Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un drum care leaga judetele Timis, Caras-Severin si Hunedoara va fi modernizat cu aproape 100 de milioane de euro, anunță DeBanat.
Autoritățile susțin că drumul va oferi acces mai ușor spre obiective turistice cum ar fi Peștera Românești, bisericile din lemn și morile de apă.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că a semnat contractul de finanțare pentru modernizarea acestui traseu.Produse locale Timiș
”90 de milioane de euro pentru cel mai important proiect de infrastructură rutieră din estul județului. DJ 684 va lega Timișul de Caraș-Severin și Hunedoara și sunt convins că va deveni o adevărată atracție turistică datorită peisajelor. Putem vorbi de un drum asemănător Transluncaniului.
La Consiliul Județean am semnat contractul de finanțare pentru modernizarea a aproape 27 kilometri de drum pe teritoriul Timișului, dintr-un total de peste 56 care traversează și Caraș-Severin și Hunedoara”, a anunțat Simonis.
Va fi cea mai mare finanțare ADR pentru infrastructură rutieră.
”Principalele beneficii ale modernizării Drumului Județean 684 vizează accesibilizarea unor obiective turistice și apropierea de autostrada A1.
Peștera de la Românești, bisericile din lemn și morile de apă, mănăstirile și peisajele montane spectaculoase din Munții Poiana Ruscă se vor deschide astfel spre investiții, turism și oportunități economice”, a mai adăugat Simonis.