Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Țările cu cea mai slabă performanță în materie de educație tind să se numere printre cele cu cele mai multe zile de școală pierdute, în primul an de pandemie, din cauza închiderii școlilor, potrivit unei analize realizate de directorul Direcției pentru Educație a OECD, Andreas Schleicher, publicate la sfârșitul săptămânii trecute. Acesta discută datele incluse într-un recent raport OECD privind școala în primul an de pandemie și arată că performanța elevilor de 15 ani la testele de citire din cadrul PISA 2018 pot fi asociate în mare măsură cu variația numărului de zile pierdute din cauza pandemiei.
Analiza nu include referințe la situația României, țară care a avut un scor slab – de 428 de puncte – la testul de citire din cadrul PISA 2018. Dar aceasta, cu peste 3 luni de școli închise și primăvară și mai bine de o lună închise la sfârșitul anului, se încadrează în tiparul propus de calculul OECD.
Ce uimitor!
Țările sărace au infrastructura de educație și de sănătate precară. Mă îndoiesc că sunt multe țări bine clasate care au învățământ în trei schimburi și școli fara apă curentă… Cum îmi imaginez și că spitalele lor au săpun și mâncare decenta pentru pacienți.
Din păcate, țările sărace au fost nevoite să accepte că nu pot prea mult și să prioritizeze supraviețuirea, pentru că nu mai era loc de cosmetizări.
Tarile sarace sunt sarace din cauza poporului ticalos, care voteaza hoti la conducerea tarii, in ciuda existentei unei alternative.
Stiu ca unii asa-s inchipuie, dar am noutati: Romania nu e tara saraca. Ca cetatenii ei sa fie, multi dintre ei, saraci cu duhul, posibil.
@Gunoi: si care e alternativa bre? Varza funariota si buboasa de Bruxelles? Securicii de la usr? Zerourile de la plus? Daca te uiti cu un ochi critic prin CV-urile lor, ai sa vezi ca nu prea le-a placut munca. Iar la Iliuta Barna, pe langa escrocherie si minciuna, ma deranjeaza foarte tare miserupismul. Hai sa zicem ca si-a ajutat rudele si prietenii, si ca nu s-a priceput sa le faca la aia businessuri. Dar putea macar sa ii ajute cu niste conturi la Patreon si/sau la GoFundMe ca sa supravietuiasca o vreme, poate ar fi reusit sa le mearga businessurile!
Si tarile asa zis bogate au inchis scoala. Poate nu in acelasi grad ca in Romania, dar din acelasi motiv:
profesorii nu sint in stare sa dea lectii online de calitate.
Cum de studentii studiaza online la majoritatea universitatilor din lume, dar de asta nu se plinge nimeni???
Elevii 1-4 pot fi intr-adevar pierduti la cursurile online.