
Restricţii de circulaţie pe Autostrada Soarelui, marţi, în zona Feteşti, pe sensul Constanța-București / Tariful de trecere a podului peste Dunăre nu poate fi plătit în numerar
Circulaţia vehiculelor pe Autostrada Soarelui (A2) va fi restricţionată, marţi, între orele 8:00 – 18:00, în zona Feteşti, pe sensul Constanţa – Bucureşti, în vederea executării unor lucrări de reparaţii asfaltice, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă transmis, luni, Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
„Marţi, 24.06.2025, în intervalul orar 08:00 – 18:00, se instituie restricţii de circulaţie pe A2 la km 144+100, respectiv în zona AI Feteşti pe Calea II (sensul Constanţa – Bucureşti), banda 1 (de încasare în numerar a tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă), pentru executarea unor lucrări de reparaţii asfaltice. Circulaţia vehiculelor se poate realiza în acest interval doar pe benzile de e-tarif (peaj), iar tariful poate fi achitat la staţiile de distribuţie a carburanţilor (OMV Petrom, MOL, Rompetrol), prin SMS la numărul 7577 (număr disponibil în reţelele de telefonie mobilă Orange România, Vodafone România, Telekom Mobile şi RCS&RDS) sau cu ajutorul cardului bancar prin intermediul portalului CNAIR, www.erovinieta.ro sau a aplicaţiei e-tarife (destinată telefoanelor mobile)”, se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, achitarea peajului se poate efectua înainte de utilizarea podurilor sau până la ora 00:00 a zilei următoare trecerii.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank