
Alina Gorghiu (PNL): Victimele violenţei domestice nu vor mai plăti taxe de timbru la divorţ şi partaj / Proiect de lege, depus în Parlament
Deputatul PNL Alina Gorghiu, preşedinta Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului în domeniul legislaţiei privind prevenirea, combaterea şi sancţionarea violenţei domestice- “România fără violenţă domestică” anunţă vineri că a iniţiat un proiect de lege prin care victimele violenţei domestice sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru pentru cererile de divorţ şi partaj, transmite News.ro.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
”Măsura a primit toate avizele favorabile, inclusiv de la Consiliul Legislativ şi Consiliul Economic şi Social (CES), a obţinut raport favorabil din partea Comisiei parlamentare pentru combaterea violenţei domestice şi urmează să intre la vot în plenul Senatului. Prin această modificare legislativă, eliminăm o barieră financiară importantă pentru victimele violenţei în familie, care doresc să se desprindă de agresor şi să îşi reconstruiască viaţa în siguranţă”, spune Alina Gorghiu într-un comunicat.
Potrivit deputatului PNL, majoritatea victimelor rămân captive într-o relaţie abuzivă din dependenţă materială faţă de agresor.
”Scutirea de taxe pentru divorţ şi partaj este o măsură concretă şi necesară, care oferă o şansă reală de independenţă şi protecţie celor aflaţi în situaţii vulnerabile”, subliniază Gorghiu.
Proiectul completează articolul 29 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, prin includerea unei trimiteri la definiţia victimelor prevăzută de Legea nr. 211/2004 privind protecţia victimelor infracţiunilor.
”Prin această lege, statul îşi asumă rolul de a sprijini activ victimele, nu doar prin ordine de protecţie, ci şi prin măsuri care le redau controlul asupra propriei vieţi. Această modificare are un impact bugetar minim, dar un efect major pentru siguranţa şi demnitatea victimelor violenţei domestice. Este o dovadă că legislaţia poate deveni un instrument real de sprijin, nu doar de constatare a problemelor”, subliniază Alina Gorghiu.
Ea mai afirmă că fiecare instituţie implicată- de la poliţie şi instanţe, până la serviciile sociale- trebuie să contribuie la acelaşi obiectiv: protecţia reală a victimelor şi accesul lor liber la justiţie.
”România face, prin acest proiect, un pas important către un sistem de justiţie empatic, echitabil şi solidar cu victimele violenţei”, mai spune Alina Gorghiu.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.