Relevanță sau viralitate? Bătălia pentru sens în moda contemporană

Într-o epocă în care o ținută banală poate deveni virală în câteva ore, iar o colecție profundă, încărcată de referințe culturale, rămâne în umbra digitală, moda pare prinsă într-o dilemă existențială: ce mai înseamnă, de fapt, să fii relevant? Ce definește relevanța într-o industrie care a abandonat, treptat, viziunea durabilă în favoarea spectacolului instantaneu? Și, mai ales, cine decide astăzi ce contează, publicul, algoritmii sau criticii (puțini) rămași?

Până nu demult, relevanța în modă era un proces organic, câștigat în timp. A fi relevant însemna să creezi în acord cu spiritul vremii, nu prin copierea lui, ci prin interpretare, asumare sau chiar opoziție. Designul funcționa ca o formă de comentariu social, estetic sau politic. Avea voce, avea miză. Creatorii care ajungeau să fie considerați „influenți” o făceau printr-un cumul de coerență estetică, inovație și poziționare critică. Nu era vorba despre viralitate, ci despre viziune. Relevanța era confirmată de critici, de apariții editoriale, de influența asupra altor designeri și de durabilitatea ideilor în cultura vizuală a momentului.

Marile nume, de la Alexander McQueen la Miuccia Prada, nu aveau nevoie de Instagram ca să marcheze generații. Prezentările lor erau evenimente culturale, nu doar marketing de lux. Mesajele erau profunde, adesea dureroase sau incomode. Fiecare colecție avea o poveste. Publicul se raporta la ea cu respect și răbdare. Revistele de specialitate analizau, contextualizau, îndrumau. Era un ecosistem al sensului.

Astăzi, acel ecosistem s-a prăbușit sub greutatea accelerării digitale. Rețelele sociale au transformat moda într-un flux continuu de imagini, în care contează nu neapărat ce porți, ci cât de rapid se poate replica acel look într-un tutorial de 15 secunde. Viralitatea a devenit monedă de schimb. Popularitatea e confundată cu valoarea. Estetici precum „clean girl”, „blokette” sau „mob wife” apar peste noapte și domină feedurile fără context, fără profunzime, fără coerență. Sunt micro-narațiuni vizuale născute din algoritmi, nu din idei.

În această cursă pentru vizibilitate, tot mai mulți designeri se simt presați să creeze cu gândul la „momentul viral” al prezentării. Rochii care se transformă, piese teatrale, concepte ușor de distribuit. Spectacolul câștigă teren în fața mesajului. Un exemplu elocvent este Balenciaga sub direcția lui Demna, unde colecțiile devin materiale de meme-uri. Este o strategie calculată și funcționează. Brandul domină conversația online, dar pierde din ce în ce mai mult din profunzimea care l-a consacrat. În oglindă, designeri precum Dries Van Noten sau Margaret Howell aleg tăcerea digitală, discreția, consistența. Creează pentru un public mai restrâns, dar mai atent. Sunt mai puțin virali, dar poate mai autentici. Mai puțin vizibili, dar poate mai relevanți în sensul clasic.

Problema este că, în acest context, moda riscă să devină „fast content” — un produs ușor de consumat, dar lipsit de impact durabil. La fel ca un clip scurt sau o glumă vizuală, hainele devin parte dintr-un zgomot de fond. Publicul nu mai are răbdare pentru explicații sau pentru detalii. Nu mai vrea să înțeleagă referințe culturale, să recunoască simboluri sau să parcurgă un proces intelectual. Vrea „aesthetic” imediat, compatibil cu formatul vertical al ecranului și cu sunetul viral de fundal.

Totuși, nu toate vocile au fost absorbite de această logică. O generație nouă de designeri propune o relevanță diferită: una construită pe etică, sustenabilitate, identitate culturală și coerență personală. Creatori precum Marine Serre, Thebe Magugu, Nensi Dojaka sau tinerii finaliști ai LVMH Prize reușesc să îmbine impactul vizual cu mesaje sociale consistente. Ei demonstrează că poți fi actual fără a deveni un simplu „conținut”. Că relevanța nu înseamnă doar a fi văzut, ci a rămâne în memorie. A atinge. A spune ceva care contează, chiar și după ce feedul s-a actualizat.

În România, discuția despre relevanță în modă este încă timidă, dar vitală. Industria locală e într-un proces lent de afirmare, cu nume care încep să contureze o estetică distinctă — de la Ioana Ciolacu la Andreea Bădală (MurMur), de la Sabina Pop la Valentina Vidrașcu. Creativitatea există, dar spațiul critic lipsește. De multe ori, designerii se văd nevoiți să se alinieze trendurilor globale, chiar și atunci când propria lor viziune ar cere altceva. Lipsa de validare critică internă și presiunea platformelor determină o tensionare între autenticitate și conformism digital.

Poate tocmai de aceea, aici, în această zonă gri, între rușinea de a nu fi „pe val” și dorința de a spune ceva propriu, se poate regăsi sensul modei. O relevanță care nu depinde de like-uri, ci de profunzimea actului creativ. O modă care nu urlă, dar exprimă. Care nu doar urmează algoritmi, ci creează conversații.

Trăim într-un moment în care moda are, mai mult ca niciodată, o voce. Dar riscă să o piardă în vâltoarea formatelor scurte, a zgomotului vizual, a competiției pentru atenție. Poate că e timpul să ne întrebăm cu adevărat ce ne dorim de la modă. Să ne impresioneze sau să ne schimbe? Să ne îmbrace sau să ne miște? Să devină virală, sau să devină memorabilă?

Poate că nu toți designerii trebuie să fie virali. Dar cu siguranță, moda are nevoie, urgent, să redevină relevantă. În sensul adevărat, profund și periculos al cuvântului.