual, potrivit sondajului YouGov. Verzii au rămas la acelaşi procent, 11%, în timp ce Stânga (Die Linke) a scăzut cu un punct procentual, la 9%.
Sondajul a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de 1.649 de alegători eligibili din Germania, care au răspuns la întrebări între 12 şi 15 septembrie.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.