
Regele Charles face apel la pace la nivel mondial / A 80-a aniversare a Zilei Victoriei în Europa / ”Negocierea este mai bună decât războiul”
Regele Charles al Marii Britanii a declarat, joi, că lumea are datoria de a se angaja în căutarea unei păci durabile şi în prevenirea războaielor, într-un discurs care a marcat sfârşitul a patru zile de comemorări pentru a 80-a aniversare a Zilei Victoriei în Europa, relatează News.ro, care citează Reuters.
Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
După o slujbă de mulţumire ţinută la Westminster Abbey, Charles şi alţi membri ai familiei regale s-au alăturat celor 10.000 de invitaţi, inclusiv veterani, pentru un concert de muzică la Horse Guards Parade, lângă Palatul Buckingham, ca parte a evenimentelor de comemorare a capitulării necondiţionate a Germaniei naziste, care a intrat în vigoare pe 8 mai 1945.
Aniversarea, care are loc într-un moment de conflict continuu în Europa – cu războiul Rusiei în Ucraina, a fost marcată, de asemenea, prin evenimente în Franţa şi Germania, în timp ce Moscova va organiza o paradă militară majoră vineri.
Într-un discurs rostit la concert, monarhul britanic a reluat cuvintele bunicului său George al VI-lea din urmă cu 80 de ani, afirmând că cei care au murit pentru cauza libertăţii în cel de-al Doilea Război Mondial nu ar trebui uitaţi niciodată.
”Pe măsură ce ne apropiem de încheierea comemorărilor celei de-a 80-a aniversări, ar trebui să ne reamintim cuvintele marelui nostru lider din timpul războiului, Sir Winston Churchill, care a spus: «Meeting jaw to jaw is better than war» (Negocierea este mai bună decât războiul)”, a spus Charles.
”Făcând acest lucru, ar trebui, de asemenea, să ne dedicăm din nou nu numai cauzei libertăţii, ci şi reînnoirii angajamentelor globale pentru restabilirea unei păci juste acolo unde există război, pentru diplomaţie şi pentru prevenirea conflictelor”, a adăugat el.
Anterior, regele, în vârstă de 76 de ani şi moştenitorul tronului, prinţul William, alături de veterani în vârstă în scaune cu rotile, au depus coroane de flori la Mormântul Războinicului Necunoscut de la Abbey, în timp ce Marea Britanie a ţinut un moment de reculegere de două minute la prânz.
Putin a vorbit despre victoria ”sacră”
La Moscova, preşedintele rus Vladimir Putin a vorbit despre victoria ”sacră” asupra lui Adolf Hitler şi a declarat că ţara sa se ridică împotriva ”neo-nazismului”, o caracterizare a conflictului actual din Ucraina care este puternic respinsă de Kiev.
Putin a purtat discuţii cu preşedintele chinez Xi Jinping, care se alătură sceremoniilor din Rusia.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a depus o coroană de flori la statuia eroului de război francez Charles de Gaulle la Paris, unde a avut loc şi o paradă militară pe bulevardul Champs-Elysees.
La Berlin, preşedintele Frank-Walter Steinmeier s-a adresat Bundestagului, camera inferioară a Parlamentului german, avertizând şi el împotriva uitării lecţiilor celui de-al Doilea Război Mondial.
Cea de-a 80-a aniversare a Zilei Victoriei va fi una dintre ultimele celebrări majore la care vor participa veterani în viaţă, deoarece majoritatea au acum peste 90 de ani.
În timpul discursului său, Charles a reflectat, de asemenea, la modul în care regretata sa mamă, Regina Elisabeta, pe atunci o prinţesă de 19 ani, s-a alăturat mulţimii în Ziua Victoriei pentru a sărbători, considerată a fi singura dată în cei 96 de ani ai săi când s-a amestecat în public nerecunoscută.
În jurnalul său, ea a scris cum a dansat conga prin casă a ”cântat până la 2 a.m. S-a culcat la 3 a.m”, a spus el.
”Sper ca sărbătorile voastre din această seară să fie aproape la fel de fericite, deşi mă îndoiesc că voi avea energia necesară pentru a cânta până la ora 2 a.m., ca să nu mai vorbim de a vă conduce pe toţi într-o conga uriaşă de aici până la Palatul Buckingham”, a spus el mulţimii.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.