
SUA acordă o finanțare nerambursabilă de 130 de milioane de dolari pentru o nouă linie electrică între Republica Moldova și România, pe traseul Strășeni–Gutinaș, pentru a crește independența Chișinăului față de Rusia
Guvernul Statelor Unite ale Americii a aprobat o finanțare nerambursabilă de 130 de milioane de dolari pentru construcția liniei electrice de înaltă tensiune Strășeni–Gutinaș (România), a anunțat miercuri președinta Maia Sandu într-o postare pe rețelele sociale.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Noua conexiune, de 190 km, va lega Moldova de rețeaua europeană și, împreună cu linia Chișinău–Vulcănești, care va fi finalizată în acest an, și proiectul Bălți–Suceava aflat în pregătire, marchează un pas decisiv spre securitatea energetică a țării.
Această investiție, foarte importantă pentru Moldova, va consolida cooperarea economică și în domeniul energetic cu Statele Unite ale Americii, a mai spus Maia Sandu.
Reprezentanții Ambasadei SUA în Republica Moldova au declarat că proiectul ar urma să consolideze „rețeaua electrică a Moldovei și va spori securitatea ei energetică”, potrivit Ziarul de Gardă.
„Proiectul va crea oportunități semnificative pentru firmele americane, permițând Moldovei să adopte și să utilizeze tehnologii americane (…). Prin sprijinul specific al inițiativei noastre în valoare de 130 de milioane de dolari, guvernul SUA își propune să își mențină poziția de lider regional în industrii critice precum gazul, energia nucleară și tehnologia de optimizare a rețelei. Creșterea oportunităților de investiții pentru companiile americane în Moldova promovează interesele economice ale ambelor țări și consolidează relațiile bilaterale”, susține misiunea diplomatică.
Potrivit prim-ministrului Dorin Recean, investiția guvernului american va acoperi construcția integrală a liniei.
„Datorită parteneriatului pentru investiții cu Statele Unite ale Americii, Guvernul va construi linia electrică de înaltă tensiune Strășeni-Gutinaș – o nouă conexiune care înseamnă eliminarea șantajului energetic și garanția energiei electrice. Investiția Guvernului american va fi de 130 de milioane de dolari și va acoperi construcția integrală a liniei, care va conecta direct Moldova de România și de rețeaua europeană (…)”, a scris premierul pe rețelele sociale, potrivit ZdG.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.