Președintele interimar al PSD a declarat miercuri, 24 septembrie, că a primit asigurări de la primul ministru că ministerul Mediului va emite autorizația pentru hidrocentrala de la Pașcani până la finele acestei săptămâni.
În acest context, PSD va vota împotriva moțiunii inițiate împotriva ministrului Mediului, Diana Buzoianu.
”Cel puţin pe una din hidrocentrale, şi anume cea de la Paşcani, putea fi dat acest aviz de mediu într-o perioadă de cu săptămâni în urmă. Eu pot să spun că respect credinţele care ţin de militantismul de tip Greenpeace al doamnei ministru – şi sunt lucruri în care dânsa crede – sunt lucruri pe care le respect, dar cu care nu pot să fiu de acord atâta timp cât avem în Programul de guvernare, de exemplu, că patru hidrocentrale, procedurile vor fi străbătute cu celeritate, că se vor termina rapid toate aceste proceduri. Nu stă în picioare nicio explicaţie, pentru că ai un Program de guvernare care spune acest lucru. De asemenea, aici vorbim de obiective care sunt într-o fază foarte înaintată, înainte de a fi terminate. Cel puţin în cazul Paşcani putea fi semnată această autorizaţie de mediu, cred că din luna august”, a afirmat liderul PSD.
- articolul continuă mai jos -
El a precizat ce a discutat cu premierul Bolojan despre acest subiect.
”Am cerut două lucruri primului ministru. Unu, ca până la sfârşitul săptămânii să fie semnată autorizaţia pentru Paşcani, fiind străbătute toate procedurile legale, să ceară ministrului Mediului, nu am eu atribuţiuni, primul ministru are. Al doilea lucru, ca toate celelalte hidrocentralesă fie trecute printr-o Ordonanţă de urgenţă să fie obiective strategice de interes naţional. Astfel încât, prin această trecere a lor la obiective de strategice naţionale, toate procedurile pentru autorizaţii de construcţie, pentru toate lucrurile, avizele, sunt simplificate. Cu ambele puncte, primul ministru, înainte de şedinţa de guvern, m-a asigurat că, sau despre ambele puncte, ne-a asigurat, nu pe mine, ci pe toţi colegii mei, că sunt bifate”, a transmis Grindeanu,
De asemenea, el a mai anunţat că social-democraţii vor vota împotriva moţiunii simple a AUR.
”Am supus la vot ce facem pe această moţiune? Dacă nu mă înşel, cred că n-am avut voturi împotrivă. Vom vota împotriva moţiunii AUR, evident”, a declarat Grindeanu.
eu tot nu inteleg de ce PUTORILE de la PSDNLUDMR nu au putut sa semneze pana acum aceste hartii? pentru ca stiu ca nu sunt chiar in regula?
dar cat mai lucreaza NORDIS pentru tarisoara .. dar nu ei .. altii pentru ei