G4Media.ro

SURSE Orban se întâlnește vineri cu liderii PNL din teritoriu pentru a…

SURSE Orban se întâlnește vineri cu liderii PNL din teritoriu pentru a împărți funcțiile de prefecți și secretari de stat. „Scopul este de a mai domoli din tensiunea provocată de unii lideri”

Potrivit informațiilor G4Media, președintele PNL, Ludovic Orban, i-a invitat vineri la o întâlnire, la Vila Lac, pe liderii filialelor de partid din județe. „Obiectivul principal este împărțirea funcțiilor de prefecți, precum și a pozițiilor de secretari de stat, iar cu acest prilej Orban urmărește și să mai domolească din tensiunea internă provocată de unii lideri liberali” , a comentat o sursă politică pentru G4Media.

Reamintim că în ultimele săptămâni, mai mulți lideri PNL, precum cei din Cluj și din Bihor, și-au exprimat public nemulțumirea cu privire la rezultatele negocierilor purtate cu USR-PLUS. Nemulțumirea continuă să crească în rândul liberalilor care au pretenția de a obține mai multe funcții în actuala structură guvernamentală.

Potrivit informațiilor G4Media, cărțile au fost făcute, funcțiile au fost deja negociate între partidele de coaliție, iar lui Orban nu i-a mai rămas decât sarcina de a-i mulțumi și pe liberalii săi din teritoriu.

„În acest moment nu se mai pune problema negocierii funcțiilor. Fiecare partid știe exact care sunt funcțiile care-i revin, atât la nivel de prefecturi, cât și în ministere. Întâlnirea de vineri a liderilor PNL are doar ca scop împărțiriea acestor funcții”, a transmis aceeași sursă pentru G4Media.

Liderii de la Cluj pun presiune pe Orban

O mare presiune vine din partea conducerii PNL Cluj, mai precis de pe filiera președintelui Consiliului Județean Cluj Alin Tișe și a primarului Emil Boc (coalizați cu ei fiind și eurodeputatul Rareș Bogdan). De altfel, cei trei dar și liderul PNL Bihor, Ilie Bolojan, și-au exprimat public nemulțumirea legat de prestația premierului Orban în negocierile cu liderii USR-PLUS.

Potrivit informațiilor G4Media, organizația clujeană a cerut, și cere, prin intermediul președintelui Daniel Buda, funcția de Secretar General al Guvernului – instituție cheie din cadrul executivului. Aceasta funcție e solicitată pentru actualul prefect de Cluj, liberalul Mircea Abrudean, care potrivit informațiilor G4Media, și-a exprimat clar opțiunea în partid de a prelua o poziție în structura guvernamentală. Iar funcția sa de prefect ar urma s-o cedeze altui liberal din gruparea lui Boc, deși aceasta ar fi fost cerută și de USR -PLUS, mai spun sursele G4Media. Liberalii clujeni nu au vrut să audă de vreun troc cu membrii USR.

Funcția dorită de liberalii clujeni e vânată și de fostul deputat de Hunedoara, Lucian Heiuș, dar și de Tănase Stamule, unul dintre apropiații lui Ludovic Orban.

Sedinta PNL. Ludovic Orban. Facebook

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Iar aduna spaga de la prefectii ”cu bube” ?

  2. Orbane, a inceput numaratoarea inversa!

    • Bolojan & Co, daca aveau un carton de oua disponibil, se duceau la Bucuresti si il „sprijineau” pe Orban la negocieri. Asa….. dupa razbel multi profitori se-arata!