G4Media.ro

Bitdefender: Securitatea cibernetică, una dintre cele mai mari provocări ale prezentului

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

3 comentarii

  1. (*)Dacă în materie de software totul este vulnerabil hackuibil manevrabil, atunci nu este complicat de loc, să tragem concluzia – nu doar cât se poate de firească și logică, cât mai ales corectă – de ceea ce urmează să devină Inteligența Artificială, pentru Omenire.

    „Am privit mai îndeaproape şi am văzut oamenii umblând ca nişte morţi. În aer era o tristeţe disperată, şi nici unul nu se întorcea spre dreapta ori spre stângă. Am văzut că ei erau mânaţi de o forţă nevăzută. Din când în când, o voce le vorbea din aer, şi ei ascultau de vocea aceea. Nu vorbeau unul cu altul. Am văzut că pe fiecare frunte era scris numărul 666 ― şi pe mâinile lor. Am văzut soldaţi pe cai, care conduceau oamenii ca şi când ar fi fost animale. Steagul american, zdrenţuit şi rupt, era părăsit pe jos. Nu era bucurie, nu erau râsete, nu era fericire. Am văzut moartea şi răul pretutindeni. Oamenii mergeau în şir unul în spatele celuilalt, în raionul unui magazin foarte mare. Ei mergeau în pas, ca nişte soldaţi descurajaţi şi erau îmbrăcaţi identic, într-un fel de îmbrăcăminte de prizonieri. Un gard mare înconjura magazinul, şi gardieni erau staţionaţi din loc în loc. Oriunde priveam, vedeam soldaţi în uniforme de bătălie. Am văzut aceşti oameni mânaţi ca nişte maimuţe zombi în magazin, unde ei puteau cumpăra numai strictul necesar. Când fiecare termina de cumpărat, era urcat într-un camion verde de armată. Camionul, bine păzit, era condus într-o altă arie. Aici, într-un fel de clinică, aceşti oameni erau examinaţi de boli contagioase ori de handicapuri (defecte) care îi deformau. Un număr mic au fost împinşi la o parte ca rebuturi. Curând, cei care au căzut la examen erau luaţi în altă încăpere. În camera aceea, un număr impresionant de întrerupătoare, butoane, şi aparate de măsurat erau aliniate pe marginea unui perete întreg. O uşă s-a deschis şi mai mulţi tehnicieni au intrat înăuntru. Unul din ei a început să cheme numele a celor din grupul respins. Fără nici o împotrivire, ei se ridicau când numele lor era chemat, şi mergeau întins, într-o cutie mare. Când erau înăuntru, un alt tehnician închidea uşa, şi trăgea un mâner din panoul de pe perete. Câteva minute mai târziu el a deschis uşa, a luat o mătură şi un făraş, şi a măturat ce a rămas din ei, de pe duşumea. Nimic nu mai rămăsese decât puţin praf din ceea ce a fost o cameră plină de oameni!
    Am văzut atunci oamenii care au trecut examenul medical, fiind puşi într-un camion şi duşi la un tren. Nici unul nu a vorbit, nici măcar nu au privit unul spre altul. Acolo într-o clădire, fiecărei persoane i se dădea un anumit serviciu. Toţi au mers la lucru fără nici cea mai mică discuţie. Am privit cum ei lucrau foarte din greu la lucrul dat lor, şi la sfârşitul zilei, erau duşi într-o clădire cu apartamente, cu un gard înalt în jurul ei. Fiecare s-a dezbrăcat şi sa băgat în pat. A doua zi, aveau o altă zi grea. Am auzit o voce puternică umplând aerul nopţii.
    Am văzut o Fiară uriaşă, care stătea pe un tron foarte mare. Toţi oamenii ascultau de Fiară. Am văzut cum din capul ei, creşteau nişte coarne spirituale. Ele au ajuns în fiecare loc de pe Pământ. Fiara şi-a luat singură multe poziţii de autoritate şi multe posturi, şi a devenit mare în putere. Fiara se îndesa singură în multe locuri şi înşela mulţi oameni. Cei bogaţi şi cei faimoşi erau înşelaţi tot la fel ca şi săracii şi cei fără drept la vot. Mici şi mari, aduceau omagiu Fiarei. Un aparat mare a fost adus într-un birou. Fiara şi-a pus marca pe el, şi vocea lui venea din el. De asemenea mai era un aparat fratele mare, care putea vedea în case şi birouri. Numai un sine, . aparat de acesta exista, şi aparţinea Fiarei. Partea aparatului care se afla în casele oamenilor era invizibilă ochiului liber, dar putea, şi raporta Fiarei fiecare mişcare pe care oamenii o făceau. Am privit cum Fiara şi-a întors tronul cu faţa spre mine. Pe fruntea lui era numărul 666. Cum eu priveam, am văzut un om într-alt birou care se înfuriase pe Fiară. El a cerut să vorbească cu Fiara. Striga cu toată puterea lui. Fiara a apărut, şi părea foarte curtenitoare, zicând: „vino, că îţi voi ajuta să-ţi rezolvi problemele. Fiara a luat pe omul înfuriat într-o cameră mare, şi i-a făcut semn să se întindă pe o masă mare. Camera şi masa îmi amintea de o cameră de urgenţe a unui spital. Omului i s-a făcut o anestezie, şi a fost transportat sub un aparat foarte mare. Fiara a ataşat tot felul de fire de capul omului şi a dat drumul la aparat. Pe capul maşinii erau scrise cuvintele: „această ştergătoare de minţi aparţine Fiarei, 666.”
    (Fragment din „Descoperire Divină despre Iad”)

    https://rev.data.blog/

  2. IBlocker Paranoid pt acasa!

  3. La toti li frica de trotinete. 😀