Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
În sectorul 2 a început reamenajarea completă a Șoselei Fundeni. Lucrările vizează modernizarea trotuarelor, refacerea zonelor pietonale, reintroducerea spațiilor verzi și asfaltarea carosabilului. Valoarea investiției este de 15 milioane de lei, finanțată integral din bugetul local, a anunțat primarul Rareș Hopincă, care postează imagini.
Hopincă a justificat că intervențiile erau așteptate de mult timp, având în vedere degradarea avansată a arterei. Potrivit acestuia, noile trotuare vor fi însoțite de noi zone verzi.
Potrivit lui, până la finalul lunii se va finaliza zona pietonală, iar ulterior, în funcție de condițiile meteo, va începe asfaltarea șoselei, partea carosabilă.
Deși Șoseaua Fundeni se află în administrarea Primăriei Municipiului București, Sectorul 2 a putut demara lucrările printr-un acord de asociere cu Administrația Străzilor.
„Lucrările pot crea disconfort pe moment, însă rezultatul final va face zona mai prietenoasă și mai bine organizată”, a transmis primarul.
Ce se întâmplă cu pistele pentru biciclete?
Reamenajarea Șoselei Fundeni vine în contextul în care Capitala are adoptat și este în vigoare, de la sfârșitul lunii iunie, MasterPlanul Velo al Municipiului București, care prevede realizarea de 150 km de piste principale și 415 secundare în tot Bucureștiul până în 2030-2035.
Masterplanul, studiat de G4Media, are prevăzute piste velo pe Soseaua Fundeni. Aici ar trebui configurate piste unidirecționale pe segmentul Strada Vasile Bacila – Șoseaua Fundeni, fie prin diminuarea benzilor de circulație, fie prin amenajarea pistelor pe trotuar.
Traseul S15 continuă pe Șoseaua Fundeni, traversând pe lângă Lidl, până la Lacul Fundeni, pe o lungime de 1,40 km, ceea ce conferă arterei importanță în viitoarea rețea velo a Capitalei.
Pentru G4Media, șeful Administrației Străzilor, Marian-Aurelian Bârgău, a explicat că includerea pistelor pentru biciclete în lucrările actuale este „în analiză”.
„Pe Fundeni se lucrează cu ampriza actuală a străzii. Analizăm și partea de velo, dacă permite ampriza, va fi implementat. Dacă ne permite ampriza străzii, se vor face acum.”
Întrebat când ar putea fi cunoscut răspunsul final privind realizarea pistelor velo, Bârgău a precizat: „Eu sper că mai repede de o lună”.
Primarul interimar al Capitalei Stelian Bujduveanu declara la momentul adoptării strategiei velo a Bucureștiului că „toate investiţiile (care privesc străzile-n.red) vor trebui să ţină cont obligatoriu de Masterplanul Velo, altfel nu vor primi autorizaţie”.
Pistele de bicilete vor apărea la fiecare reabilitare de stradă, conform planului și declarațiilor edilului.
În plan, pistele sunt concepute ca infrastructură de transport, pe carosabil, care asigură mobilitatea între zonele rezidenţiale şi zonele principale de interes – precum locuri de muncă, de educaţie, zone comerciale sau instituţii.
Paris are o rețea pentru biciclete care depășește 1.000 de kilometri de piste, benzi și infrastructură adaptată pentru cicliști, potrivit datelor publicate de Wikipedia și Paris je t’aime – Tourist Office. Dintre acestea, peste 300 km sunt piste dedicate, conform unei analize ZME Science.
La Viena, rețeaua ciclistă ajunge la aproximativ 1.661 km de trasee diverse – piste dedicate, benzi și rute mixte – iar orașul continuă să extindă constant această infrastructură.