
Tanczos Barna, despre decizia CCR pe legea privind pensiile magistraţilor: Eu sper că şi de data aceasta o să aibă suficientă înţelepciune această instituţie să ia o decizie bună pentru ţară
Vicepremierul Tanczos Barna a declarat, miercuri seara, la Digi24, că speră ca judecătorii Curţii Constituţionale, care sunt aşteptaţi să se pronunţe asupra constituţionalităţii legii care modifică sistemul de pensii pentru magistraţi, ”şi de data aceasta o să aibă suficientă înţelepciune, această instituţie, să ia o decizie bună pentru ţară”. ”Sper ca această decizie să închidă pentru următoarele decenii această problemă, această controversă”, adaugă el, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
”Sunt măsuri care trebuie luate, sunt măsuri care au fost propuse de Guvern, asumate în Parlament şi acum sunt pe masa judecătorilor, o instituţie independentă, care este deasupra tuturor, practic, este forul suprem care trebuie să stabilească în asemenea situaţii verdictul final, un verdict care nu poate fi comentat, trebuie acceptat şi trebuie implementat. Eu sper că şi de data aceasta o să aibă suficientă înţelepciune această instituţie să ia o decizie bună pentru ţară”, a afirmat Tanczos Barna.
El a subliniat că una dintre provocările cu care se confruntă România este inechitatea socială, care nu se rezumă la situaţia pensiilor magistraţilor, ci şi la situaţiile altor categorii profesionale care ”în comparaţie cu celelalte au privilegii sau au alt statut”.
Tanczos Barna s-a declarat convins că aşteptarea societăţii este ca problema inechităţii legate de pensiile judecătorilor şi procurorilor să fie corectată.
”Eu cred că, dacă cineva ar face acum un sondaj de opinie, lucrurile ar fi cu majoritate covârşitoare pentru a găsi această soluţie de echitate socială. Înţeleg şi contraargumentele care vin din partea sistemului de justiţie că nu poţi de azi pe mâine să zdruncini un sistem care este extrem de important, necesar, trebuie să fie unul stabil. (…) Trebuie să găsim echilibrul şi aceasta este cea mai mare provocare: să găseşti echilibrul care trece şi de o Curte Constituţională. (…) Sper ca această decizie să închidă pentru următoarele decenii această problemă, această controversă”, a menţionat Tanczos Barna.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.