
Scrisoare deschisă a primarului Ploieştiului către preşedinţii PNL, PSD şi USR în contextul unui blocaj în Consiliul Local: În loc de dezbatere constructivă, avem refuz sistematic al dialogului. În loc de soluţii, avem alianţe din ce în ce mai sudate cu AUR pentru a opri orice proiect de dezvoltare
Primarul Ploieştiului, Mihai Poliţeanu, le-a scris preşedinţilor PNL, PSD şi USR, în contextul unui blocaj în Consiliul Local, cerându-le acestora să se implice în sprijinul ploieştenilor şi invitându-i în oraş pentru a vedea şi simţi problemele cu care cetăţenii se confruntă, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Potrivit textului scrisorii deschise adresate celor trei lideri naţionali ai PNL, PSD şi USR şi postată, luni, pe pagina de Facebook a lui Poliţeanu, primarul atrage atenţia asupra faptului că Ploieştiul „a rămas în urmă” din cauza „incompetenţei şi relei-voinţe a fostelor administraţii, care fie nu au accesat fonduri nerambursabile fie le-au pierdut”.
„Rezultatul? Una dintre cele mai scăzute rate de atragere a fondurilor europene din România (aproape nimic în ultimii 15 ani). Astăzi, în loc să recuperăm decalajul, la Ploieşti PSD, PNL şi USR aleg să blocheze orice proiect care poate îmbunătăţi lucrurile. În loc de dezbatere constructivă, avem refuz sistematic al dialogului. În loc de soluţii, avem alianţe din ce în ce mai sudate cu AUR pentru a opri orice proiect de dezvoltare. Această atitudine nu loveşte în primar aşa cum cred şi speră colegii dumneavoastră locali, ci în ploieştenii care plătesc pretul stagnării”, le-a transmis edilul preşedinţilor PNL, PSD şi USR.
Acesta dă exemplul şedinţei de săptămâna trecută a CL Ploieşti, când proiectul care vizează modernizarea lizierei din zona Universităţii Petrol-Gaze Ploieşti a fost picat la vot, iar un altul privind achiziţia de tramvaie noi nu a fost votat pentru a fi introdus pe ordinea de zi.
„Un exemplu recent şi grăitor: săptămâna trecută, PSD, PNL şi USR, alături de AUR, au blocat proiecte esenţiale pentru Ploieşti, inclusiv realizarea primului parc modern de după 1989 (o lizieră aflată la intrarea în Ploieşti dinspre Bucureşti, în dreptul Universităţii de Petrol şi Gaze) şi achiziţia a 20 de tramvaie noi, finanţate printr-un mix avantajos de fonduri nerambursabile direct de la Comisia Europeană (9 milioane de euro de la Agenţia Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură şi Mediu, unde sunt disponibili 146 de milioane de euro pentru ţara noastră şi din care România nu a fost în stare să acceseze nici măcar 1 euro până acum!) şi de la Banca Europeană de Investiţii – împrumut cu dobândă sub piaţă”, arată sursa citată.
În urma acestei şedinţe, primarul a iniţiat o petiţie – „Ploieştiul merită tramvaie noi, parc modern, proiecte pentru oraş – ACUM”, care a fost semnată de peste 6.000 de ploieşteni în 24 de ore.
„Refuzul de a vota aceste proiecte a generat însă o mobilizare civică fără precedent în Ploieşti: o petiţie prin care ploieştenii cer adoptarea proiectelor a strâns peste 6.000 de semnături în doar 24 de ore. Reacţiile venite din partea consilierilor arată însă că nici acest lucru nu contează pentru ei – ce dacă oamenii îşi doresc dacă ei îi pot ignora? Acest episod arată limpede că blocajul nu este o simplă dispută politică, ci o sfidare directă a voinţei cetăţenilor şi o frână pusă dezvoltării oraşului”, spune Mihai Poliţeanu.
Acesta le cere preşedinţilor PNL, PSD şi USR să se implice „cu bună-credinţă, analiză lucidă şi decizii curajoase” şi îi invită la Ploieşti pentru a vedea şi simţi problemele cu care cetăţenii se confruntă.
„Nu vă cer să îmi oferiţi un cec în alb. Vă cer implicare cu bună-credinţă, analiză lucidă şi decizii curajoase. În condiţiile economice actuale, fiecare proiect de investiţii este vital. Administraţia locală a redus deja major cheltuielile cu funcţionarea la începutul anului, tocmai pentru a crea spaţiu bugetar pentru dezvoltare. De asemenea, Ploieştiul are un grad de îndatorare de 6%, ceea ce reprezintă o oportunitate fantastică pentru investiţii. Ploieştiul are nevoie de decizie, nu de blocaj. Are nevoie de lideri politici care să îşi asume responsabilitatea şi să îşi îndrume colegii locali spre colaborare, nu spre sabotaj. Iar dumneavoastră, în calitate de lideri politici naţionali, aveţi o responsabilitate directă faţă de toţi românii, inclusiv faţă de ploieşteni. De aceea, vă invit oficial la Ploieşti! Vreau să vă prezint direct oraşul, proiectele aflate în derulare, problemele cu care ne confruntăm şi planurile de dezvoltare. Vreau să discutăm faţă în faţă. Vreau să simţiţi cum Ploieştiul se sufocă sub poluare şi Garda de Mediu şi Agenţia pentru Protecţia Mediului sunt surde şi oarbe. Dacă oraşele dumneavoastră pot fi modele, atunci hai să facem şi din Ploieşti un exemplu de redresare şi dezvoltare în avantajul oamenilor. Ploieştiul nu mai are timp de pierdut: se dezvoltă sau moare. Alegerea vă aparţine: veţi fi parte din soluţie sau veţi rămâne parte din problemă”, a mai scris primarul Ploieştiului în scrisoarea deschisă.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.