Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Două nave aflate sub pavilionul Panama şi respectiv Barbados au fost avariate după ce au fost atacate în timp ce se deplasau prin coridorul de navigaţie al Ucrainei în Marea Neagră, a anunţat miercuri autoritatea portuară ucraineană, transmite Agerpres, care citează Reuters.
Autoritatea a precizat pe Telegram că o navă se îndrepta spre portul Odesa, esenţial pentru exporturile ucrainene, cu o încărcătură de metal, în timp ce a doua transporta cereale şi părăsise portul.
Un incendiu izbucnit la bordul uneia dintre nave a fost stins rapid de echipaj.
Nu au existat răniţi şi ambele nave şi-au putut continua drumul. Guvernatorul regiunii Odesa, Oleh Kiper, a declarat pe Telegram că atacul a implicat drone ruse.