G4Media.ro

The Financial Times: Democrația și statul de drept au fost distorsionate complet…

The Financial Times: Democrația și statul de drept au fost distorsionate complet în Ungaria și, într-o măsură mai mică, în Polonia și România/ Totuși, nu este tabloul unei deprimări totale / O radiografie a Estului Europei la 30 de ani de la căderea comunismului

Cu două luni înainte ca Zidul Berlinului să cadă, pe 9 noiembrie 1989, poliția secretă STASI din Germania de Est a pregătit pentru conducerea comunistă a statului un memorandum în care explica de ce mii și mii de cetățeni fugeau în Vest. Raportul acela a renunțat la obișnuitele absurdități prin care toată vina era atribuită imperialismului occidental, scrie editorul pe Eurpa al publicației The Financial Times, Tony Barber, citat de Rador.

Din contră, STASI a diagnosticat problemele Germaniei de Est ca fiind penuria de bunuri și servicii de larg consum, asistența de sănătate precară, restricțiile de călătorie, condițiile improprii de muncă, birocrația oprimantă și presa subjugată.

Oricine are amintiri personale din Germania de Est sau din restul blocului comunist controlat de sovietici știe că acea analiză a pus punctul pe „i”. Condițiile variau în regiune – Ungaria era mai deschisă, România era o dictatură urâtă -, însă ideea esențială privind setea populației de libertăți și de nivel de trai de tip occidental era absolut corectă.

La 30 de ani de la revoluțiile preponderent pașnice care au destructurat comunismul, este ceva obișnuit să auzi opinia, în interiorul și exteriorul Europei Centrale și de Est (ECE), că în regiune ceva n-a mers bine.

Cererea de independență națională, condiții economice mai bune și instituții democratice a fost satisfăcută – deși mai puțin convingător în unele țări față de altele. Și totuși, persistă opinia că 1989 nu prea s-a dovedit în cele din urmă a fi acel punct ireversibil de cotitură spre mai bine la care se spera.

Fără nici o îndoială, democrația liberală este în defensivă – deși oamenii cu bârnă în ochi din Austria, Italia, Marea Britanie și SUA ar face poate bine să se gândească de două ori înainte de a se apuca să arate cu degetul paiul din ochiul Estului.

Democrația și statul de drept au fost distorsionate complet în Ungaria și, într-o măsură mai mică, în Polonia și România. Populiști de dreapta fac parte din coaliția de guvernare din Estonia. În cercurile politice și de afaceri corupția este larg răspândită, pe cuprinsul întregii regiuni.

Totuși, nu este tabloul unei deprimări totale. Apartenența la UE și NATO a adus o relativă prosperitate și securitate – o mare îmbunătățire comparativ cu vulnerabilitatea diplomatică, militară și economică ce submina aceste țări în perioada interbelică.

Temerea exprimată de Václav Havel, răposatul președinte-dramaturg al Cehoslovaciei, în 1990 – cum că regiunea lui risca să alunece într-un vid de putere post-război rece care va genera instabilitate – nu s-a materializat.

Nici nu este corect să afirmi că iliberalismul și șovinismul domnesc necontestate în ECE. De la Gdansk la București, de la Bratislava la Skopje, există multă rezistență populară și politică împotriva acestui fenomen malign. Comparativ cu Brazilia, China, Filipine, Rusia și Turcia (pentru a nu mai menționa și unele democrații occidentale), condițiile din cea mai mare parte a ECE nu arată excepțional de rău.

Cu toate acestea, nu toate sunt bune în regiune. De ce? Un motiv rezidă în modelul pe care guvernele occidentale din anii ’90 l-au prescris pentru tranziția Estului la democrația de piață liberă.

Când Estul își lepăda trecutul comunist, i s-a spus să adopte nu numai democrația liberală, ci și globalizarea, frontierele deschise și capitalismul financiar reglementat superficial, pe care Vestul le considera pilonii propriului său succes economic.

Viciile acestui model au fost expuse de criza financiară din 2008 și de criza europeană a refugiaților și imigranților din 2015-2016. La fel ca în societățile occidentale, în ECE li s-au deschis porțile naționaliștilor, nativiștilor anti-imigranți și populiștilor anti-establishment.

Ei au descoperit o audiență receptivă în rândurile alegătorilor din zonele rurale mai puțin prospere, mai puțin cosmopolite, care de multă vreme se simțeau excluse de la a avea un cuvânt real de spus cu privire la modul în care s-au reinventat țările lor după 1989.

Pentru a fi clar, principalii reformatori pro-democrație din 1989 nu aveau nici un dubiu cu privire la meritul urmării modelului occidental. Nici nu se poate spune neapărat că s-au înșelat.

Programul terapiei de șoc din Polonia – dur în impactul său inițial și chiar și acum inegal în privința unora dintre consecințele sale – a modernizat totuși economia într-un mod care de secole nu-i mai reușise niciunui conducător, fie el polonez ori străin.

Și apartenența la UE a adus mai mult plusuri decât minusuri. Accesul la piața unică, ajutoarele regionale și, din perspectiva omului de rând, la libera circulație în întreaga Europă sunt câștiguri prețuite. În antiteză cu acestea, o anume nemulțumire față de Europa de Vest s-a acumulat pe măsură ce ECE și-a format impresia că, pentru a-l parafraza pe George Orwell, toți europenii sunt egali, dar unii sunt mai egali decât alții.

Acest resentiment are foarte mult de-a face cu modelul occidental altoit pe Est. În 1989, la fel ca la revoluțiile europene din 1848, oamenii doreau libertăți civice și, în multe cazuri, eliberarea de sub stăpâni străini, precum și a avea pentru prima dată propriile lor state independente din vremurile moderne.

Dar, după 1989, adoptarea modelului occidental – cu tot cu apartenență la UE, capitalism global și o filozofie politică liberală – a generat tensiuni între liberalismul aliat cu internaționalismul și afirmarea unei proaspăt obținute suveranități naționale.

O luptă similară între naționaliști și liberali i-a divizat pe revoluționarii germani în 1848. Ea a deschis calea unificării Germaniei sub Otto von Bismarck, pe baza principiului naționalismului conservator, iar nu al liberalismului. Acum ECE trece prin propria sa competiție între naționalismul populist și democrația liberală.

Ar fi îndrăzneț să prezici un învingător, în condițiile în care unele dintre societățile vestice sunt prinse într-o luptă care în mare parte este de aceeași factură.

Articol de Tony Barber/ The Financial Times/ Traducere: Andrei Suba

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

2 comentarii

  1. A fost luat un concept bun, dar evoluat in mod organic si testat in tari cu alt context istoric si socio-economic, cu societati si oameni cu alta mentalitate si a fost introdus in tari complet disfunctionale fara o consideratie legata de ce s-ar fi potrivit pentru contextul si mentalul acestora (sau mai bine zis a societatilor civile de aici). Evident ca a fost pervertit pentru ca nu este o chestiune naturala care sa se fi dezvoltat aici, care sa fie adaptata realitatilor de aici. Cine a sperat ca aceste societati vor fi modelate de acest „sistem” s-a amagit, in cel mai bun caz…

    Si noi trebuie sa trecem prin aceleasi etape care au produs genul de organizare eficienta din tarile dezvoltate, eventual sa venim nu doar cu o formula potrivita pentru specificul mioritic, ci sa si evitam cateva din capcanele prin care au trecut altii. Nu avem o solutie mai rapida de atat. Din pacate.

  2. Da , in esenta este adevarat ceea ce spui . Aceste societati , ce reprezinta ca nume Europa de Est , au trait si inca traiesc , prin parte din cetâtenii sai, defazati in fata de vechea Europa si fata de parti din proprii cetateni aflati in antiteza (cetateni trecut versus cetateni prezent si viitor )Aceasta , sa o numim prapastie, exista peste tot in lume .Multe societati, chiar daca contemporane noua , inca traiesc in trecutul indepartat sau mai apropiat (asta nu inseamna ca nu este ok ) . Din nefericire, etapele nu pot fi sarite pot doar sa fie scurtate ( nu cele idiologice sau tehnologice sau altele ce pot fi spuse )ci etapele ce se afla in interiorul mintii noastre legate in mod natural si evident de neputinta depasirii prin intelegere si mai grav prin acceptare a viitorului . Lupta ce destrama aceste societati ,nu este cu vreun dusman extern ,ci este o lupta intre categorii de cetateni , unii car nu vor si nici nu inteleg versus unii care vor, inteleg si accepta viitorul .Partea buna a lucrurilor exprimata in procente ne arata ca cei ce vor , pot si accepta este in crestere evidenta (poate, zic doar poate legat fiind si de disparitia treptata a celor deja in virsta ,ca parte al fenomenului de neacceptare ) .Cei care au trecut deja prin asta si care sau stabilizat ca societate, ne ajuta pe cei din Estul Europei sa evoluam si ne ofera de 30 de ani un vis numit bunastare . Daca ne referim doar la Romania ,se vede limpede diferenta intre nou si vechi , intre cei care accepta si cei care nu vor sa accepte . Deja trendul este crescator si cei ce vin din urma nu mai astepta rabdatori sa treaca doar timpul si grabesc lucrurile asa cum ar trebui sa facem cu totii . Timpul nu asteapta .

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.