Home » Articole » Salariile funcţionarilor şi diplomaţilor din Rusia au fost majorate cu 7,6%, în pofida problemelor economice

Salariile funcţionarilor şi diplomaţilor din Rusia au fost majorate cu 7,6%, în pofida problemelor economice

24 sept. 2025
Salariile funcţionarilor şi diplomaţilor din Rusia au fost majorate cu 7,6%, în pofida problemelor economice
Sursa foto: Twitter / Минобороны России (@mod_russia)
Ascultă articolul

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat miercuri un decrete prin care salariile funcţionarilor publici şi diplomaţilor au fost majorate cu 7,6% în pofida problemelor economice cu care se confruntă ţara ca urmare a războiului din Ucraina şi a sancţiunilor impuse de ţările occidentale, informează agenția de știri EFE, citată de Agerpres.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

Documentul a fost publicat pe portalul de informaţii juridice al statului rus.

Decretul prevede creşterea salariului lunar al angajaţilor publici „corespunzător cu funcţiile ocupate şi cuantumul salariilor”, iar cel al angajaţilor Ministerului de Externe, ambasadelor şi consulatelor „în funcţie de rangul lor diplomatic”.

Măsura a fost anunţată la câteva ore după ce Ministerul Finanţelor a prezentat guvernului un proiect de buget pentru 2026 bazat pe o creştere generală a TVA-ului de la 20% la 22% şi o prioritizare a cheltuielile militare.

Obiectivul creşterii TVA-ului vizează în principal stimularea proiectele naţionale precum cele legate de industria dronelor, robotică şi automatizarea industrială, care pot servi şi unui scop militar.

Cheltuielile militare considerabile coroborate cu daunele provocate de armata ucraineană infrastructurii petroliere şi sancţiunile impuse de Occident au paralizat economia rusă, împingând-o în pragul recesiunii. Economia rusă a crescut cu doar 1% în primele şapte luni ale anului, în scădere de la 4,2% în 2024.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și

Top Articole