Home » Analize » Cartelul epoleților și robelor și marioneta lui dezarticulată

Cartelul epoleților și robelor și marioneta lui dezarticulată

5220
Cartelul epoleților și robelor și marioneta lui dezarticulată
Sursa Foto: Inquam Photos/Autor: Octav Ganea
Ascultă articolul

Statul de drept e din nou sub asaltul cartelului care controlează instituțiile de forță și justiția. Frăția epoleților și a robelor, care și-a instalat la Cotroceni o marionetă tot mai tristă și dezarticulată, lovește în forță cele două partide cu politici reformiste care amenință un status-quo nesustenabil. Democrația, valorile pro-europene, separația puterilor în stat – nimic nu mai contează pentru generalii nevăzuți cărora PNL Bolojan și USR le periclitează contractele de miliarde de euro din bani europeni, controlul pe companiile de stat, business-urile din energie și viitoarele legi ale securității naționale. Violența Sistemului e remarcabilă, dar veștile sunt proaste pentru ei: au reușit să radicalizeze o mare parte din populație. Țara fierbe.

- articolul continuă mai jos -

Măștile, câte mai erau, au căzut. Nicușor Dan a transmis de la Bruxelles – ce ironie – că nu are nici o problemă ca premierul Adrian Veștea să ia voturi de la extremiștii din AUR. DNA amintește de PNA-ul de pe vremea lui Adrian Năstase, iar securiștii au utilizat din nou arma interzisă a incitării la ură interetnică pentru a șantaja un partid care nu răspunde la comenzi.

Decizia de joi a Tribunalului Ilfov, fieful Liei Savonea și al lui Hubert Thuma, e scandaloasă. Tribunalul a suspendat în termen-record de câteva ore deciziile statutare ale PNL împotriva puciștilor deși nu avea competența să judece deciziile politice ale unui partid, după cum a demonstrat colegul Liviu Avram. Lipsa competenței se adaugă vitezei fără precedent (câteva ore de la depunerea cererii până la pronunțare) și faptului că PNL nu s-a putut apăra. Totul pentru puciștii care vor să țină PNL sub controlul găștii apropiate de SRI și să înlesnească instalarea guvernului Veștea – PSD – Nicușor Dan.

Tot joi, DNA-ul condus de noii șefi numiți pe filiera PSD-Nicușor Dan a făcut spectacol cu dosarul de corupție al lui Ciprian Ciucu, unul dintre principalii susținători ai lui Ilie Bolojan și un potențial contracandidat redutabil pentru Nicușor Dan (și el fost primar al Capitalei) la alegerile prezidențiale din 2030. Nu comentez fondul dosarului, e treaba judecătorilor să o facă, sper doar să nu dureze cât dosarele deschise de același DNA lui Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă pentru achiziția de vaccinuri anti-covid.

Două lucruri sunt însă de remarcat la acest dosar. Primul, evident pentru toată lumea, e momentul lansării la apă. Cu trei zile înainte de congresul la care aripa Bolojan – Ciucu urma să-și consolideze poziția în partid și să excludă aripa pro-PSD. Al doilea – diferența de tratament față de marile scandaluri de corupție dezvăluite de G4Media, Recorder, Snoop sau Presshub în ultimii ani la vârful PSD și al grupării pro-PSD din PNL. Procurorii nu i-au deranjat cu vreo întrebare pe liderii politici apropiați de servicii.

Hat-trick-ul din justiție s-a încheiat joi seară târziu cu sentința în dosarul lui Dominic Fritz, președintele USR. Înalta Curte, fieful Liei Savonea, l-a declarat incompatibil și i-a interzis să mai candideze la vreo funcție până în 2030. Din nou, nu voi comenta pe fond, dar e relevant că ÎCCJ a postat imediat un anunț pe contul său de facebook, pentru prima oară în acest an când postează o decizie în vreun dosar în care a fost judecată o persoană fizică, după cum a remarcat Emilia Șercan.

Toate cele trei decizii din justiție de joi fuseseră cumva anunțate săptămâna trecută, când Secția pentru Judecători a CSM, și ea fief al Liei Savonea, a adoptat o listă neagră cu țintele din justiție. Pe lângă publicații precum G4Media și Recorder, ONG-uri reformiste, pe listă apar explicit Ilie Bolojan și aripa reformistă din PNL, dar și Dominic Fritz. Mai vorbim în acest caz de justiție oarbă? Sau de vinovați căutați apriori cu lanterna?

Și a mai existat un avertisment public care a prefațat ziua de joi. Amenințarea de la Cotroceni de săptămâna trecută, când șeful statului a transmis rânjind către partidele care nu i se supun: ”Până în 2028 se vor mai întâmpla lucruri… Multe lucruri”.

Un alt moment relevant al ultimelor zile a fost atacul lansat de televiziunile apropiate de Cartel la adresa UDMR. Pentru că partidul lui Kelemen Hunor a avut tăria să refuze susținerea guvernului hibrid Veștea, România TV, Realitatea TV și Antena 3 au lansat o adevărată campanie de incitare la ură interetnică. E o armă complet interzisă în lupta politică pentru că are consecințe devastatoare pentru pacea socială. Dar miza e atât de mare, încât Cartelul a folosit-o fără remușcări.

Dacă generalii din spatele scenei și robele din subordine își imaginează că atacurile la PNL, USR și UDMR – aflate într-o alianță politică de facto – au avut efect disuasiv și au provocat o retragere în dezordine a forțelor reformiste se înșală. Cu deciziile de ieri nu au făcut decât să îi radicalizeze pe liberalii bolojeniști și pe USR-iști. Și au mai făcut ceva extrem de nociv pentru o țară afectată de crize suprapuse: au subminat suplimentar încrederea în justiție. Uitați-vă la postarea lui Ciucu pe facebook: 32.000 de reacții de aprobare (aproape 100%). La postarea unui inculpat pentru luare de mită! Ce spune asta despre credibilitatea DNA?

Atacul nu a început joi. Ieri a fost un climax. Decizia a fost luată de băieții cu stele pe umăr încă din toamna trecută, când guvernul Bolojan a început să scormonească prin afacerile cu energie, afacerile cu medicamente, companiile de stat și contractele cu statul. Primul moment a fost ratat din cauză că Ciprian Ciucu, susținut puternic de Bolojan, a câștigat Primăria București. A fost doar o amânare, atacul s-a reluat în ianuarie și a durat efectiv cinci luni, până la demiterea guvernului.

Instrumentele politice ale Cartelului pentru a-l dărâma pe Bolojan sunt cunoscute acum: PSD (unde SRI are un cuvânt decisiv la numirea leadershipului după episodul Dragnea), Nicușor Dan (cu o dependență evidentă de PSD și SRI, un om de Sistem după cum scriam încă din martie 2025) și aripa SRI din PNL.

Cum a ajuns Nicușor Dan marioneta acestui Cartel? Nu știm încă momentul exact, dar faptele sunt evidente. Președintele nu-și aparține. Autonomia lui politică e zero. Acționează exact ca o marionetă. El și-a schimbat radical poziția pe marile teme ale mandatului: de la susținerea lui Bolojan a ajuns să lucreze la distrugerea lui Bolojan. De la respingerea categorică a AUR a trecut la acceptarea voturilor AUR pentru Veștea. De la criticile dure la adresa procurorilor-șefi Marius Voineag și Alex Florența a sărit la numirea lor în alte funcții. Sprijinul promis pentru magistrații reformatori s-a transformat în trădarea acestora. Dezvăluirea promisă a faptelor care au dus la anularea alegerilor din 2024 s-a metamorfozat în complicitate cu creatorii fenomenului Georgescu. Și, mai grav, discursul pro-UE s-a transformat într-un comportament MAGA fățiș, un fapt de o gravitate maximă.

Inutil deci să mai căutăm motivații la Nicușor Dan pentru acțiunile sale, pentru desemnarea unui semidoct ”ordonator de credite” precum Adrian Veștea. Nu el ia deciziile, el le execută. Cum poate, cât poate.

Nu președintele a ordonat execuțiile de la DNA și Înalta Curte. Șeful statului are dificultăți reale în procesul decizional de rezolvare a propriei situații locative, indeciziile și amânările sale sunt proverbiale în general. El nu stăpânește acest joc, e doar un pion interșanjabil cu care Cartelul a păcălit, încă o dată, votanții.

Cartelul are mize mari, le-a explicat colegul meu Dan Tăpălagă acum câteva luni: afacerile de miliarde de euro din energie, controlul asupra companiilor de stat, fondurile europene, pensiile militare.

Acum, Cartelul are un scop nou pentru care e nevoie urgentă de guvern, majoritate parlamentară și președinte: noile legi ale Securității Naționale.

Precedentele proiecte, dezvăluite de G4Media în exclusivitate în 2023, au provocat un scandal public imens și Cartelul (prin pionii de atunci Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă) a trebuit să le retragă. Dar Cartelul vrea puteri tot mai mari, proporționale cu sumele care vin de la Bruxelles. Iar guvernul Bolojan le stătea în cale. De aici și pressingul total pentru guvernul Veștea, care ar putea trece săptămâna viitoare cu voturi împrumutate de la AUR.

O observație brutală de la un specialist în management: încăpățânarea acestui Cartel de a-și păstra privilegiile și controlul pe stat e atât de mare încât nici măcar ”lebede negre” precum războaiele din Ucraina și Iran nu l-au abătut de la cursul de preluare a puterii totale în stat. Ucraina și Iran sunt momente critice, în care toate energiile statului ar fi trebuit utilizate pentru a crește capacitatea de apărare și a spori reziliența față de șocurile economice și societale. Nimic nu s-a întâmplat: România e mai vulnerabilă decât oricând din punct de vedere al siguranței, miliardele de euro cheltuite nu s-au dus către bravii militari din teren ori sisteme fiabile, ci în conturi offshore.

A câștigat Cartelul lupta definitiv după ziua de joi? Nu. România nu e Turcia lui Erdogan, nu e Peru controlat de țarul serviciilor secrete Vladimiro Montesinos sub președintele de paie Alberto Fujimori. Societatea e vie și are resurse să lupte pentru libertățile individuale, folosind armele democratice: protestul și votul.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole