G4Media.ro

Statele Unite au anunţat un boicot diplomatic al Jocurilor Olimpice de iarnă…

Statele Unite au anunţat un boicot diplomatic al Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing

SUA au anunţat luni un boicot diplomatic al Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing din 2022, potrivit unui comunicat difuzat de Casa Albă, relatează AFP.

Statele Unite nu vor trimite niciun reprezentant diplomatic la Jocurile Olimpice şi Paralimpice de iarnă de la Beijing din 2022 din cauza ”genocidului în curs şi a crimelor împotriva umanităţii în Xinjiang”, a precizat Casa Albă.

Fiind prezentă, ”reprezentanţa diplomatică americană ar trata aceste Jocuri ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, în pofida încălcărilor flagrante ale drepturilor omului şi a atrocităţilor Chinei în Xinjiang. Şi pur şi simplu nu putem face aceasta”, a afirmat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

Preşedintele american Joe Biden a declarat luna trecută că ia în considerare un astfel de boicot diplomatic pentru a protesta împotriva bilanţului negativ al Chinei în materie de drepturile omului, inclusiv pentru ceea ce Washingtonul califică drept un genocid împotriva unei minorităţi musulmane.

Politicienii americani ar trebui să înceteze să facă apel la un boicot diplomatic al Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing pentru a evita să afecteze relaţiile bilaterale, iar China va lua „contramăsuri” dacă va fi necesar, a precizat luni Ministerul Afacerilor Externe chinez citat de Reuters.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

20 comentarii

  1. LET’S GO BRANDON !

    • Sa fie sanatosi.
      Oricun nu mai sunt ce au fost si incep sa fie din ce in ce mai neinsemnati.
      Cine pariaza pe america, pariaza pe cai morti.
      Probabil sua o sa se rupa si doar sudul (texas, florida, arizona, nevada), vor mai insemna ceva, asta daca se unesc intr-o singura țara.
      In rest, viitorul il reprezinta china si rusia.
      Si pe langa ei, ungaria, polonia, cehia, slovacoa, serbia, croatia, slovenia.

    • Eu sper să nu fie așa văd că ați enumerat toate țările cu tendințe autoritariste. Nu văd nici un motiv și nu sunt semnale că țări democratice vor pierde influenta și vor deveni însemnate dictaturile. Nu vrea nimeni sa traiasca in dictatura.

    • Draggy, deja trăiești în dictatură, doar uită-te în jur! Partidul democrat la ora actuală concediază oameni de la muncă că nu-și injecteaza în corp ce vor ei. Dacă pe tine nu te afectează fiindcă nu te supui nu înseamnă că nu există.

  2. Praf in ochii șeptelului,deja si-au dat mana cu plandemia,s-au inteles,deja si-au impartit lumea intre ei(si cu rusii),urmeaza poate un razbel,asa,de ochii lumii,sa traga linia la final care ce si cum! Sa vedem de care parte mai cadem de data asta,daca nu suntem rasi de tot!

    • Dacă și-au dat mâna și s-au înțeles de ce să mă facă război iar noi de ce să fim rasi daca toata lumea e fericita și înțeleasă?

  3. Sa fie sanatosi.
    Oricun nu mai sunt ce au fost si incep sa fie din ce in ce mai neinsemnati.
    Cine pariaza pe america, pariaza pe cai morti.
    Probabil sua o sa se rupa si doar sudul (texas, florida, arizona, nevada), vor mai insemna ceva, asta daca se unesc intr-o singura țara.
    In rest, viitorul il reprezinta china si rusia.
    Si pe langa ei, ungaria, polonia, cehia, slovacoa, serbia, croatia, slovenia.

    • ABC-ule, ai reluat educatia de la inceput, dupa cum se vede treaba…. Americanii tin strans la negocieri si evitarea conflictelor armate, ca si unele din tarile enumerate de tine… ! In toata istoria omenirii, conducatorii imperialisti dictatori, precum Putin si Xi Jinping, au trimis mii de oameni pe campurile de lupta, pe rol de „carne de tun” , ei stand la caldurica in birouri sau in corturi incalzite aflate departe de linia frontului… ! Cum v-ar placea ABC-ule, John-ule sau Calache, sa va aflati echipati de lupta, in lunile ianuarie-februarie, pe campurile estice, sub tir de infanterie sau artileristic, raniti de vreun glont sau o schija metalica ce v-a intrat in picior, in sold sau in stomac, cu -20 de grade afara…? Voi nu vedeti ce inseamna , in realitate, Rusia si China…? Nu vedeti cum se traieste in aceste tari, si nu puteti compara la cum se traieste in America…?

  4. In Xinjiang sunt uygurii care sunt musulmani,americanii sunt suparati pe chinezi ca cica nu respecta chinezii drepturile musulmanilor. Asta e gluma secolului:Irak,Afganistan,Primaverile arabe…lasa ca le respecta americanul. Nimic de drepturile omului fortat sa se injecteze?

    • E greșit să confundăm drepturile musulmanilor cu islamismul fundamentalist. İn Afganistan Irak americanii au intervenit împotriva celor care încălcau drepturile omului la fel cum face și China

    • @Draggy nu există inslamism fundamentalist, doar Islam. Singurii care nu sunt fundamentaliști sunt cei care nu urmează învățăturile Quranice, dar majoritatea o fac.

  5. Democrații lui Biden păstrează deținuți politici doar că am umblat prin capitoliu și concediază oameni de la muncă că nu se vaccinează dar au curajul să critice alte țări ca China și Rusia. Ipocrizia occidentală nu are limite.

    • Cei de la capitoliu sunt niste huligani nicăieri teroristtii nu sunt considerați deținuți politici cum sunt in China niste amărâți care nu sunt de aceeași părere cu partidul comunist. Cat despre vaccinare se știe că in China i-au obligat demult pe toți să se vaccineze pe cand in America vaccinarea nu e obligatorie. Așadar nu e nici o asemănare China si Rusia sunt niste țări autoritariste pe când in America e democrație.

    • @Draggy, dar legea nu se aplică legal și la teroriștii BLM și Antifa care dau foc la orașe și fură dintre magazine. Ăia sunt teroriștii lor.

    • Dar legea nu se aplică egal și la teroriștii lor de stânga care dau foc la orașe și fură din magazine. Ăia sunt grup protejat. Doamne ferește să îi menționez după nume că nu-mi postează leftiștii ăștia comentariul. Sunt sigur că nu mă crezi, dar înainte de tirania medicală am fost de multe ori în SUA. Democrația Americană a politizat cazul lui George Floyd și a băgat un polițist în pușcărie că și-a făcut treaba fiindcă așa a vrut partidul democrat și media.

    • Dacă crezi că în SUA vaccinare nu e obligatorie ori trăiești într-o peșteră ori nu citești presa internațională.

  6. Sa moara trepadusii izmenari rupti-n kur gen mario zis chizdario, calache zis chizdache, john zis limba-n colon, boalivia un travestitt zis vomivja, flav zis scarbav de ciuda. Niste tembeli buni doar de luat in ras sau mila.

  7. @01:18 din acelasi motiv pentru care ne vor intepati si boosterizati pe toti!

  8. Dar despre embargoul american asupra Cubei ce se mai aude?

  9. Nu trimit diplomați dar trimit sportivi iar televiziunile vor plăti drepturi de difuzare. De ce s-ar simți deranjați chinezii?