The Spectator: George Simion a fost prea online pentru a putea convinge România / Cât timp petrece pe rețelele sociale? ”Opt ore pe zi”

Cu siguranță nu-i decât o chestiune de timp până când cineva va scrie „Copiii Negocierii” [aluzie la o carte semnată de Trump – n.trad.]: o galerie de portrete ale unor populiști, oameni de divertisment și impresari abili online mulați pe calapodul imaginii lui Donald Trump. Iar când respectiva carte va fi publicată, n-ar fi tocmai de mirare ca primul capitol să-i fie rezervat lui George Simion, relatează The Spectator, citată de Rador Radio România.

În subsolul unui restaurant libanez din centrul Bucureștilor își primește curtenii cel care se anticipa că avea să devină președintele României. „Astea sunt românești”, spune el, plimbându-și mâna pe deasupra unor sortimente culinare libaneze. „La fel ca Golful Americii […] O să dau un decret care să le declare românești.”

Întreaga încăpere râde. Ca și Simion. Glumea. Probabil.

Din orice unghi convențional l-ai privi, Simion nu e un politician tradițional. Fost huligan de fotbal și creștin ortodox practicant, el este acum liderul opoziției naționaliste din România.

Cum tocmai câștigase primul tur al alegerilor prezidențiale, s-a trezit brusc favoritul caselor de pariuri.

Simion e într-atât de destins încât pare că a și luat deja măsura draperiilor de la Cotroceni. Poartă un hanorac albastru cu glugă imprimat cu sloganul „Red Is Bad” [„E rău să fii roșu”], de la o firmă poloneză de îmbrăcăminte anticomunistă. În jurul lui mișună jurnaliști, colaboratori și o procesiune de omologi naționaliști. „Hermanos!”, i se adresează el unui grup. „Grazie mille!” – către altul. Din când în când o mai dă pe engleza uzuală: „Salutări, prieteni polonezi”.

O alianță eterogenă de conservatori uniți de opoziția față de globalizare și față de – în accepțiunea lor – declinul moral al Occidentului, au zburat în România pentru a-l susține pe Simion. Reprezentanții lui Le Pen se amestecă printre misionari MAGA și personaje media populiste din toate colțurile continentului. Cu toată improbabilitatea de rigoare, e prezent chiar și Jorgen Boassen, cel mai entuziast admirator al lui Trump din Groenlanda (deși, ce-i drept, nu face parte dintr-un segment prea numeros).

În săptămâna respectivă Simion străbătuse Europa în zigzag, din capitală în capitală, făcând cunoștință cu alți populiști și curtând electoratul din diaspora. La Paris a atacat dur „tendințele tiranice” ale lui Emmanuel Macron, în direct la TV. „I-ai făcut praf”, îi spune aprobator un jurnalist, în timp ce Simion întrebuința o lingură pentru a-și transfera măsline în farfurie.

Stilul lui pugilistic a făcut să roșească până și personaje consacrate ale dreptei. Giorgia Meloni și Marion Maréchal l-au tachinat după aceea: „Te porți ca Trump!” Simion a auzit și mai rău. „Nu e vreme pentru corectitudine politică în politică”, le-a spus el invitaților, ca și cum auditoriul ar fi avut nevoie să i se reamintească. „Ăsta e mesajul poporului. Asta ne face populiști.”

Dacă populismul înseamnă franchețe, atunci Simion s-ar putea să fie unul autentic. Printre dumicați de salată și sorbituri de limonadă el spune bancuri, recunoaște că „n-a fost vreun înger” în școală și vorbește despre ai săi „inamici răi, josnici” din întreaga lume pentru a reveni apoi – inevitabil – la Macron.

„Domnul Macron”, spune el pe jumătate râzând, „are mulți, mulți soldați. O să-i trimită în Groenlanda. O să-i trimită în Ucraina.”

Rânjește satisfăcut. „E un mic Napoleon – și Napoleon chiar era mic.”

Dar pentru Macron gluma n-ar putea fi amuzantă. România e țara NATO cu cea mai lungă graniță cu Ucraina. Iar coasta românească a Mării Negre stă față în față cu teatrul naval al Rusiei. Găzduiește și o bază NATO pe punctul de deveni curând cea mai mare din Europa, iar Franța și-a detașat mii de trupe în țară. A pierde România în favoarea unui eurosceptic fudul nu este, din perspectiva Parisului, o opțiune.

Macron a explicat-o cu tactul lui caracteristic. „Acesta nu e un cec în alb”, o avertiza el pe Elena Lasconi, o candidată pro-europeană la președinție. „Noi i-am asigurat sprijin unei țări clar angajate față de UE și NATO.”

Establishment-ul de centru al României a făcut un pas chiar mai departe. Alegerile prezidențiale au fost anulate în decembrie de instanțe: primul asemenea vot avortat din istoria UE.

Momentul e extrem de suspect. A coincis cu ascensiunea altui populist, Călin Georgescu, care câștigase lejer primul tur și vehiculase ideea unui referendum privind apartenența la UE și NATO.

Stilul de viață și abordarea politică ale lui Georgescu sunt ezoterice până la extrem. El are centura neagră la judo și și-a declarat admirația pentru legionarii fasciști din România anilor ’30, Părinții Fondatori ai SUA și Vladimir Putin. A avertizat cu privire la o cabală trans-umanistă [„transhumanist” în original; încercarea de a depăși prin tehnologie limitările condiției umane – n.trad.] de pedofili și crede că Covid-19 nu a fost decât o „plan-demie”.

În martie a fost descalificat de la noul scrutin pe baza acuzațiilor că Rusia intervenise în favoarea lui pe TikTok, o acuzație care rămâne încă neprobată.

În acel vid a pășit Simion: mai puțin radical la prima vedere, mai priceput la media, dar totuși suficient de apropiat de Georgescu încât să-i poată moșteni simpatizanții. Ba chiar a promis să-l facă pe Georgescu premier.

Simion e descris adesea, caricatural, drept un pion al Kremlinului. Dar în realitate nu Moscova e cea care ține Bruxelles-ul treaz noaptea, ci Washingtonul. Simion vrea să taie ajutorul pentru Kiev și să construiască cu SUA o relație bilaterală, fix în momentul în care angajamentul Americii față de Ucraina și Europa pare că s-ar răci.

El o ia drept model mai degrabă pe Giorgia Meloni decât pe Viktor Orban: un naționalist atlantist – în caz că așa ceva poate exista – aliat cu dreapta europeană în ascensiune, mai bine văzută la Washington decât la Bruxelles.

Însă viziunea lui rămâne negreșit una locală. El vorbește despre unirea cu Moldova (deși Moldova i-a interzis să intre pe teritoriul ei), redobândirea controlului statului asupra petrolului și gazului și ademenirea înapoi a emigranților prin subvenții. „Cum a făcut și Polonia”, spune el.

Susținerea cea mai mare o are la țară, în rândul celor săraci, needucați și bisericoși, de o neîncredere extremă față de elite. O circumscripție ușor accesibilă cu ajutorul TikTok-ului și al unei camere video. În timpul mesei se mai uită din când în când pe telefon.

Cât timp petrece pe rețelele sociale?

„Opt ore pe zi”, îmi spune el serios. „În 2020 am intrat în parlament fără acces la presa consacrată – nici o emisiune TV. Dar am luat 9% din voturi folosind doar contul meu de Facebook.”

„Acum TikTok e mai influent.”

Pagina lui e un flux necontenit de validări, pe care el îl consumă vorace. „M-a ajutat să mă relaxez în timpul campaniei”, mi-a spus el. „Am avut zile lungi cu multe hărțuieli din partea adversarilor noștri. Înainte de culcare deschideam TikTok pentru jumătate de oră sau o oră și vedeam toate clipurile de susținere pe care le făceau românii. Mă făceau să mă simt mai bine. Mă făceau să mă simt puternic. Și m-a ajutat mult – pentru moral; era cel mai bun lucru pe care-l puteai face.”

Lucru care l-a influențat mult. El citește comentariile, postează direct și-și dă numărul de telefon jurnaliștilor. Politica lui pare să se înfiripe din această buclă de feedback: un soi de democrație directă digitală.

Fața i se luminează când vine vorba de admiratorii lui. „Oameni foarte haioși, foarte creativi, românii”, spune el. „Un comentariu zice: Ilinca, soția mea, îmi calcă cămășile fiindcă luni el va fi președintele.”

Însă la un moment dat te poți întreba, cu toate aceste ore petrecute cu ochii în ecran, dacă nu cumva și ecranul îl fixează pe el. Retorica lui pare adesea desprinsă din meme. A postat clipuri în care proclamă „Dă-i dracu’ pe toți globaliștii!” și, invocând la masă tendințe de pe TikTok, spunea că minoritatea ungară l-ar putea vota. Nu l-a votat.

Se autointitulează democrat, dar tot el respinge democrația drept o „falsitate” și vorbește cu admirație despre autocratul „blând” din El Salvador, Nayib Bukele.

La fel ca Bukele, și Simion are carismă: e cald, e glumeț și are, după cum s-a exprimat un camarad al lui, un „IQ foarte mare”. Mai pretinde că ar avea și ADHD [„tulburare hiperactivă cu deficit de atenție” – n.trad.]. „Mă bucur că m-am născut în 1986, înainte să fie descoperită. Lumea m-a lăsat în pace să fiu energic”, a spus el.

Deprinderile lui intelectuale sunt controversate. Un consilier afirmă că biroul lui e plin de cărți de istorie românească. Un altul suspectează că nu citește deloc, bazându-se în schimb pe rețelele sociale și uneori pe ChatGPT.

Lucru care uneori se și vede. „Mă voi lupta cu tine până la ultima mea picătură de sânge pentru dreptul tău de a nu fi de acord cu mine”, a declamat el la masă, atribuindu-i lui Churchill acest aforism apocrif atribuit lui Voltaire. „Aia e democrație, așa cum o înțelegea el. Și așa cum o înțeleg eu.”

În comparație cu Georgescu – manierat, citit, fost agronom la ONU – Simion oferă o tulpină mai grosolană de naționalism. Georgescu cita din Jefferson și visa să construiască o „putere economică hamiltoniană” [viziune de final de secol 18 axată pe etatism și protecționism – n.trad.] în Europa de Est, suverană economic și lipsită de datorii.

Acea viziune a atins o coardă sensibilă. La prăbușirea comunismului în 1989 România s-a deschis pentru afaceri, deși mare partă din țară încă se ocupa cu agricultura. Capitalul străin a început să curgă, dar lumea rurală a fost lăsată în mare parte pe dinafară. Georgescu promitea reforme ample „la nivelul întregului sistem”, după cum mi-a precizat aprobator un taximetrist.

Însă nici Georgescu și nici Simion nu prea au ce să-i ofere celeilalte Românii – clasa de mijloc bucureșteană, care-și vede viitorul legat de cel al Europei.

„Nu știu cum i-aș putea aborda pe acești oameni care se cred europeni”, a admis Simion la masă. „Avem generații educate pe Netflix, care sunt plătite de companii multinaționale; care își văd viitorul mai întâi în calitate de cetățeni europeni, nu în calitate de români mai întâi. Ei sunt din generația mea, și bine educați.”

„E foarte frustrant pentru mine că ei nu pricep; că-mi umilesc alegătorii; spun că n-au dinți în gură; că ar trebui să meargă la un dentist; și că n-ar trebui să fie lăsați să voteze. Asta nu e foarte democratic.”

Și a adăugat: „Ei cred că eu sunt dictatorul. Păi omul vostru a anulat alegerile. Și eu sunt dictatorul?”

Adversarul final al lui Simion, Nicușor Dan, e tocmai întruchiparea acelei celelalte Românii: un matematician educat la Sorbonne dorindu-și o apropiere și mai mare de Europa. La unica lor dezbatere Dan a rămas concentrat pe subiect, în vreme ce Simion a gafat, ulterior făcându-l pe Dan „autist”.

Insulta nu l-a ajutat să se facă plăcut segmentului decisiv de bucureșteni. Dan a putut profita de neliniștea indecișilor pentru a obține victoria. Bucureștenii au sărbătorit rezultatul – cu steaguri UE – ca pe o a doua revoluție. O femeie din mulțime mi-a spus că Simion e un „huligan de fotbal” susținut de Putin.

Pe Dan am reușit să-l prind la 2 noaptea. „Decizia de anulare a primului scrutin a fost una corectă”, mi-a spus el, lăsând de înțeles că n-a fost doar o simplă mașinațiune a establishment-ului. N-a detaliat, dar a promis transparență, în mare măsură spre a liniști Washingtonul – unde, a observat el, susținerea pentru contracandidatul lui a fost mai degrabă reținută.

Dar Simion? El încă mai posta. În decurs de numai 48 de ore și-a proclamat victoria, și-a admis înfrângerea, a acuzat ingerințe străine și a cerut anularea scrutinului.

În cele din urmă, ne-am putea aminti de el nu în calitate de Trump al României, ci într-una de prototip: unul dintre primii politicieni cu adevărat virali ai Europei de Est.

Într-o regiune în care istoria se mișcă cu repeziciune, s-ar putea dovedi că acest lucru contează mai mult decât a părut săptămâna trecută.

O memă făcută de om – posibil. Dar și un om făcut de meme.

Sursa: THE SPECTATOR / Rador Radio România / Traducerea: Andrei Suba