Home » Articole » BREAKING Ce cere PSD ca să voteze guvernul Veștea: Scăderea inflației prin creșterea pensiilor și salariului minim

BREAKING Ce cere PSD ca să voteze guvernul Veștea: Scăderea inflației prin creșterea pensiilor și salariului minim

3006
BREAKING Ce cere PSD ca să voteze guvernul Veștea: Scăderea inflației prin creșterea pensiilor și salariului minim
sursa foto: INQUAM Photos / Octav Ganea
Ascultă articolul

PSD a anunțat vineri o serie de condiții pentru a vota guvernul Veștea, potrivit unui comunicat. PSD cere scăderea inflației prin creșterea pensiilor și salariului minim, ceea ce este o contradicție în termeni, dat fiind că majorările de venituri duc la creșterea inflației. PSD mai cere credite pentru fermieri cu 80% din dobândă subvenționată de stat, adică plătită de toți angajații și pensionarii.

- articolul continuă mai jos -

În plus, PSD solicită extinderea schemei privind limitarea adaosului comercial pentru produsele de strictă necesitate, alimentare și nealimentare, care alcătuiesc coșul minim de consum, adică o limitare și mai mare a libertății economice.

⁠ În ceea ce privește reforma administrativă, PSD propune stimularea comasării administrative a localităților mici.

  • Comunicatul integral al PSD:

Partidul Social Democrat consideră că România are nevoie de instalarea cât mai rapidă a unui guvern cu puteri depline care să poată interveni pentru a opri austeritatea și declinul economic provocate de guvernarea anterioară.

În același timp, pentru a beneficia de sprijinul parlamentar al PSD, viitorul guvern trebuie să își asume prin Programul de guvernare o serie de măsuri esențiale pentru protejarea populației și pentru relansarea economică:

⁠ ⁠Oprirea austerității, respectiv încetarea creșterii poverii fiscale asupra populației cu venituri mici și medii și a micilor antreprenori. Măsurile de echilibrare fiscal-bugetară trebuie să se centreze în principal pe stimularea investițiilor și dezvoltarea activităților economice, care să genereze mai multe venituri la bugetul de stat.
⁠ ⁠Pachetul anti-inflație, respectiv protejarea puterii de cumpărare a categoriilor sociale vulnerabile prin majorarea salariului minim și indexarea pensiilor, sprijinirea mamelor, veteranilor și persoanelor cu dizabilități, precum și prin extinderea schemei privind limitarea adaosului comercial pentru produsele de strictă necesitate, alimentare și nealimentare, care alcătuiesc coșul minim de consum.
⁠ ⁠Reducerea abandonului școlar, prin extinderea programului Masă caldă în școli.
⁠ ⁠Reforma administrativă reală care să vizeze servicii mai eficiente pentru cetățeni și reducerea cheltuielilor publice prin stimularea comasării administrative a localităților mici.
⁠ ⁠Debirocratizare și eficiență administrativă, prin reducerea cu cel puțin 25% a sarcinilor administrative ale cetățenilor și ale firmelor și prin reducerea cu minim 30% a termenelor de autorizare.
⁠ ⁠Deblocarea economiei, prin plata datoriilor statului către firme.
⁠ ⁠Reluarea stimulării economice în sectoarele strategice. Producem în România, Investim în România:garanții de stat pentru investiții și capital de lucru, subvenționarea dobânzilor în sectoarele strategice, susținerea industriei auto autohtone prin suplimentarea programului Rabla etc.
⁠ ⁠Susținerea agriculturii și a fermierilor români, printr-un program de credite cu 80% dobândă subvenționată.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole