Semnificațiile vizitei neobișnuite a ministrului de externe al Ungariei în România și ce ar trebui să facă guvernul de la București în relația cu Budapesta

Pe data de 18 februarie, anul curent, am asistat la un nou episod al relațiilor româno-ungare, odată cu vizita de lucru la București a lui Szijjártó Péter, ministrul de externe al Ungariei. Din declarațiile oficiale nu reiese clar contextul vizitei, dacă demnitarul ungar a sosit la București la invitația omologului român, a unui alt demnitar român cu care s-a văzut, sau din proprie inițiativă.

″Un nou guvern la București, noi speranțe în relațiile ungaro-române!″ – cu acest mesaj și-a prefațat vizita ministrul de externe ungar, pe propria pagină de socializare, exprimându-și speranța că noul context politic din România oferă o oportunitate de îmbunătățire, de relansare a relațiilor bilaterale.

Pe agenda vizitei, Szijjártó Péter a propus doar dosare legate de cooperarea economică, în energie, infrastructură și transport, subiecte accesibile în relațiile bilaterale.

• ″Noi maghiarii și românii suntem legați printr-o mie de conexiuni, și nu este dificil a se înțelege că succesul României și succesul Ungariei sunt strâns legate. Am declarat și noilor colegi români că îi rog să înțeleagă și să recunoască faptul că noi suntem interesați de succesul României, deoarece în chestiunile economice, comerciale, energetice și de transport suntem atât de strâns legați, încât nu putem să avem un alt interes decât dezvoltarea și succesul comun. Pentru Ungaria, România este a patra cea mai importantă piață de export, România este pe harta de investiții a numeroaselor companii ungare. În Ținutul Secuiesc și în Transilvania trăiește o parte însemnată a comunității noastre naționale și, de acea, legăturile între cele două state sunt de o importanță critică. Am rugat partenerii români să punem în față temele mai puțin politizate, pandemia a arătat că această situație este una ce ține și de economie și acele state pot să gestioneze consecințele globale economice ale pandemiei care sunt capabile să construiască cele mai bune cooperări cu parteneri lor″ – a declarat pentru televiziunea de stat ungară Szijjártó Péter (Aici interviul integral)

În politica sa externă, Ungaria a adoptat o strategie de separare a dosarelor, realizând o distincție între cele economice, comerciale, energie, investiții și infrastructură și cele ce țin în mod expres de politică, geopolitică sau politică regională, în majoritatea cazurilor acordând prioritate primului set de dosare în dauna celor din urmă.

Ungaria nu recunoaște că între cele două tipuri de dosare există o interdependență, deseori sacrifică principii democratice, împiedică realizarea de poziții comune în UE sau NATO în schimbul intereselor economice și comerciale.

Ungaria adoptă aceeași strategie în raport cu România, în încercarea sa de a debloca relațiile bilaterale, desigur, fără a sacrifica interesele comunității maghiare din Transilvania.

România nu respinge în mod expres oferta Ungariei, dar reamintește cadrul legal de drept internațional public în care este dispusă la dezvoltarea relațiilor bilaterale și nu trece sub tăcere nici aspectele sensibile legate de politica Ungariei privind maghiarii din România.

Astfel, ″ministrul Bogdan Aurescu a reiterat dorința părții române de a dezvolta și consolida relația cu Ungaria în toate domeniile de interes comun, în conformitate cu Tratatul politic din 1996 și Declarația privind cooperarea şi parteneriatul strategic româno-ungar pentru Europa secolului XXI din 2002″ – se arată în comunicatul MAE România de după întâlnirea bilaterală.

România tratează în mod unitar dosarele în relațiile cu Ungaria, în interdependența lor, a efectelor pe care le generează.

Dar dincolo de această abordare aparent diferită, relațiile bilaterale sunt sufocate de alte câteva poziții divergente, cum ar fi:

• Relația Ungariei cu Rusia. Ungaria sub regimul Orbán Viktor a dezvoltat o relație cu Rusia, diferită de interesele marilor puteri, cum ar fi SUA, Marea Britanie sau UE. Astfel, s-au formulat o serie de rezerve față de Ungaria în contextul relației cu Rusia. Există un lung șir de exemple în care Ungaria, urmărindu-și interesul economic, a adoptat decizii în avantajul Rusiei și în defavoarea partenerilor din UE și NATO.
  În schimb, România este un pol important în politica puterilor Occidentale în contracararea influenței Rusiei în Europa Centrală și de Est, în Balcani și în regiunea Mării Negre, iar politica Ungariei față de Rusia este în contrast cu poziția și interesele naționale și internaționale ale României.
• Relația Ungariei raportat la China. Același tipar și aceeași situație se prezintă și în relația Ungariei raportat la China, ca și cu Rusia.
• Conceptul de regim iliberal al lui Orbán Viktor și deficitul de democrație pe care îl înregistrează Ungaria pe plan intern și internațional fac Budapesta din ce în ce mai puțin frecventabilă de către statele cu democrații autentice. Orbán Viktor apare ca ″băiatul rău″ din regiune, o sursă generatoare de probleme, în comparație cu România care și-a consolidat poziția de pol de stabilitate în regiune, un partener de încredere al Occidentului. Desigur, ar merita o analiză și efectele politicii lui Orbán Viktor, realizările pe plan intern ale Ungariei sub regimul acestuia, fără a încerca să legitimăm într-un fel deficitul de democrație generat de doctrina iliberală. De asemenea, trebuie să menționăm că în epoca Dragnea, nici România nu a fost departe de a derapa total de la statul de drept. În acest context, România evită să legitimeze în vreun fel regimul de la Budapesta, deci nu are niciun interes să apară împreună pe plan internațional.
• Politica regională a Budapestei privind maghiarii din afara granițelor Ungariei. Astfel, Parlamentul Ungariei, sub regimul lui Orbán Viktor, a adoptat în 2011 documentul numit Strategia Națională, având scopul principal reunificarea într-o singură națiune a tuturor maghiarilor din Bazinul Carpatic. Această strategie reprezintă o politică ofensivă a Ungariei în demersul ei de a corecta efectele Tratatului de la Trianon, cu respectarea granițelor stabilite prin tratatele internaționale.

Strategia Națională a Ungariei depășește sub multe aspecte esențiale cadrul legal de drept internațional public, prin care se reglementează dreptul minorității naționale de pe teritoriul unui alt stat, de a avea legături cu statul înrudit (a se vedea în special Raport despre tratamentul preferențial al minorităților naționale de către statul înrudit adoptat de Comisia de la Veneția în cadrul celei de-a 48-a Reuniune Plenară (Veneția, 19-20 octombrie 2001), Strasbourg, 22 octombrie 2001.)

De altfel, pentru Ungaria, Strategia Națională are și un rol de a corecta și contracara politicile de asimilare a minorităților maghiare din statele vecine.

Reacția României la Strategia Națională a Ungariei a fost una eronată, sancționând pentru politica Budapestei maghiarii din România, prin restrângerea exercitării drepturilor lor minoritare. Prin această reacție, România a contribuit la accelerarea implementării Strategiei Naționale a Ungariei, a împins maghiarii din Transilvania în brațele Budapestei, a ajutat la coeziunea națională dintre maghiarii din România și cei din statul înrudit, la creșterea și consolidarea sentimentului de apartenență la o singură națiune maghiară. Practic, România și-a îndepărtat maghiarii din Transilvania.

Pentru analiștii interni și externi, una dintre problemele revizionismului asimetric al guvernului de la Budapesta, îl constituie exportul ″valorilor″ iliberale către comunitățile maghiare din afara Ungariei. Orbán Viktor îi transformă pe maghiarii din Bazinul Carpatic după chipul și asemănarea sa, influențând și schimbând mentalități, afectând relațiile interetnice din statele vecine.

Aceste efecte sunt percepute ca fiind posibile surse de instabilitate regională.

În accepțiunea Ungariei, oportunitatea îmbunătățirii relațiilor bilaterale româno-ungare este oferită de noul guvern și de participarea UDMR la guvernare. UDMR a reprezentat un factor decisiv în medierea și construirea unei bune relații bilaterale între România și Ungaria în procesul de integrare a celor două state în NATO și UE.

Între timp, capacitatea UDMR de a îndeplini rolul de pod între cele două state s-a deteriorat, având în vedere rezervele formulate ca urmare a relației dintre principalul partid de guvernare, FIDESZ, și formațiunea ce reprezintă maghiarii din România.

Mulți analiști nu mai cred în capacitatea formațiunii condusă de Kelemen Hunor de a fi mediator și reproșează UDMR că aproape a devenit o filială a partidului lui Orbán Viktor în România. Însă, tot acești analiști uită că UDMR a fost lăsată de izbeliște de puterea de la București după anul 2008, o pradă ușoară pentru FIDESZ, întrucât formațiunea lui Kelemen Hunor nu avea cum să reziste singură și fără instrumente ofensivei guvernului Ungariei în beneficiul maghiarilor din România. Fără o normalizare a relațiilor cu FIDESZ și guvernul Ungariei, UDMR risca să piardă susținerea politică a comunității maghiare din România.

Pe plan intern și extern, deficitul de imagine al Ungariei afectează în mod real orice demers legitim al comunității maghiare din Transilvania demersul ei de a sesiza nerespectarea drepturilor sale minoritare sau în a aduce garanții noi în exercitarea și respectarea acestora. Orice astfel de subiect este închis de partenerii interni și externi prin invocarea expresă sau tacită a statutului de nefrecventabil a regimului Orbán Viktor. Aceasta situație a pecetluit și soarta inițiativei cetățenești Minority Safe Pack.

Pentru România, noul guvern de la București și participarea UDMR la guvernare nu reprezintă în mod automat și un nou context favorabil îmbunătățirii relațiilor bilaterale cu Ungaria. Chiar dacă Bucureștiul reamintește în mod repetat Ungariei cadrul de drept internațional public în care ar trebui să se desfășoare relațiile bilaterale, Ungaria își continuă implementarea strategiei în privința maghiarilor din Transilvania.

Concluzii

După căderea blocului comunist, România și Ungaria, prin medierea Occidentului, au reușit să gestioneze relațiile bilaterale astfel încât să evite vreun conflict celui din zona fostei Iugoslavii. De asemenea, în relațiile bilaterale, cel mai important rezultat a fost integrarea acestor două state în NATO și UE. După acest moment și odată cu venirea la putere a lui Orbán Viktor, relațiile dintre România și Ungaria au rămas la nivelul dialogului miniștrilor de externe. Practic, din 2008 nu a mai avut loc nicio întâlnire oficială între șefii de stat sau prim-miniștrii celor două state.

Ungaria știe că prin deblocarea și dezvoltarea relațiilor bilaterale cu România pe domeniul economic, energetic și infrastructură contribuie în mod indirect și la bunăstarea maghiarilor din Transilvania, deci și la implementarea Strategiei Naționale de reunificare a națiunii maghiare din Bazinul Carpatic.

România trebuie să realizeze că, pe cale terestră, drumul ei către Occident trece prin Ungaria, stat vecin care a tras deja două autostrăzi până la granița cu România și până în anul 2024 finalizează și a treia autostradă la trecerea de frontieră de la Satu Mare. De această infrastructură beneficiază în primul rând Transilvania, care istoric este mai legată de Occident decât celelalte regiuni ale României.

Prioritatea zero a României ar trebui să fie realizarea ″unirii″ regiunilor istorice prin infrastructură de transport competitivă, de nivelul secolului XXI, obținând conectarea terestră a întregii Românii de Occident. Este și calea prin care România previne și diminuează diferențele de dezvoltare economică între regiunile sale istorice care în acest moment sunt în favoarea Transilvaniei. În caz contrar, vor crește curentele de disidență regională, nu pe criterii etnice, ci în special pe cele economice și istorice.

Strategia Națională a Ungariei privind maghiarii din Transilvania are efecte asupra întregii relaționării dintre regiunile istorice ale României, și nu numai asupra relațiilor interetnice.

România poate să contracareze revizionismul asimetric al Ungariei în Transilvania prin reconfigurarea totală a politicii sale privind minoritatea maghiară din România și relațiilor interetnice româno-maghiare.
Nu avem în vedere acordarea de noi categorii de drepturi, ci asigurarea aplicării efective și potrivit standardelor internaționale a drepturilor cuprinse în cadrul legal de România în perioada de preaderare la NATO și UE. România ar fi bine să privească maghiarii din România ca parte a națiunii sale civice, și nu ca o sursă de pericol la adresa securității naționale.

România trebuie să dezvolte politici publice prin care întărește capacitatea comunității maghiare din Transilvania de a avea mass-media, educație și cultură independentă de Ungaria. România nu a realizat că este într-o competiție cu Ungaria pentru ″sufletele maghiarilor″ din Transilvania.

În lipsa unei reconcilieri istorice autentice, fără o inventariere reală a diferendelor, este dificilă o relansare a relațiilor bilaterale între România și Ungaria. Participarea UDMR-lui în noul executiv de la București poate contribui la reechilibrarea relației dintre maghiarii din Transilvania și statul român, ca o formă de contrabalansare a efectelor negative ale politicii Budapestei din ultimii 10 în comunitatea maghiară din România, dar este insuficientă în demersul de a dezgheța relațiile bilaterale dintre cele două state.

Cel mai apropiat moment care ar putea genera un nou suflu în relațiile bilaterale dintre România și Ungaria, ar fi instalarea unui nou guvern la Budapesta, ca un posibil efect al alegerilor parlamentare din primăvara anului 2022.
Până atunci asistăm la un teatru cu zâmbetul pe buze, în gestionarea neîncrederii istorice.