Singur pe un atol din Polinezia timp de 240 de zile

Un biolog marin a trăit aproape opt luni pe un atol izolat din arhipelagul Tuamotu din Polinezia franceză. A fost o experiență științifică și umană fără precedent, în deplină autonomie, în care Matthieu Juncker a încercat să împace rigoarea datelor cu experiența sa emoțională, scrie agenția AFP, preluată de boursorama.com.

Întors în Noua Caledonie, unde locuiește, de la sfârșitul lunii februarie, bărbatul în vârstă de 40 de ani își împărtășește aventura prin conferințe, în timp ce lucrează la articole științifice. De asemenea, un film este în curs de editare la Paris.

„Datele sunt un lucru, dar să văd coralul murind sub ochii mei mi-a provocat o emoție pe care nu am mai simțit-o până acum”, a declarat Juncker pentru AFP.

Această imersiune prelungită i-a permis să observe îndeaproape tulburările ecologice care au loc în această parte a Pacificului de Sud. Primul său articol se va axa pe starea de sănătate a recifului de corali, care a fost afectat de un val de căldură marină de o amploare fără precedent în acest ocean.

„O treime din recif a murit. Temperatura apei a rămas la 30,5 grade timp de mai bine de cinci săptămâni, până la o adâncime de șase metri”, explică el.

Alte două publicații se vor concentra pe titi, sau Tuamotu redhorse, o pasăre endemică. Una va analiza prăbușirea populației sale, care a scăzut de la aproximativ 185 de exemplare în 2003 la aproximativ șaizeci în 2024. Celălalt va detalia comportamente puțin cunoscute până acum, uneori în contradicție cu literatura științifică.

„Ceea ce am învățat a fost că o mulțime de lucruri pe care credeam că le știu sunt greșite”, observă el.

“Atât de nesemnificativ”

Pentru omul de știință, acest tip de călătorie pe distanțe lungi permite observarea detaliată, ceea ce este imposibil în misiunile științifice tradiționale, unde timpul este esențial.

De exemplu, el a completat cunoștințele noastre despre crabii de nucă de cocos prin observarea unor comportamente nesperate până acum pe mare, când se credea că se duc acolo doar pentru a se reproduce.

Dar dincolo de rezultate, această expediție a fost și o călătorie interioară. Durata, izolarea și mediul în schimbare – în care furtunile mută sute de metri cubi de nisip peste noapte, modificând fața motu (insuliță) – l-au lăsat cu un sentiment de vertij.

„Te simți atât de neînsemnat în mijlocul lagunei, noaptea, sub cerul înstelat”. El își amintește de o singurătate uneori violentă, simțită „ca un cuțit în stomac”, dar și de un puternic sentiment de apartenență la lumea vie. „Eram hipersensibil la mediul meu”, spune naturalistul, motivat de dorința de a contribui, în felul său, la conservarea acestuia.

Cu toate acestea, experimentul a fost întrerupt de insurecția din Noua Caledonie în mai 2024. Neputând să dea de cei dragi prin telefonul prin satelit, el a decis să părăsească atolul pentru a-i găsi. Dar s-a întors după o întrerupere de o lună și jumătate, pentru a-și finaliza misiunea.

De atunci, el a povestit aventura sa în cadrul unor conferințe, apărând o abordare sensibilă a cercetării, convins că „explorarea este utilă doar dacă este împărtășită”.

Vizita sa a declanșat o mișcare locală: o asociație dedicată protejării acestor ecosisteme fragile a fost înființată la 15 ianuarie. Aceasta numără deja 180 de membri din motusurile învecinate.

Publicul larg va putea în curând să descopere povestea sa la cinema. Un documentar, bazat pe aproape 300 de ore de filmări, coprodus de Galatée Films – care a produs „Microcosmos” – France Télévisions și Ushuaïa, este așteptat în toamnă.