
UE oferă un ajutor umanitar de urgenţă de 50 de milioane de euro pentru Fâșia Gaza și Cisiordania
Comisia Europeană a deblocat o sumă suplimentară de 50 de milioane de euro sub formă de asistenţă umanitară pentru a răspunde situaţiei umanitare catastrofale din Fâşia Gaza şi necesităţilor umanitare tot mai mari din Cisiordania, a anunţat joi într-un comunicat executivul comunitar.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Astfel, valoarea totală a ajutorului umanitar de urgenţă acordat de UE în 2025 Fâşiei Gaza şi Cisiordaniei, inclusiv Ierusalimului de Est, se ridică la 220 de milioane de euro şi la peste 550 de milioane de euro începând din 2023, transmite Agerpres.
Finanţarea suplimentară a UE îi va ajuta pe partenerii săi umanitari de pe teren să ofere asistenţă vitală atât în Fâşia Gaza, cât şi în Cisiordania. Accesul sigur şi neîngrădit al lucrătorilor umanitari este vital în Fâşia Gaza, iar civilii trebuie protejaţi oriunde s-ar afla, a subliniat Comisia Europeană.
Comisarul european pentru pregătire şi gestionarea situaţiilor de criză, Hadja Lahbib, a declarat: „Foametea este acum o realitate în Gaza, iar situaţia umanitară este intolerabilă. Uniunea Europeană îşi intensifică acţiunile de răspuns alocând o sumă suplimentară de 50 milioane de euro sub formă de ajutor de urgenţă. Însă doar finanţarea nu este suficientă: civilii trebuie protejaţi, accesul umanitar trebuie garantat, iar dreptul internaţional umanitar trebuie respectat de către toate părţile. UE va continua să colaboreze cu partenerii săi pentru a face presiuni ca aceste obligaţii să fie respectate şi să fie găsită o soluţie politică pentru a se pune capăt suferinţei”.
Începând din octombrie 2023, UE a organizat 77 de zboruri în cadrul podului aerian umanitar şi a livrat 5 037 de tone de ajutoare umanitare, inclusiv medicamente, materiale medicale, adăposturi, instalaţii de alimentare cu apă şi instalaţii sanitare, precum şi articole educaţionale, în numele partenerilor umanitari, al statelor membre ale UE şi din stocurile proprii ale UE. Din 2024, Mecanismul de protecţie civilă al UE a coordonat, de asemenea, evacuarea medicală a 306 pacienţi în întreaga Europă.
Israelul a restricţionat sever ajutorul umanitar şi uneori l-a întrerupt complet în Fâşia Gaza de când a început războiul cu Hamas, ce a urmat atacului lansat de această grupare islamistă palestiniană asupra teritoriului israelian pe 7 octombrie 2023.
La sfârşitul lunii august, ONU a declarat oficial stare de foamete în Fâşia Gaza, după ce experţii organizaţiei au avertizat că aproximativ o jumătate de milion de oameni se află acolo într-o situaţie umanitară „catastrofală” în urma ofensivei militare israeliene.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.