G4Media.ro

„Șaorma cu frișcă”, oferta Radio România în 2021, un post cu o…

„Șaorma cu frișcă”, oferta Radio România în 2021, un post cu o audiență în scădere, îmbătrânită și un nivel modest de educație – interviu cu fostul director interimar, Liviu Popescu

Numit director general interimar al Radio România, Liviu Popescu a încheiat recent o perioadă de cinci luni și jumătate în fruntea radioului public. El a vorbit într-un interviu exclusiv pentru G4Media.ro despre concluziile pe care le-a tras din această perioadă.

Liviu Popescu: Prima mea concluzie este că la Radio România în anul 2021 mult prea multe lucruri sunt vechi și nealiniate la standardele industriei de media, nu doar din România, în general.

Una dintre surprizele majore a fost să constat că sunt multe emisiuni care nu funcționează pe bază de desfășurător sau există doar în Word și nu mai există într-o arhivă oficială, în consecință dacă vrei să știi ce s-a difuzat într-o anumită emisiune în urmă cu opt luni, însemnând că de șapte luni martorul audio nu mai există, succes, altceva nu pot spune.

O altă surpriză a fost că emisiunile încep când trebuie, dar de terminat se termină când vor ele sau când vrea producătorul sau când poate prezentatorul. Ele n-au niște dimensiuni fixe și în general un spațiu de timp fix e o noțiune exotică. Am rămas cu obiceiul când lucram în editorial să mă uit la ceas în momentul în care se termină o emisiune. Și mă tot uitam de exemplu la momentul în care se termină radiojurnalul, care în principiu ar trebui să aibă 20 de minute, care avea ba 16, ba 17, ba 19 și 23 de secunde. Asta a fost una dintre surprizele majore și neplăcute.

Din punct de vedere editorial, am auzit multe grozăvii. La un moment dat, într-un material difuzat de unul dintre posturile teritoriale despre industria jerbelor mortuare, estimată de autorul materialului la câteva sute de milioane de euro, n-am știut că e un domeniu atât de bănos. Apoi comunicate de presă care sunt difuzate ad-literam, din care lipsește doar fraza din anii ’90 “Într-un comunicat primit pe fax la redacție entitatea cutare precizează”.

Reporter: Astea sunt lucruri care sar în ochi, dar ce puteți spune despre mentalitatea pe care ați găsit-o acolo?

Liviu Popescu: Mentalitatea este una de apă sfințită, adică nici nu ajută, nici nu încurcă. Facem niște emisiuni pentru că trebuie să le facem, sunt acolo în grilă și suntem cumva responsabili de ele, dar să ne ferim să fim activi, să punem niște întrebări care ar putea să deranjeze.

În consecință, Radio România produce o groază de conținut în fiecare zi, sute de ore de conținut editorial, dar foarte, foarte, foarte rar, aproape spre deloc, reușește să producă știri. Radio România din păcate este un “follower” și nu setează aproape niciodată agenda. Și asta la o instituție care are aproape 1.800 de angajați și un buget anual de 80 de milioane de euro. Ceea ce produce nu are un impact astfel încât Radio România să fie citat de către alții.

Te-ai aștepta ca dintre sutele de jurnaliști ai Radio România măcar unul să fie capabil să producă o știre într-o zi care să fie de referință pentru restul mass-media.

Reporter: Ce puteți spune de structura pe care ați întâlnit-o acolo?

Liviu Popescu: Structura este una destul de bizară, care a evoluat în timp într-o direcție greșită din punctul meu de vedere. Sunt 16 posturi, nouă teritoriale, restul centrale, care funcționează ca 16 posturi distincte, inclusiv cu propriul personal tehnic, care nu e interșanjabil, chiar dacă în sediul central din București sunt mai multe posturi și te-ai aștepta ca suportul tehnic să fie pentru toată lumea.

În consecință, din punct de vedere administrativ, financiar este dificil spre imposibil să generezi niște economii de scară, iar din punct de vedere editorial nu există o coordonare de facto pentru o structură care, repet, are în componență sute de jurnaliști și care contribuie zilnic într-o producție care ar trebui să aibă un numitor comun.

De cele mai multe ori propunerile editoriale vin de jos în sus și nu am sesizat o coordonare coerentă a unei zile așa cum majoritatea companiilor media de această talie lucrează cu editorul zilei, o persoană care gestionează o zi întreagă din punct de vedere editorial și care dă o anumită coerență – abordează subiecte principale, generează niște subiecte proprii și răspunde la ceea ce se întâmplă neprevăzut în ziua respectivă.

Până la urmă lucrurile se încheagă, dar de o manieră așa cum spuneam anterior care să nu deranjeze, să nu genereze vreo discuție, să nu fie interpretabil, ș.a.m.d.

Reporter: Care este structura audienței Radio România?

Liviu Popescu: Aici Radio România are aceeași problemă ca alte posturi publice de radio din Europa: are o audiență care îmbătrânește mai rapid decât îmbătrânește din punct de vedere statistic populația generală a României.

Potrivit datelor agregate pentru cele 16 posturi, ascultătorul tipic al Radio România are mai degrabă studii elementare sau medii în cel mai bun caz, e trecut de 60 de ani, este inactiv și locuiește mai degrabă în mediul rural. Publicul între 30 – 40 de ani are niște procente practic insesizabile și în general publicul activ și agenda lui nu prea sunt prezentate în agenda editorială.

Reporter: O bună parte a programelor difuzate sunt muzicale. Ce fel de muzică poate fi ascultată pe undele Radio România?

Liviu Popescu: Circa 60% din ceea ce difuzează Radio România, din nou cifre agregate, este muzică și am constatat că de cele mai multe ori această muzică este difuzată pe baza gusturilor unei singure persoane, care este play-list manager. Am descoperit de altfel că nu toate posturile aveau un play-list manager, iar acolo unde exista nu avea aceste atribuții în fișa de post, deci era un fel de voluntariat.

Felul în care era difuzată muzica era la latitudinea fiecăruia, ceea ce ridică o problemă de continuitate a activității: din punct de vedere managerial dacă, Doamne ferește, se întâmplă ceva cu acea persoană, postul respectiv de-a doua zi are o altă linie muzicală și va respecta gusturile unei alte persoane.

În România, două stații care nu sunt neapărat concurenți direcți ai Radio România – Kiss FM și Radio ZU – investesc peste un milion de euro anual în cercetări de piață în ce privește muzica, ca să înțeleagă gusturile.

Cu excepția canalelor specializate, de pildă Radio România Muzical, celelalte posturi nu par să-și fi pus problema ce muzică preferă publicul lor sau care este publicul țintă, în principal sau în secundar, în consecință ce muzică ar trebui să difuzeze ca să atragă acel tip de public.

O bună parte dintre producătorii de emisiuni muzicale cu care am interacționat nici măcar nu știu ce fel de public au. Asumpția este un foarte bună, din sondajele interne pe care le-am făcut, din punctul de vedere al stratificării socio-demografice, dar realitatea din cercetările de audiență e cu totul alta, dar nimeni nu pare să sesizeze acest lucru și să facă ceva în acest sens.

Aici intră și felul în care e difuzată muzica românească, o categorie în sine pe care Radio România o difuzează, indiferent de cât de veche e piesa respectivă, ea intră pentru că e muzică românească și pentru că e și o obligație de difuzare, e un anumit procent, dar în cadrul acelui procent, iarăși, umplem fără niciun fel de strategie.

Dau un exemplu care chiar m-a șocat, cred că în prima lună: am auzit o succesiune – Adele cu “Someone like you”, urmată de o intervenție, urmată de Ilie Micolov, “Dragoste la prima vedere”, urmată de o altă intervenție, iar a treia era ceva rap hardcore și am pus această întrebare simplă: cine ascultă, din muzica din telefon sau din muzica de acasă, această succesiune? Adică cineva după ce a o ascultă pe Adele zice “Ah, ce l-aș asculta pe Ilie Micolov” și printre explicațiile pe care le-am auzit – că am auzit destule – că difuzarea lui Ilie Micolov și “Dragoste la prima vedere” înseamnă misiune publică.

Asta e una dintre problemele fundamentale acolo, acest ansamblu de muzică – programe editoriale este ceea ce eu am denumit în mod generic “șaorma cu frișcă”: propunem tot ce avem în frigider într-o șaorma, și frișcă, și maioneză, și zacuscă și niște salam în ideea că fiecare va găsi ceva care să-i placă.

Iar aici intrăm în altă problemă pe care Radio România va trebui să o abordeze mai devreme sau mai târziu: felul în care publicul consumă media în 2021. Majoritatea publicului activ consumă media “on demand – la cerere”, adică vreau un anumit lucru și-l vreau acum. În Radio România sunt canale unde trebuie să aștepți dacă vrei ceva anume, uneori trebuie să aștepți chiar câteva zile. Genul ăsta de programare nu prea mai funcționează nicăieri în lume: avem și povești pentru copii, și muzică populară, și rock underground.

Reporter: Ce ne puteți spune de limba română folosită la Radio România?

Liviu Popescu: Conform legii, Radio România ar trebui să fie unul dintre păzitorii limbii române și toată lumea e fericită cu acest statut până când începi să asculți mai îndeaproape diferite materiale și constați – iar eu am făcut o obsesie pe tema asta – folosirea complet aiurea a reflexivului.

Bănuiesc că folosirea reflexivului a venit în limba română pe filieră rusească, pentru că m-am uitat pe niște texte interbelice și pe atunci nimeni nu folosea reflexivul decât atunci când era corect folosit și constituie o manieră foarte bună de a ascunde subiectul. “Se dorește” ceva. Când întrebi cine e subiectul – și asta e și o problemă editorială, în comunicarea pe care o încerci prin radio trebuie să spui cine e actantul: Cine face ce? De multe ori actantul ăsta se pierdea în ceața reflexivului că nu știam cine se întâmplă și cine se dorește. Este din păcate o limbă română destul de săracă.

Reporter: S-a păstrat limba de lemn din anii ’90?

Liviu Popescu: S-a păstrat într-o bună măsură din același motiv, de multe ori ascunde eventuale asperități, mai ales când sunt citite comunicate ad-literam, mai ales la știri, doar antetul lipsește și celebra frază din acei ani: “Într-un comunicat primit prin fax la redacție SE precizează”. În continuare curge comunicatul cu tot felul de blestemății.

La un moment dat am auzit un comunicat de la Institutul Național de Statistică care spunea că în luna iulie producția industrială pe serii brute a evoluat cu 0,6% în plus față de luna anterioară și cu 1,8% față de luna corespunzătoare a anului trecut și cu serii agregate a evoluat cu nu știu ce procent, era un comunicat care așa cum a venit de la INS așa a fost citit, în speranța că poate cineva îl înțelege.

I-am întrebat chiar pe cei care au difuzat comunicatul ce sunt “seriile brute versus seriile agregate” și, surpriză, n-a știut nimeni. Și apropo de limba de lemn, Radio România difuzează în continuare presiunea atmosferică la fiecare oră de jurnal și am constatat că foarte puțini dintre cei care citeau această presiune atmosferică știau care e valoarea de referință. Plus că presiunea atmosferică de la București este irelevantă pentru cei de la Oradea.

Reporter: Din punct de vedere al imparțialității politice ce se poate remarca la Radio România?

Liviu Popescu: Am remarcat ceva bun pe care-mi place să-l subliniez: dacă-i lași în pace pe cei de la știri, oamenii știu să țină direcția foarte bine, păstrează echilibru, chiar dacă poate să-ți displacă forma pe care o auzi, dar pe fond nu au existat derapaje în materia echilibrului în aceste cinci luni și jumătate pe care să le pot reproșa. Au existat niște mici incidente, dar neintenționate, pur și simplu din lipsă de talent la relatare.

Aceasta este partea bună a inerției pe care această organizație o are, aceea că nu derapează din punct de vedere profesional, iar derapajele apar numai atunci când apar diferite presiuni. Dar în egală măsură, această linie de mijloc nu reflectă întotdeauna realitatea, în sensul că sunt multe momente în care lipsesc întrebările importante.

Există această credință că dacă pui o întrebare mai dificilă unui interlocutor, unui om politic, aceasta poate să genereze fel de fel de efecte. Teoria mea este că nu întrebarea este cea mai importantă, ci tonul și felul în care ești perceput, pentru că dacă ești implicat întrebarea va căpăta niște răspunsuri greșite. Dar dacă întrebi cu bună credință într-un spirit jurnalistic normal, acele întrebări sunt chiar necesare și ajută oamenii să înțeleagă lucrurile mai bine.

Reporter: Ce se poate face pentru a opri sau măcar a încetini declinul Radio România?

Liviu Popescu: Ar trebui mai întâi să vedem tabloul general și acesta este că majoritatea radiourilor publice din Europa sunt în declin, de credibilitate, de audiență, de know-how, de felul în care-și ating diverse paliere de audiență, iar Radio România se înscrie în acest grup.

În cel mai bun caz viteza acestui declin poate fi încetinită. Radio România are o problemă de relevanță. Unul dintre indicatorii statistici aparent bun este timpul total de ascultare: câte ore pe zi ascultă un ascultător un anumit post, iar acest timp poate ajunge până la opt ore, ceea ce aparent este o cifră bună. Dar dacă ne gândim cine poate asculta în mod activ un radio timp de opt ore în fiecare zi, îți dai seama că de fapt e vorba de un difuzor care bâzâie într-un colț al bucătăriei sau într-o mașină.

Realitatea, apropo de practicile industriei, este că cu cât ai un ciclu mai mic de ascultare, uneori chiar numai de o oră, ești mai relevant și cu atât ai șansa să atingi mai multă audiență, pentru că la fiecare oră această audiență se schimbă și ajungi la milioane de oameni.

La opt ore pe zi devine o problemă de relevanță și de impact. Obișnuiam să fac o glumă și mă mir că nu a depășit zidurile instituției: dacă prin absurd ne-ar fi dat prin cap să începem o campanie privind demiterea președintelui Iohannis, ar fi trecut două săptămâni până s-ar fi prins cineva ce facem.

Cred că declinul la Radio România poate fi încetinit pentru că, privind și partea luminoasă, în ansamblul media din România, radioul public are o credibilitate datorată acelei inerții, care este foarte greu de zgâlțâit. Această credibilitate poate fi pusă în slujba relevanței, pentru că nu întotdeauna se face legătura între una și alta.

Am avut acel incident cu articolul modificat despre premierul desemnat Nicolae Ciucă. Am dat un comunicat în care am recunoscut asta, am pus înapoi forma completă și au fost niște voci care mi-au reproșat: Chiar recunoaștem că am greșit? Da, în industria asta credibilitatea se construiește foarte greu și se pierde în 48 de ore, câteodată chiar mai puțin.

Și da, când greșești trebuie să recunoști, pentru că în subsidiar mesajul este: de data asta am sfeclit-o, dar toate celelalte lucruri pe care le-am spus rămân așa, pentru că sunt adevărate. Și acest lucru întărește credibilitatea și relevanța, să recunoști, onest, când ai greșit, într-o industrie unde greșeala te pândește la orice pas, în condițiile în care în ultimii ani devine din ce în ce mai greu să discerni care este adevărul și este ușor de făcut o greșeală.

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter

24 comentarii

  1. Cati angajati? 1.800? Cred ca e o greseala. Poate 180.

  2. Dnul Popescu s-a plimbat degeaba, adică, nu degeaba, a primit salariu, atâtea luni de zile. Practic, ne-a spus ceea ce putea să ne spună într-o săptămână ascultând și citind știrile de pe siteurile lor.

    • Dacă e să se facă economii, eliberând fonduri pentru primari, şi să se transmită doar ce vrea clientul, Radio România Cultural şi Radio România Muzical riscă să fie desfiinţate, cum a păţit-o pe vecie şi TVR Cultural, ţara fiind şi azi în curs de educare.

  3. Fain articol!

  4. Romanilor le plac „lucrurile vechi”, precum PSD si PNL, dar si legislatia tarii. Va place stagnarea, asta va doriti.

    • Daaaa, cel mai bine e să muncim ca-n comunism dar sa trăim ca-n capitalism ! 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

  5. Îmi aduc aminte, eram în liceu, aveam ore dimineața și de multe ori rămâneam îmbrăcat pe hol ca să-l ascult pe Paul Grigoriu la marinal.
    Mai devreme, pe vremea lui Ceaușescu, era o oră de dedicații muzicale apoi 2-3 ore de răspundem ascultătorilor, între care și o rubrică de limba română (Alexandru Graur). Apoi seara, pe la 7, era povestea pentru copii, pe care o ascult și acum, la 50+ de ani. Apoi emisiune de analiză politică internațională. Acum seara e sport și muzică. Sport la greu, muzică la greu. Componenta educațională lipsește complet. Sunt tot felul de trepăduși care invită tot felul de oameni mari (politicieni, artiști, actori, profesori) și nu știu cum să facă să-i mai pupe în dos.
    Ascult și postul național german de radio și acolo e fix invers: numai și numai analize: politice, artistice, culturale, foarte puțină muzică. Adică, la un moment dat, noaptea târziu, au despicat firul în patru pe tema muzicii hip-hop, dar ca la carte, cu informații, istorie, argumente pro și contra, invitați artiști de gen dar și muzicieni clasici, comparații etc.

  6. Poate și în scădere, poate că pe ici pe colo și îmbătrânit (postul de radio)..

    Dar poate și inexistentă.
    Audiența, că despre ea este vorba.
    Ideea e că pe de o parte informația s-a înmulțit; dar și media /toate.

    Și s-a înmulțit atât informația în sine cât și „forma de înmulțire” (cumva de genul ‘cu exponent la exponent’ adică ceva mai mult decât doar exponențial).

    Prin urmare, pe de o parte există deja o piață supra-saturată – strict vorbind în materie de informație/media, pe de altă parte însă, este factorul cerere-ofertă.

    Care la acest tip de posturi de radio „cu tradiție” poate să coste enorm, emițătorul, sau cum să-l numim, tocmai pentru că rămâne neadaptat cererii – lumea fiind (a intrat în această stare din 9/11) fiind într-o schimbare accelerată.. și nu doar accelerată ci și dramatică – postul nu mai poate satisface „nevoia” din interiorul celor ce ascultă, dat fiind că de regulă, pe astfel de posturi se cam păstrează „un șablon” al difuzării informației. (N-ai să vezi/auzi de pildă informații de genul celor „tari” fe pe Internet – cum ar fi site-uri cu conținut extrem, etc).

    Pe scurt – nevoia interioară a audienței nu mai poate fi satisfăcută în mod real, obiectiv de postul cu tentă clasică tocmai pentru că asta era valabil în vremea „de pace”; or omenirea a intrat într-un soi de război cu ea însăși și nu numai..

  7. pe mine m-a socat bugetul anual de la radio… 80 de milioane??? de euro??? liviu popescu e un tip foarte ok, il cunosc personal, desi nu l-am mai intalnit de ani de zile, stiu ca nu bate campii si are cele mai bune intentii.

  8. Radio Romania A ctualitati si Radio Romania Cultural s-au deprofesionalizat si lichelizat aparatului de propaganda infractional din varful statului dar mai scapa si lucruri bune printre randuri.

  9. Am o singura curiozitate: ar mai fi spus aceleasi lucruri daca azi era inca in functie?

  10. Da’ mai are ascultători???🤣🤣🤣
    Celor de la țară după o zi in soare nu cred că le mai arde de ăștia! S-au emancipat și ei cu feisbuci și cu „Adela” și „Vulpița” !
    Aaa,am și eu coleg care asculta la serviciu RRA ,după ce îl schimb,mut și postul pe Europa FM !
    Deh ! Deși sunt trecut de 45 de ani, nu sunt atât de nostalgic după vremurile când erau doar ăștia și ridicau osanale conducătorilor multiubiți !
    Din partea nici o pagubă sa-i și închidă ! Poate că aș mai rămânea cu ceva mărunțiș în buzunar!

    • Aoleu, EuropaFM ai zis? E ceva horror! Atata propaganda progresista/userista nu mai vezi nicaieri, poate doar la DigiFM la Mandruta. RRA chiar daca e mai imbatranit ramane totusi obiectiv. Recomand Guerrilla!

    • Vezi că dai din casă….!
      Toată ziua asculți ieuropa fm,…..!

  11. Radio România are emisiuni de calitate, ton echilibrat, nu e o mizerie de radio comercial gen zu. Și nu va fi așa ceva, fiind un radio public nu va difuza numai 10 piese pe zi, în rotație de te face sa vomiți.
    Ascultați numai 2 emisiuni. Muzica și Radio sâmbătă seara și Psihologul muzical vineri noaptea. Cultura muzicala cat zece radiouri comerciale la un loc.

    • Perfect de acord! Nu Radio România este problema ci incultura românilor care a ajuns la un nivel alarmant. Nouă ne place scandalul și emisiunile de can-can, lucru dovedit de audiențele unor emisiuni care sfidează bunul simț și promovează incultura și prostia.

  12. De ce nu mentionati si situatia formatiilor muzicale din cadrul radioului, care desi aduc cinste institutiei din punctul de vedere al performantei , atat national cat si international, au personalul mult subdimensionat, cele mai mici salarii din tara si sunt lasate usor usor sa se dizolve, fara investitii, fara angajati, fara salarii?

  13. Radioul nu mai e ceea ce a fost. E singurul mod de a face educație civica, culturala. Teatrul radiofonic la miezul nopții, muzica de calitate îndoielnica, știrile, astea mai salvează ceva, din ceea ce a fost. Mai nou fac reclama a3, e o rușine! Incet, încet devin oficina voiculescu! Numirile politice au distrus un mijloc de informare credibill de după 1990. Culmea prostiei, de Sf. Andrei ei transmiteau un interviu cu nu știu ce vrăjitoare… cum vindeca boli, dar nu si prostia. Oare atât au decăzut???

  14. 99% dintre cei care comentează aici nu au auzit niciodată RRC și RRM. Sunt singurele posturi care promovează cultura. Au interviuri de mare actualitate cu: scriitori, actori/regizori de teatru și film, artiști vizuali, muzicieni, oameni de știință etc. Au emisiuni dedicate: literaturii și poeziei, artelor vizuale, cercetării științifice, muzicii contemporane, dansului etc.
    Asculți RRC și RRM și ai habar cine au fost: Puccini, Verdi, Gluck, Enescu, Mascagnani, Satie, Miles Davis, Pat Martino, Bob Dilan, Steely Dan, Velvet Underground, Howlin Wolf, Jefferson Airplane etc.
    Nu poți să-i mulțumești pe toți. Verificați acel sondaj de consum cultural care se face anual și veți înțelege de ce doar o mica proporție asculta RRC și RRM.
    Aceste posturi au un public fidel, dedicat care știu exact ce cauta. Ar fi o pierdere foarte mare dacă ar dispărea astfel de posturi sau dacă conținutul lor ar fi înlocuit cu chestiuni de ordin comercial. Într-o tara normala ar trebui sa existe alternative pentru toată lumea nu uniformizare prin promovarea consumismului.
    Orice om cu scaun la cap știe ca nu audienta este cea care asigura calitatea. Ba dimpotrivă.
    Vă doresc muta înțelepciune

  15. Bugetul este 80 de milioane dar mai bine de jumatate sunt pentru SNR – adica pentru relee … IMPORTANT DE MENTIONAT ZIC EU !
    Pe de alta parte, salariile oamenilor care produc continut sunt de toata jena (in general 1700 – 2300 lei net) , doar cativa ”mai rasariti in fata sefilor” au salarii la nivel acceptabil dar nu extraordinar. Sunt multi angajati ? Probabil ca da, la nivel TESA sau angajati de Noul Serif si sa nu uitam si de orchestrele radio care sunt incluse in aceeasi oala. Dar realitatea este alta fiindca este mare lipsa de personal in zona de emisie, colectare si realizare de informatii … din mai multe motive cum ar fi salarizarea, lipsa de predictibilitate in ceea ce priveste planul de cariera, etc …
    La fiecare schimbare de mandat se aplica o alta strategie care nu are absolut nicio legatura cu directia reala a pietei media actuale. Mai ales ca fiecare nou Presedinte este numit pe criterii politice si in general nu are nici cea mai vaga idee la ce se inhama. In plus nu mai comparati audientele SRR cu posturile private fiindca este imposibil sa intri in competitie cu o societate comerciala care ofera premii foarte mari ascultatorilor, isi modeleaza continutul pe ”hahaiala” cand doreste, nu are obligatia de a difuza emisiuni politice, pentru minoritati, pentru armata, de cultura, etc … Asadar este irelevanta aceasta perspectiva a comparatiilor intre statiile de radio sau TV de stat si cele private. Amin !

  16. Liviu Popescu, 1 noiembrie 2021 : „Azi Radio Romania implineste 93 de ani. Merita mai multa consideratie intr-o astfel de zi. Noroc cu cei peste 1.800 de angajati ai sai, in fata carora ma inclin. Sunt multe firme private care investesc milioane anual si nu obtin un asemenea atasament.”
    Apreciem „consecvența”. 😜