
STUDIU Consumul de alcool crește riscul de demenţă / Ce se întâmplă dacă bei trei pahare de alcool pe săptămână
Conform unui nou studiu publicat marți în revista BMJ Evidence-Based Medicine alcoolul crește riscul de demență, indiferent de predispoziția genetică la afecțiuni neurodegenerative.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Cercetarea confirmă că până și consumul moderat de alcool poate prezenta riscuri pentru sănătate. Deși unele articole discută despre beneficiile consumului moderat de alcool, studiul actual a demonstrat că nicio cantitate de alcool nu este sigură pentru sănătate.
„Pentru oricine alege să bea, studiul nostru sugerează că un consum mai mare de alcool duce la un risc mai mare de demență”, a declarat într-un comunicat Stephen Burgess, statistician la Universitatea din Cambridge.
Studiul a inclus aproximativ 560.000 de persoane din Regatul Unit și Statele Unite, care au fost urmărite pe parcursul mai multor ani, precum și date genetice de la aproximativ 2,4 milioane de persoane.
Cercetătorii i-au întrebat pe participanți cât de mult beau, după care au stabilit relația dintre alcool și riscul de demență. De asemenea, au analizat markerii genetici legați de consumul de alcool pentru a explica efectul cumulativ al acestuia pe parcursul vieții oamenilor.
Studiul a constatat că, cu cât sunt mai mari riscurile genetice asociate consumului de alcool, cu atât este mai mare riscul de demență. Unele dintre aceste gene sunt cele care influențează metabolismul alcoolului în organism, care crește sau scade rezistența la intoxicație, cele care influențează plăcerea resimțită după consumul de băuturi alcoolice și cele care influențează comportamentele care duc la consumul excesiv și repetat de alcool.
De exemplu, o persoană care bea trei pahare de alcool pe săptămână, poate avea o probabilitate cu 15% mai mare de a dezvolta demență decât o persoană care bea un singur pahar pe săptămână.
„Dovezile genetice nu susțin niciun efect protector [al alcoolului] – de fapt, sugerează contrariul”, a declarat Anya Topiwala, una dintre autoarele studiului și cercetătoare clinică senior la Universitatea din Oxford.
„Studiul nu dovedește în mod definitiv şi irevocabil că consumul de alcool provoacă demență, ci doar că cele două fenomene sunt legate”, a avertizat Tara Spiers-Jones, directoarea Centrului pentru Științe ale Creierului de la Universitatea din Edinburgh, care nu a fost implicată în studiu. Cu toate acestea, „cercetările neuroștiințifice au arătat că alcoolul este toxic pentru neuroni” – a adăugat aceasta într-un comunicat.
Într-un studiu anterior, cercetătorii au descoperit că un consum zilnic de alcool a fost asociat cu o reducere a volumului creierului și cu modificări ale structurii acestuia, ceea ce poate fi legat de pierderea memoriei și demență.
Autorii celui mai recent studiu spun că descoperirile lor se adaugă la numărul tot mai mare de dovezi care demonstrează că eliminarea alcoolului poate aduce beneficii sănătăţii.
„Reducerea consumului de alcool ar putea juca un rol important în prevenirea demenței”, a conchis Topiwala.
Sursa: EURONEWS / Rador Radio România / Traducerea: Cătălina Păunel
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.